Warning: strpos(): Offset not contained in string in /var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/templates/default/article.php on line 323
Personale - Care sunt elementele care fac un discurs, în speță un discurs religios, să fie convingător? de Daniela Luminita Teleoaca
poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 325 .



Care sunt elementele care fac un discurs, în speță un discurs religios, să fie convingător?
personale [ ]
Retorică și... persuasivitate?!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2017-12-03  |     | 



[În cazul textului religios, această problemă se pune în special în cazul discursurilor apologetice-hegemonice, în care se încearcă trezirea / determinarea / chiar impunerea adeziunii publicului la o confesiune, să zicem creștină, în detrimentul alteia; în acest context, din păcate, omul, supus greșelii, nu rezistă tentației de a denigra confesiunea aproapelui, de a folosi un limbaj dur, prea puțin adecvat..., adesea puțin credibil...]
Discursul care se subordonează legilor FIRESCULUI poate fi,… este, deloc paradoxal, discursul care are multe șanse de a fi convingător. Discursul acela care nu acaparează, mai exact nu înăbușă (printr-o retoricitate / i-aș spune inflație verbală... patologică) persoana (o transformă în ceea ce filosoful italian Giorgio Agamben numea homo sacer), ci îi lasă loc acesteia să se manifeste cu adevărat democratic, îi dă dreptul la replică.
Ar fi și acesta un gen de idolatrie, când enunțiatorul se minte, de fapt, pe sine însuși, face concesii, trăind iluzia unei realități... în realitate... falsă, el însuși fiind subjugat (nu doar interlocutorul) de cuvântul decăzut de la rangul său originar, așa cum Dumnezeu l-a creat, și l-a dorit... Mai grav, îl atrage în scenariul său paralel cu realitatea și pe interlocutor, dispune după bunul plac, de starea lui de spirit, de ce nu, chiar de destinul acestuia...
Discursul convingător este, în egală măsură, acel discurs care nu trezește suspiciunile interlocutorului, neîncrederea acestuia, discursul capabil nu doar să inițieze dialogul cu receptorul, ci în egală măsură să mențină interesul constant al acestuia pentru... În această ordine de idei, în studiile de specialitate se vorbește în termenii eșecului vs. ai succesului comunicațional: cât de inteligent / cât de uman / cât de responsabil este / poate fi, în ultimă instanță, un anume enunțiator, astfel încât el să valorifice pozitiv cele două funcții speciale ale limbajului, funcția conativă și funcția fatică?!
Poate și modul mult prea... “didacticist” și autoritar în care sunt făcute cunoscute uneori anumite adevăruri / învățături are capacitatea de a influența mai puțin pozitiv receptarea mesajului; de exemplu, mizarea în exces pe enunțurile injonctive, poruncitoare, care îl sperie pe receptor, acesta simțindu-și libertatea periclitată... Învățăturile respective ar trebui transmise subtil, evocator, cu blândețe, pașnic (v., în acest sens, apelul la exemplu, la pildă... etc.), astfel încât să câștige adeziunea publicului în mod natural, iar nu “în cămașă de forță”.
De asemenea, într-o serie de situații, prolixitatea poate fi un obstacol în realizarea obiectivului docere et persuadere. Mă refer acum concret la sintaxa încă extrem de greoaie, barocă (desigur, rod al transpunerii unui tipar din originalul, cel mai adesea, slavon) a unor texte bisericești, în speță la sintaxa rugăciunilor creștine ortodoxe, în care dislocarea este o figură sintactică suverană... [Problema aceasta nu se pune în cazul altor texte poetice religioase, de pildă în cazul textului psalmic, unde avem a face cu tipare sintactice relativ simple (mizând adesea pe juxtapunere și coordonare), expresie a unor structuri arhetipale vehiculate ca atare în originalul ebraic]. Nu ar deranja în schimb păstrarea unor tipare sintactice cu chiasm, mai ales în textele circumscrise ariei estetice a literaturii bisericești, unde, fără îndoială, astfel de construcții (arhaicizate) au rolul lor în crearea unei anumite simetrii și, implicit, în generarea unei anumite muzicalități...
Un discurs religios are toate șansele de a fi persuasiv în condițiile în care acesta nu va intra în contradicție cu “ținta ilocutorie” specifică. În acest context, trebuie avută în vedere găsirea și respectarea acelei juste proporții între arhaicitate și modernitate, între religios / monumental și laic / expresie banală, clișeizată. Am văzut (cu alte ocazii) care pot fi consecințele unei modernizări excesive, cum neologismul este adesea responsabil de desacralizarea, dar și de depoetizarea, în ultimă instanță de deconstrucția textului bisericesc. Or, omul când deschide o carte elaborată sub auspiciile religiosului, trebuie, poate chiar el însuși și-o dorește, să găsească acolo o realitate puțin alta / diferită de cea care îi caracterizează existența esențialmente mundană, pur lumească. Într-adevăr, fiecare epocă are gradul ei de... debarasare de... arhaicitate (sunt cercetări serioase care au confirmat acest aspect, desigur cu referire inclusiv la mediul confesional ortodox), ceea ce nu înseamnă că musai, într-un anume viitor, mai mult sau mai puțin îndepărtat, trebuie să ne așteptăm… inevitabil la o sincronizare / suprapunere... absolută (desigur, facem abtracție de vocabularul terminologic) a limbii textului bisericesc cu varianta literară profană... Vorbeam în acest sens despre afinitatea matricială a discursului religios cu dimensiunea arhetipalului, particularitate confirmată în mediu creștin încă de la primele scrieri ale Părinților Bisericii (În acest context, un argument de genul “Iisus nu se exprima arhaic”… și… subtextul: De ce am face-o noi??!! își dovedește vulnerabilitatea!). Și ar mai fi un aspect, pe care eu cel puțin l-am pus în mod constant în relație cu natura intrinsecă a textului religios, și anume o POETICITATE aparte, care nu constituie însă apanajul exclusiv al textelor poetice, ci o trăsătură mai generală a textului bisericesc, văzut în ansamblu (v., de pildă, în acest sens, valorificarea în manualul de învățătură creștină ortodoxă, un text bisericesc didactic, nu doar a unei retorici argumentative, ci inclusiv a unei stilistici oratorice, în care figuri stilistice precum comparația, epitetul, metafora ș.a. sunt valorificate din plin). Poeticitatea aceasta aș defini-o ca reprezentând prin excelență opusul, antonimul aridității, al acelei expresii uscate, moarte...


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!