Domnul Mugur privea la masa aceea mare, din stejar masiv, o masă grea și închisă la culoare. Culoarea, aproape neagră, trăda timpul răstignit care obosise încercând să o roadă.
,,Și ce dacă o vând? În subconștient mi-am dorit o casă atât de mare ca această masă veche să aibă un loc potrivit.,,
Mugur s-a strecurat între scaunul din capătul mesei și masă și s-a așezat sperând că va primi un pic de tandrețe din partea acelui scaun pătrățos, cu spătar înalt.
Era atent la ce simte dar acel scaun părea o catedrală gotică pârjolită de un incendiu. Focul care spărsese vitraliile se istovise într-un fum ca acela care rămânea toamna, suspendat deasupra curților, la care se cotiza din fiecare curte cu câte un fuior firav.
Și-a așezat coatele pe masă, a coborât palmele una peste alta și a închis ochii.
Fruntea a căutat răcoarea mesei și din tăblie, ca și când s-ar fi retras într-o sticlă care căzuse pe masă, vinul acela cenușiu i-a împuns tâmplele.
Cu sticla în mână, bunica privea la ăl bătrân.
- Omule, îți mai pun ceva vin?
- Da, femeie! Mai pune!
Rând pe rând pe scaunele din jurul mesei s-au așezat frații bunicului, copiii, nepoții.
Hârjoana copiilor era acoperită de vocea crainicului sportiv care vorbea repede din difuzorul acela roșu, așezat deasupra ușii.
Fumul de țigări Carpați fără filtru, însoțit de discretul iz de țigări Select de la unchiul Costică, se mișca în ritmul mișcării mâinilor celor care jucau licitație.
Ca un voinic, învingând mirosul de fum, izul de Poale-n brâu, a devenit atotputernic.
-Luați, mă! Sunt calde!
Bunica i-a așezat lui Mugur unica bretea a pantalonilor scurți, o bretea demnă și mândră, ca o diagonală a unui ofițer de cavalerie.
-Pas!!!
-120 și pas!!!
Bunica, ridicând mâinile din poală , aduna fumul gros, paharele goale, farfuriile.
-Hai mă Mugur, treci de te culcă!
Mâna ei caldă îl mângâia pe cap...
-Măi Mugur, a venit omul după masa asta.
Mugur s-a ridicat plutind din poala bunicii și privind cum pleacă frații bunicului, bunicul, unchii, verii, nepoții, cu bunică cu tot!
-Puneți-o pe picioare, vă rog, să nu zgâriați tăblia.
Camioneta a plecat iar în urma ei casa a devenit din ce în ce mai mică, cu camere mititele, ca pentru păpuși, ca să poată fi încălzită mai ușor iarna.
Matilda s-a apropiat și i-a înmânat patru hârtii cu câte un Bălcescu pe ele, un careu de ași păreau a fi bunicul cu frații lui...
Pe bancnote se zăreau urmele batistei în care bunica lega banii...
După câteva minute mugurele s-a deschis, a înflorit, s-a ofilit iar Matilda, cu vocea bunicii...
-Hai măi Mugur, treci de te culcă!