Între sublim şi frumos, un gând drăgăstos o ia noaptea pe jos, la pas desculţ prin stropii de rouă. Un moment m-am oprit să-mi ascult gândul din urmă. Venea după mine obosit. Voiajul la Infinit l-a domolit. Spune tu, frate, ce-ai de spus. Eu stau şI ascult. Evident, jucăm şah cu hazardul. Nu toată lumea suportă lumina. Pentru că am spus doar neînceputul, astăzi voi scrie nesfârşitul şi mâine mă voi ocupa de miezul problemei. Mi s-au bătucit degetele de taste. Nici nu mai simt mângâierea cuvintelor. Vom rămâne cu dâra lăsată de Perseide în noaptea aceasta de august…

Fiecare intrare-n spaţiul literelor o fac printr-un nume. Astăzi fiind sâmbătă, a șasea zi din săptămână, numele de la care plec este Ana, nimeni alta decât verişoara mea, celebra Ana Sparge Cana. Asociată cu Ana Tatiana, fac împreună un joc al variantelor, ca un carusel al şanselor. Niciodată nu trebuie să te laşi păcălit de aparenţe. Sunt înşelătoare...

La noapte voi sta să scriu la lumina Perseidelor de august, pe fondul sonor al pescăruşilor, care strigă de la unul la altul sau ţin câte un discurs, un fel de laudă a zilei care-a trecut şi un plan de luptă. Scriu întru bucurie că aşa mă învăţa mama, dăscăliţa mea de suflet. Când faci binele, fă-l întru bucurie. Să-ţi cânte inima când faci binele…

Trece omul meu călare, peste punte, spre izvor. Aşa-i plăcea lui, să-şi imagineze şi să picteze vânt, nori, cer şi apă. Obiecte şi spatii, să le tot pună-n şir, de la diptic, de tip Fibonacci, la triptic, de tip Rafael, de la triptic la şeptic pictural şi aşa mai departe, călare pe cal, cu pălăria lui Radical plină de flori de câmp, de sânzâiene şi de floarea soarelui...

O castană cade pe capota unei maşini declanşând alarma. Este maşina timişorencei pe care am cunoscut-o ieri. Culmea coincidenţei, este vecina de scară, la Timişoara, a profesorului meu de matematică, cel care m-a descoperit talent al abstracţiilor virtuale, Filipescu Avram. Totul a plecat de la o problemă de loc geometric, pe care el nu o rezolvase şi o rezolvasem eu…

Doar lebedele mele ştiu să aleagă locul în care pot face cuibul pentru scoica de mărgăritare, mare până la cerul cu stele spălate de ploile mele din algoritmul norului pe dunga albastră a dorului, vestit de vântul de august din zvonul în care mâine va fi un ieri între poimâne şi alaltăieri. Pescăruşii de pe acoperişuri, speriaţi de castană, încep o gâlceavă agitată. Eu la o pipă, tu la o ţigară, îl aşteptăm într-o gară pe Alexis, autorul Plajei cu suflet... Gânditorul de pe scară, într-o seară... Stai aşa că mi-a venit o idee... Anunţ la mica publicitate... Pictor marinist, portretist, caut model pentru tabloul Fata cu cercel de scoică…

Uită-te la ceas cum zboară timpul...Ce să scriu pentru tine? Ceva de râs… Zbor deasupra unui cuib de cuci, cu decolarea din livada cu nuci, vecină cu livada cu vişini şi cu Pescăruşul lui Cehov... Nu de altceva, dar aşa se vede de aici, unde stau de veghe în lanul de secară, seară de seara… Ploaia a scăzut din intensitate. Tu m-ai întrebat cât este suma punctelor opuse într-un zar. Dintr-un motiv nou m-am făcut că nu te aud…

Infinitul meu trece prin urechile acului care nu peticeşte gaura sacului. Ce ţi-e şi cu lumea asta ruptă-n coate şi-n genunchi, cu dureri până-n rărunchi. Ai grijă, năvodu-i plin. Nu începe bine ora răsăritului că gândul dinspre grădină bate la uşă. Aşteptându-l pe Alexis, în locul lui a venit hornaru care-a măturat coşul, a numărat puii pisicii care născuse-n podul casei lui Ghiorghiţă de la Cogealac şi-a plecat , uitându-şi colacul de sârmă cu peria de hornar într-un par... De la viaţă am învăţat că totul se leagă…

Vezi picătura de pe ciocul lui Doi Lebădoi? Aşa arată o picătură de clipă lungă. Prinsese clipa-n mine mângâiere cu zbor peste colina cu secrete, pe treptele din scara cu regrete, îmi iese-n cale un bătrân egrete şi-mi şuieră din Cântul doi un vers cu focul viu crescut dintr-o scânteie. Pe plaja cu suflet, doi copii înalţă trei zmeie. Sunt copiii de pe strada fără capete din casa cu scările gemene. Pe o scară locuieşte Cristina balerina, cu mama şi familia ei, pe cealaltă scară locuiesc doamna Chirilă şi nişte domnişoare, care stau cu chirie…

Din loc în loc, din când în când, sub tâmplă pulsează un gând precum un vis neînceput din vara anului trecut... Am trecut pe sub podul suspinelor. Gondolierul spunea că misterul se va arăta celor care se bucură... Asta, așa, ca un gând al dimineţii, după o seară de poezie, pe felie... Umbra mea s-a întors spre mine și mi-a vorbit. Era puțin mândră și provocatoare. Totuși, după ton, mi-am dat seama că vrea să râdem. Să ne certăm un pic şi să ne împăcăm... Ce te ţii după mine? m-a întrebat ea. Vreau "să ne râdem". Adică, să râdem de noi? Crezi că putem? Merită să încercăm... Un suspin în miez de din rânduiala bucuriei şi-a fricii de singuratate... datele problemei sunt într-o clipă lungă, atât de lungă că nu ştii unde începe, dar sigur ştii că se opreşte în vecinătatea lui Infinit... Intervalul de la Zero la Infinit începe aici, în Noaptea Perseidelor…


Constanța, Sâmbătă, 12 August, 2023