poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-01-30 | |
ori poate că este, dar nu știu eu
eu nu înțeleg chiar și acele pinilor cad și se înnoiesc care trunchi comun, care pin de la roma care fântână a tinereții de lucas cranach cel... mă gândeam să scriu ceva despre moarte nu despre moartea aceea cu coasa din picturi războinică sau pestilențială ci despre moartea domestică și intimă cu ambalaje igienice și asistență medicală oricum muritorul de rând crede că e bine ce a rânduit dumnezeu căci noi nu suntem zei și stăm agățați de firele din barba lui solomon sau plutim pe o ambarcațiune fragilă o luntre a lui caron care ne poartă în altă landă misterioasă și ce s-ar face pământul dacă nu ar muri nimeni? cine s-ar mai naște sau ce? câți am fi? și cum să existe schimbare și creație fără distrugere? așadar vrem să murim sau vrem să moară alții pentru viitorul nostru și al copiilor noștri prin urmare omul de rând (care rând?) gândește totuși că oamenii se înmulțesc prea mult dar de unde oare are geniu ca să știe asta sau este el cumva zeu statistic sau mesager al zeilor? nu contează ce sunt ei, cei pe care nu îi cunoaștem nu contează că și ei au copii că sunt caritabili și deștepți oricine poate crede că ei trebuie să moară fără vreun motiv clar anume deci ce se întâmplă fraților? pe de-o parte unii răi se luptă cu alții ca să îi doboare de dragul banilor de dragul puterii ba chiar unii cred că se luptă pentru pace alții buni sau nenorociți se roagă să fie omorâți sau se omoară ei înșiși sau mulțumesc politicos celor care le fac favoarea să îi ajute să intre în pântecul pământului de ce să nu mulțumim pentru un lucru normal și folositor? de ce să nu ne bucurăm că disoluția noastră face loc altor creații și creaturi? dar ar însemna că hamlet și ofelia aveau deci dreptate că romeo și julieta că macbeth avea și el și othello și toți... tragedienii marilor culturi îmi vine a plânge domnilor... dacă e bine să mori și nu contează cine sau cum moare atunci tot așa bine putem spune invers că e mai bine să murim imaculați sau poate deloc sau poate nu e bine sau poate e mai bine viața trăită cum cred cei buni nu bunii din pământ ci oamenii frumoși și buni căci viața e totuși bunul cel mai bun suntem legați de ea vrând-nevrând și de moarte asemenea de exemplu în faldurile și folderele minții mele există memorie încă și vie și moartă ca apa din poveste și ochelarii bunicii despre care știa oftalmologul despre care știau soția și fiica lui despre care știau elevii pe care îi medita care știau despre iliada și odiseea despre care știau toți pământenii care știau despre medicii lor curanți care știau despre ADNul speciilor de musca țețe și despre pneumococi despre care știa și violonistul unei orchestre din londra care știa muzică și o cunoscuse pe bunica trăiască viața! * notă: e un text încadrat la personale, nu e poezie, finalul e inspirat de poezia pentru copii ”țăranul e pe câmp”, a cărei ultimă strofă a fost mutilată, fiindcă odinioară se termina, conform altor vremuri, drept: ”butoiul e-n cămară/ butoiul e-n cămară/ și cheia e la tata”, cu ura, drăguța mea corespunzătoare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate