Stâlpul se ridică din pământ ca un fir de lumină prins între două oglinzi infinite. Rădăcina lui pătrunde adânc, nu în lut, ci în abisul fără margini. Vârful, pierdut în sus, nu atinge cerul, ci se scufundă în albul fără formă al Nimicului.

Pornesc să-l urc. Pașii mei nu se sprijină pe trepte, ci pe absența lor. Aerul nu e aer, ci o respirație care nu aparține nimănui. Cu fiecare palmă de înălțare, lucrurile se desprind de mine: greutatea, numele, amintirile, până când rămân doar privirea și urcarea.

Ajuns în vârf, nu găsesc peisaj, ci un semn: „Aici se termină stâlpul.”
Și odată cu el, tot ce poate fi numit.

Mintea mea se desface în spațiu pur. Dar spațiul acesta nu e un vas golit — e un pântec. Plin de tot ce nu a fost sau nu încă născut. În el se mișcă toate formele lumii, încă desfăşurat-nedesfășurate - semințele din în întunericul cald al pământului.

O voce, fără glas, spune:
— Aruncă-l.
Întreb fără cuvinte:
— Cum să arunc Nimicul?
Vocea:
— Atunci Realizează-l!
*
Stâlpul ia foc şi se mistuie. Fără cenuşe.


https://www.vecteezy.com/video/7747576-fire-flames-on-black-background-blaze-fire-flame-texture-background-beautifully-the-fire-is-burning-fire-flames-with-wood-and-cow-dung-bonfire