Nu piroanele L-au răstignit pe Hristos, ci iubirea! Dostoievski.


1.Scurt istoric
În fiecare an la Ierusalim, sărbătoarea Învierii Domnului este urmărită la fața locului de foarte mulți pelerini veniți din toate colțurile lumii să vadă cu ochii lor minunea coborârii din cer a Luminii Sfinte.
Și minunea confirmă în fiecare an că data Pascală a Învierii Domnului calculată de Biserica Ortodoxă după calendarul iulian este cea justă.
Sfânta Lumină se coboară de regulă în Sâmbăta Mare, ziua între orele 12.30-14.30.
Mormântul se află sub jurisdicția a șase biserici creștine ortodoxe și anume: grecii ortodocși, catolicii de rit latin, armenii apostolici, copții egipteni, ortodocșii sirieni, și ortodocșii etiopieni.
Primele mărturii ale apariției sfintei lumini din cer, provin de la Sfinții Părinți.
Apostolii Petru și Ioan, care au ajuns cei dintâi la Sfântul Mormânt, au văzut giulgiurile și mahrama zăcând singure în mormânt.
- Sfântul Grigorie de Nyssa, analizând cu înțelepciunea sa dumnezeiască textul biblic, scrie: ,,Și când le-au văzut (giulgiul și mahrama), Petru a crezut, pentru că Mormântul era plin e lumină, deși era încă noapte; interiorul Mormântului era vizibil într-un chip îndoit: atât pentru simțuri, cât și pentru minte”.
- Asemenea și Ioan Damaschin: ,,Și degrabă alergând Petru, a stătut înaintea mormântului și, văzând lumină în groapă, s-a spăimântat, pentru că a văzut într-însa giulgiurile singure zăcând, fără dumnezeiescul Trup” (Octoih, glasul al 8-lea, sedelnă la utrenia duminicii).
- În Istoria Bisericească, Eusebiu de Cezareea descrie și el minunea legată de sărbătorile pascale și anume: Pe vremea Sfântului Patriarh Narcis al Ierusalimului (sec. II), în timpul marii privegheri de sfintele Paști, s-a terminat untdelemnul din candele. Și atunci patriarhul a poruncit ca toate candelele să fie umplute cu apă din izvorul Siloamului care, la rugăciunea lui, s-a transformat în untdelemn și a ars câtă vreme a ținut slujba.
- La anul 350 și sfântul Chiril, patriarhul Ierusalimului, vorbește despre venirea luminii din cer a Sfintei Lumini.
- Lecționarul Armean și cel Georgian cuprind la rândul lor informații utile despre tipicul folosit în Biserica Învierii Domnului, între anii: 417-439 și respectiv 640-720.
- Codicele Patriarhiei Ierusalimului, care datează din secolele VIII-IX, descrie și el procesiunea Sfintei Lumini: ,,Iar când purtătorii de mir au sfârșit umplerea și pregătirea candelelor, patriarhul sigilează Sfântul Mormânt și ia cheile cu el, după care toate candelele din biserică sunt stinse. Patriarhul merge împreună cu clerul, toți în veșminte albe, în Biserica Sfintei Învieri a Domnului, fără a avea vreun mijloc de aprindere a candelelor și fără cădelniță și începe în liniște vecernia”.
- Călugărul apusean Bernard a fost martorul minunii în anul 870: ,,Merită să spunem ce se întâmplă în Sâmbăta Sfântă la privegherea de Paști. Se merge în procesiune cântându-se Doamne miluiește până ce vine îngerul și aprinde lumina în candelele care atârnă deasupra Mormântului. Patriarhul trece o parte din această lumină episcopilor și mulțimii oamenilor”.
- După această dată apar și surse islamice. Una din acestea (sec. IX), precizează: ,,Când încep Paștile la creștini, în ziua Sâmbetei Mari, poporul iese de la locul mormântului la locul pietrei în jurul căreia este o galerie. De acolo ei privesc locul Mormântului și toți se roagă și cad jos înaintea Preaînaltului Dumnezeu, din timpul rugăciunii de dimineață și până la apusul soarelui. Emirul și Imamul moscheii sunt prezenți și ei. Un străjer închide ușa Mormântului și stă înaintea ei. Ei toți rămân astfel, până ce văd o lumină asemănătoare unui foc alb ieșind din interiorul Mormântului. Străjerul deschide apoi ușa Mormântului și intră înăuntru. În mâinile lui se află o lumânare, pe care o aprinde de la foc și o duce apoi afară. Deși e aprinsă, lumânarea nu arde. El o dă imamului, care ia lumânarea și aprinde candelele moscheii. Când lumânarea este trecută unei a treia persoane, ea începe să ardă și se preschimbă în foc”.
- La începutul sec. X, găsim o relatare explicită în scrisoarea mitropolitului Aretha al Cezareei Capadociei către emirul Damascului: ,,În fiecare an până acum sfântul și scumpul Său Mormânt lucrează minuni în ziua Învierii. Emirul Ierusalimului stând lângă Sfântul Mormânt, ale cărui uși el le sigilează, iar creștinii stând în nava Bisericii Învierii strigând Doamne miluiește, cu o bruscă fulgerare candela se aprinde și de la ea iau lumină toți locuitorii Ierusalimului, aprinzându-și făcliile lor”.
Mitropolitul precizează că venirea Sfintei Lumini are loc în fiecare an.
- La începutul sec. XI istoricul musulman al-Biruini notează: ,,În legătură cu Sâmbăta Învierii se spune o istorie ce uimește pe cercetătorii științelor naturale și al cărei fundament este cu neputință de descoperit. Dacă asupra fenomenului n-ar fi existat acordul venit din partea unor persoane cu concepții diferite și care relatează că el este fundamentat pe declarațiile martorilor oculari și a fost transmis de învățați deosebiți și de alți oameni în cărțile lor, nu i s-ar putea da vreo crezare. Am aflat despre el din cărți și am auzit despre el de la al-Faraj ibn Salih din Bagdad”.
- Când autoritățile musulmane au înlocuit fitilul lumânării cu un fir de aramă ca să nu se mai aprindă, lumina a coborât și a aprins lumânarea cu fitil de aramă!
- Neputând stopa fenomenul care atrăgea tot mai mulți creștini dar și musulmani, califul al-Hakim distruge din temelii Sfânta Biserică a Învierii în anul 1009. Știrea provine de la istoricul sirian Ibn al-Qualamin.
- Papa Urban al II-lea, în anul 1095, cu un an înaintea celei dintâi mari cruciade pentru eliberarea Locurilor Sfinte, pomenește într-un discurs că la Ierusalim, în Vinerea Patimilor „toate luminile din Sfântul Mormânt și dimprejur, care au fost stinse, se reaprind la poruncă divină”.
- În anul 1101, clerul grec si latin se roagă împreună dar fără ortodocși la Sfântul Mormânt și Lumina nu apare. Numai după ce grecii (ortodocși) s-au rugat singuri și-a făcut apariția și Sfânta Lumină.
- Un egumen rus Daniil, vizitează Þara Sfântă în 1106-1107, în vremea stăpânirii cruciate a Ierusalimului și notează: ,,La ceasul al șaselea al Sâmbetei Sfinte, toți se adună la Biserica Învierii, oameni de pretutindeni, în număr mare și cu anevoie de socotit. Mulțimea a umplut locul din jurul bisericii, numai preoții erau înăuntru și fiecare, clerici și laici, așteptam sosirea prințului și a curții sale. La ceasul al optulea, clerul ortodox a început să cânte vecernia. Spre sfârșitul ceasului al nouălea, când au început să cânte stihul ,,Cânta-voi Domnului”, un nor mic venind dinspre răsărit s-a oprit dintr-o dată deasupra cupolei deschise a bisericii și o ploaie torențială de lumină a căzut peste Sfântul Mormânt și peste noi cei ce eram deasupra Mormântului. Atunci Sfânta Lumină a luminat dintr-o dată Mormântul, strălucind luminos și frumos. Episcopul a deschis ușile Mormântului și a mers cu lumânarea pentru a fi aprinsă și apoi pentru a trece focul celorlalți oameni.
- Cronicarul englez Gautier Vinisauf descrie ce s-a petrecut la anul 1192: ,,În 1187, sarazinii sub conducerea sultanului Saladin au cucerit Ierusalimul. În acel an, sultanul a vrut să fie și el prezent la slujbă, deși nu era creștin. La sosirea sa, focul a venit în mod minunat și toți cei de față au rămas mirați. Sarazinii au spus că focul a venit printr-o înșelătorie pusă la cale de creștini. Saladin, dorind să arate vicleșugul, a stins candela pe care o aprinsese Lumina, dar candela s-a reaprins imediat. A stins-o și a doua oară și a treia oară, dar de fiecare dată candela s-a aprins la loc. Văzând aceasta, sultanul a strigat cu glas profetic: „Da, curând voi muri sau voi pierde Ierusalimul”.
Într-adevăr după 4 ani, Richard Inimă de leu avea să-l învingă și după cruciați orașul intră sub stăpânirea mamelucilor egipteni. Musulmanii înșiși erau plini de uimire, deoarece până atunci arătarea luminii se petrecea doar la una din candelele dinlăuntrul Mormântului, în vreme ce în această zi întreaga biserică se umpluse de lumină.
- O altă confirmare vine din partea unui cavaler englez Sir John Maundeville care notează în 1322: ,,Există o candelă care atârnă înaintea Mormântului arzând strălucitor, se stinge Vinerea Mare și se aprinde de la sine în ceasul în care Domnul nostru a înviat din morți”.
- În anul 1326 creștinii nu au avut bani să plătească otomanilor suma cerută de 9000 de galbeni pe care au achitat-o însă armenii, cu condiția ca ei să slujească în noaptea Sfintei Învieri.
Patriarhul creștin Ioachim fusese închis în Mănăstirea Sf. Sava din Ierusalim și era tare mâhnit. A cerut permisiunea să slujească la Biserica Sf. Iacob din apropiere și i s-a dat voie.
La rugăciunile armenilor care au durat o zi și o noapte, nu s-a coborât Lumina. Dar la rugăciunea, sa ținută în zori, la răsăritul soarelui, când a strigat patriarhul: ,,HRISTOS A ÎNVIAT!” un fulger a lovit una din coloanele de piatră ale Bisericii Sf. Iacob de unde a țâșnit Lumina și de la ea și-au aprins creștinii lumânările lor. Coloana crăpată stă și astăzi mărturie celor întâmplate.
Distanța de la Sfântul Mormânt până la Biserica Sf. Iacob este de 100 metri.
- Nicu Dănăuț Florin Petrescu preia din Pelerinul Român știrea că turcii au pus de pază peste ei doi turci, generali de armată, ca să nu vină vreun creștin la Mormânt. Când a văzut minunea, unul dintre ei care sta de pază în vârful stâlpului, a strigat: ,,Cred în Hristos!” Și atunci celălalt general de lângă el i-a tăiat capul cu sabia. Moastele acestui general turc convertit si devenit martir al Sfintei Lumini le-am sărutat si eu, sunt acolo în Ierusalim.
- Nilocolo Poggibonsi vizitează Biserica Învierii în 1347 și de la el reținem: ,,Candelele sunt stinse iar sarazinii nu îngăduie să intre nici un creștin. Am văzut un porumbel venind, care s-a coborât deasupra Capelei și apoi o Lumină mare a apărut, de unde toți își aprindeau făcliile”.
- Ioan VI Cantacuzino, celebra familie nobiliară bizantină, care a dat împărați pe tronul Bizanțului, principi în Peloponez și domnitori în Moldova și Þara Românească mărturisește la 1360: ,,În ceasul în care creștinii sunt adunați acolo, cântând Imnul Învierii lui Hristos, o Lumină din cer se pogoară și aprinde cele trei Candele aflate la Mormântul lui Hristos”.
- Mărturie avem și de la pelerinul rus Arseni în 1375: ,,După ce patriarhul și mitropoliții au înconjurat Kuvuklionul de trei ori, a apărut deasupra un nor de fum și un strigăt puternic s-a înălțat din Biserică la apariția Luminii”.
- La anul 1832, guvernatorul Siriei, Ibrahim Pașa, a trimis să fie chemat patriarhul copt Petru VII-lea pentru că: ,,Rugăciunile au început sub escortă ca de obicei, când la un moment dat, Lumina a izbucnit trecând prin coloane și a apărut în afara Bisericii. Pașa a rămas foarte uimit”.
Exemplele sunt multe pentru că Sfânta Lumină se coboară de fiecare dată și, aproape la fel ca în timpul vieții pământești a Mântuitorului, oamenilor le place mai degrabă să asiste la spectacole de minuni dar sunt mai puțin dispuși să creadă, negând, sfidând evidența sau pur și simplu nesocotind-o. Ei își trăiesc viața după canoanele new age: consumism, distracție, totul pentru trup și nimic pentru suflet!
O minune de atins cu mâna de orice om prezent la coborârea ei și care întărește de fiecare dată credința celor care o văd.