muzica fascinantă îmi ajută imaginația să rătăcească pe marginile minții.
bulevarde glorioase colorate cu flăcări mărginite de copaci.

zăresc un pian.

cumva, notele melodioase dau vrajă tuturor lucrurilor ce răsar în acea pictură.
o tristețe dureroasă amestecată cu aroma fericirii mă transportă înapoi la un moment pe care nici nu știam că tânjește,
(or mă prefăceam că nu știam.)

cerul face să pară că străzile se recuperează după o ploaie mare.
totul a fost liniștit o vreme
până când forfota a revenit sub formă de cumpărători îmbrăcați în cele mai bune lucruri.
îți ascult urmele. sufletul meu strigă în gol,
"oh iubire, când va fi timpul nostru!"
te prefaci că nu mă vezi. îți tragi pălăria pe ochi.

e octombrie,

frigul nu este încă amar. orașul e cald.
pulsează ca o inimă plină de viață.
cântecul lui satie răsună. sentimentul că te-am regăsit apare. mă plimb în gelozie.
melancoliile-ți albastre. te lupți să mă înstrăinezi. alergi. dormi.
sperând să te trezești acolo unde nu sunt eu.
da nici alți oameni.

oamenii care se plimbă. sunetele copitelor de cal pe drumul de cărămidă.
copiii care se joacă pe alee.
proprietarii de magazine își întâmpină cu bucurie clienții.
te văd pe o stradelă. delicată afișare în generozitatea vizuală.

mă tot întorc pe acele străzi însă totul e pustiu.
călătoresc în timp prin pigment și muzică.
cu pași timizi ating trotuare mai vechi.
ajung să ating uși ce se transformă în poezii.
poeziile zboară ca porumbeii.

penetrez cu privirea chiar și în spatele ferestrelor amintirilor
reamintindu-mi că sunt și alții ca mine
ce se plimbă prin amintirile altora.