Despre subiectul animat nonpersonal al vb. a minuna

Așa cum arătam și cu altă ocazie, vb. a minuna exprimă conceptual un conținut afectiv mai complex, prin comparație, de pildă, cu verbul prototipic al subclasei verbelor psihologice de mirare, anume a mira, din acest punct de vedere a minuna putându-se raporta mai degrabă la un verb precum a consterna, el însuși purtător al unei semnificații psihologice mai puțin elementare. Observația formulată echivalează cu a recunoaște că experimentatorul stării de ‛minunare’ este unul marcat prin excelență [+uman].
Conceptul a intrat în sfera preocupărilor specialiștilor din domeniul psihologiei, dar a constituit inclusiv temă de meditație pentru filosofi. Astfel, în prima jumătate a sec. al XIX-lea, Arthur Scopenhauer afirma într-un aforism: “A excepción del hombre, ningún ser se maravilla de su propia existencia” [Cu excepția omului, nicio altă ființă nu se poate minuna de propria existență] (v. Arthur Schopenhauer, Parábolas, aforismos y comparaciones, ed. și trad. Andrés Sánchez Pascual, Barcelona, Edhasa, 1995). Totuși, lucrurile se cuvin a fi nuanțate, având în vedere (inclusiv) faptul că în româna actuală circulă și enunțuri în care subiectul experimentator al stării de minunare este marcat +animal. Cât de justificate, cât de condamnabile / improprii sunt acestea?
În conformitate cu cercetările noastre recente, unicele contexte în care vb. a minuna se asociază cu un astfel de experimentator sunt cele reflexive (nu și activ-tranzitive). Este un aspect ce poate fi înțeles, pe de o parte, în relație cu reprezentarea superioară a vb. a minuna în tipar reflexiv, în româna actuală, pe de altă parte, având în vedere că, în limitele unor astfel de enunțuri, semantica lexemului în discuție este definibilă, după toate probabilitățile, în termeni specifici. Astfel, în unele dintre contextele consemnate (v., de ex., „Câinele se bucură în continuare ca un copil, se minunează ca un copil, te iubește cum te-ar iubi un copil”), starea de minunare experimentată de o entitate +animat, –personal este caracterizată prin asociere cu starea corespunzătoare, resimțită de om la vârsta genuină, aceea a copilăriei. În această ordine de idei, vom putea distinge între: a) Câinele se minunează și b) Câinele se minunează ca un copil! (= așa cum doar un copil „știe” să o facă), exclusiv cel de al doilea enunț prezentând relevanță pentru experimentarea în aria specifică de manifestare a trăirilor primare, elementare, mai degrabă instinctuale, generate de stimuluși specifici, pregnant fizici / concreți (cf. apa, jocurile, bradul de Crăciun, sunetele deosebite, imaginile colorate etc.). Prin urmare, în exemplul menționat, structura comparativă ca un copil precizează sensul (contextual al) vb. a se minuna, definibil în conformitate cu experimentarea minunării la o scară primară, elementară: copilul este acela care păstrează „nealterat” / „nepervertit” sensul minunării / minunii; el „prinde din zbor”, intuitiv / instinctual minunea și o trăiește ca atare, în afara oricărei influențe culturale / civilizaționale... „deformatoare”, „pervertitoare” (Trecerea de la stadiul de copil la stadiul de adult echivalează cu „deturnarea” de la modul de receptare genuin, primar, în favoarea experimentării complexe, ce devine posibilă, chiar obligatorie, grație definirii ființei umane în relație profundă cu un sistem cultural / educațional / civilizațional). Desigur, acest mod de a experimenta se cuvine a fi înțeles inclusiv din perspectiva unei capacități cognitive limitate, specifică vârstei, aspect, de altfel, cât se poate de firesc. În consecință, și de această dată vom putea admite o polisemie aparte a verbului a (se) minuna, ocurent nu doar în contexte ilustrative pentru semantica „emoțională” / „sentimentală”, „pasională”, în ultimă instanță profundă și complexă a acestui verb, ci și în enunțuri în care prevalează latura elementară, fundamental „afectivă” (a se citi „în relație cu afectul”) (Totuși, așa cum de altfel se poate înțelege, contextele din prima categorie, în care prevalează componenta psihologică profundă, anume emoțională / sentimentală, sunt superior reprezentate). Din perspectiva acestei observații, enunțurile în limitele cărora subiectul experimentator al vb. a se minuna este marcat [+animal] se cuvin a fi receptate drept corecte gramatical și coerente sub aspect logic.
O valorizare aparte, dar de asemenea în conformitate cu principiile corectitudinii gramaticale și ale coerenței logice, implică o serie de enunțuri circumscrise spațiului discursiv belestristic, ficțional și nu numai. Sunt în primul rând situații în care profunda empatie ʽom – animalʼ este responsabilă de diminuarea diferențelor dintre cele două entități, ceea ce face perfect plauzibile, firești, de pe pozițiile enunțiatorul respectiv și nu numai, o multitudine de contexte în care, de pildă, câinele se minunează: „Momente delicioase și întâmplări violente îi dau mereu emoții lui Flush: se minunează când își vede prima oară stăpâna, căci parcă s-ar privi-n oglindă (conform legii tainice a naturii, câinii seamănă cu stăpânii!)” (Citatul reprodus este extras dintr-un comentariu amplu la opera Virginiei Woolf, Flush, câinele poetei) ș.a.
În contexte propriu-zis ficționale (bancuri, anecdote, fabule, povești etc.), a căror țintă ilocutorie este de regulă extragerea unei concluzii moralizatoare, experimentatorul animat nonpersonal dobândește, prin personificare, atribute emoționale, sentimentale... specifice subiectului uman, și în astfel de cazuri „improprietatea” soluționându-se discursiv:

„Un elefant și un șoricel se întâlnesc de 1 Mai, la plajă, în Mamaia. Elefantul se minunează: –Mă, da' mic mai ești!...”; „Seara... Discuție, într-o haită de câini...
– Eu - zice unul dintre câini - sunt foarte milos. N-aș putea să omor nici măcar un purice! Chiar așa?!? - se minuneaza ceilalți.
–Ei, bineînțeles, cu excepția cazurilor de legitimă apărare!”; „Ursul se minunează de o astfel de bizarerie și-l întreabă: ...” ș.a.

Sunt de menționat și unele situații în care discursul verbal explicitează o imagine (artistică) vizuală, ca de pildă în următorul context în care este descrisă o decorațiune personalizată (protagoniștii, subiecți experimentatori ai stării de minunare, sunt selectați tot din lumea animală): „Iepurașul și ursul polar se minunează de neaua care cade din cer fix peste ei, iar mesajul My 1st Christmas va pastra în amintire primul Craciun al bebelușului”.