Din ce am înțeles eu despre accidentul din Munții Apuseni spicuiesc:
- deplasarea s-a făcut cu un hârb de prin anii 70 care la un moment dat, datorită expunerii prelungite la starea de zbor, trebuia degivrat și a pierdut un motor
- fiind construit în această perioadă luminoasă hârbul a transmis după prăbușire coordonatele la Moscova, din păcate secretarul de partid responsabil cu reacția era la o votcă
- că mai exista și un avion modern care ar fi putut fi utilizat, dar că ăla nu este pentru pulime cât pentru urgențe adevărate (de exemplu delirum tremens prezidențial)
- că dacă pilotul nu era meseriaș ar fi murit toți din prima fără a se mai demasca providențiala capacitate de reacție a statului romîn în situații de urgență
- că la noi nu există cutii negre și nici posibilitatea localizării coordonatelor unui avion prăbușit
- că la astfel de călătorii periculoase sunt încurajați să participe studenții (posibil ar putea și elevi de liceu, școlari, babe știrbe pe principiul că „merge domle”)
- că doctorii de acolo aveau telefoane inteligente, dar acestea nu le-au folosit la nimic, deși aveau GPS și semnal, în sensul că nu s-au putut transmite coordonatele cuiva inteligent
- că structurile de intervenție operativă ale guvernului s-au activat de o maniera succesivă și coordonată pentru care ar trebui decorate cu înaltul ordin al Flegmei între ochi
- că structurile de intervenție din comuna Horea, compuse din pădurari și oameni cu suflet, au găsit de fapt victimele folosind pasul, strigatul și trasul cu arma în aer. Opinia mea personală este că lipsa unui politician între ei a ajutat imens atât la eficacitate cât și la mobilizare
- că motivul morții nu a fost atât accidentul cât frigul și întârzierea cu care s-a acționat
- că transportul victimeleor s-a făcut prin tărgi improvizate din crengi, ca și a victimelor bătăliei de la Tapae
- că o studentă a murit, în principiu, de frig într-o misiune la care nu avea ce căuta, în secolul XXI – Uniunea Europeană și că morții ei i-aș fi preferat moartea întregului guvern, parlament, președenție (actuale și trecute) care au contribuit fiecare cu câte puțin la moartea groaznică a fetei.

Constat că nu a urmat un șir de demisii în lanț, poate și pentru că, în adâncul inimii lor, politicienii în general, miniștrii sănătății, transporturilor și internelor în particular sunt mulțumiți de activitatea lor generală și de contribuția pe care o aduc societății iar șefii structurilor care ar fi trebuit să salveze copila aia sunt doar într-o mică măsură disconfortați, în principiu de ghinion.