Criticul Răzvan Voncu

Spre deosebire de majoritatea scriitorilor israelieni de limbă română de azi, Bianca Marcovici era deja o poetă cunoscută în România, în momentul în care a făcut Alia (în anul 1991). Debutase editorial în 1985, prin concurs, în condițiile restrictive de atunci, iar ulterior mai tipărise, înainte de plecare încă două volume de autor. Componentă a “Ramurii ieșene” a generației optzeci, a avut parte atât de primii literare, cât și de receptare critică. Activitatea ei literară din Israel a fost, prin urmare, o continuare firească a celei din țară, chiar dacă, stabilită la Haifa a beneficiat, firește, de un alt context cultural și politic. Lista ei de titluri publicate este impresionantă și la fel de respectabil este repertoriul cronicilor și recenziilor de care s-a bucurat în publicații literare profersioniste.
Trebuie precizat și că, desi profund ancorată în realitățile Israelului, pe care le interiorizează în poezia ei, Bianca Marcovici menține o legătură strânsă cu viața literară din România, publicând periodic volume și grupaje de versuri sau trimițând criticilor cărțile pe care le tipărește, în limba română în Țara Sfântă.
Volumul Curcubeu peste Haifa, apărut recent la Editura Junimea din Iași, face parte din acest itinerar al prezenței simultane în două spații literare.Chiar titlul culegerii poate fi intpretat ca o metaforă a legăturii, curcubeul pe care poeta îl străvede deasupra orașului ei (și, care este un curcubeu al păcii, al mângâierii sufletești, într-un ev tulburat de cataclisme) purtând fi și puntea de legătură dintre Haifa în care trăiește și Iașii în care s-a născut și s-a format ca om și ca scriitoare. La fel cum și Holocaustul reprezintă o permanentă și dureroasă legătură între evrei și Europa în care au trait și s-au format, timp de secole, dar care a și încercat să-i anihileze, exterminând șase milioane de nevinovați în lagărele celui de-al Doilea Război Mondial: ”SE VA ÎNDEPLINI încet, încet / Pe muzică de Wagner / cu imigranții care i-au invadat/ pe cei din lumea întreagă, / Verii noștri. / Pentru că nu ne-au vrut pe noi, / Nici cărțile noastre pe care le-au ars, / Nici muzica noastră care a fost ignorată,/ Nici ochii noștri albaștri care priveau / Ochii lor albaștri, / În timp ce eram uciși milioane. / Nici limba noastră / Cu amintea și KAFKA /studiind IDIȘUL!”
Bianca Marcovic este, în volumul de față, sfâșiată dureros de conflictul dintre lumea imaginației ei nemărginite, capabilă de viziuni diafane sau de o delicată survoire a „universului mic”, domestic, și convulsiile prin care trece umanitatea: războaie, incitare, deplasări de populație, genocide periodice, molime. Multe (în special războaiele, incitarea și amenințarea cu genocidul) constituind nu ipoteze, ci realități de care se lovește zilnic cetățeanul israelian. Poeta metabolizează tot mai dificil crizele pe care realitatea le impune, iar arta - vioara, pe care a studiat-o la Iași, poezia pe care o scrie la Haifa - nu mai este decât un panaceu provizoriu.
Ea are efect doar în măsura în care imaginația este dublată de luciditate și de angajare.
Volumul al deplinei maturități creatoare, Cucubeu peste Haifa ne propune o poezie aspră, cu accente amare, în care se simte latura contestatară a personalității Biancăi Marcovici.

*Curcubeu peste Haifa, (manuscris dada) Editura Junimea, 2020