- Mădăăă…. ești acasă, fato?
bum! bum! bate cineva la ușă. ies să văd.
ei! Doina! tocmai plecam în oraș, ți-am mai zis, sună și tu înainte… știi tu… am multă, multă treabă.
- da, mă, da, mereu mă grăbesc, așa-s eu grăbită, nu mai îmi zice și tu, o luași pe urma lu’ tanti Mariana, numai ea zice așa. mi-or fi intrat naiba zilele-n sac și trebuie să apuc să le fac pe toate…
- -hai, te rog, nu te supăra, chiar plecam, am treabă la 5, treci și tu sâmbătă de dimineață la o cafea sau sună-mă înainte.
- Aoleooo, e 5 fără un sfert, te pup, am fugittttt… vorbim! pa!paaaa!
gata! sunt în mașină, dau drumul la cas… sunt o mie de lucruri/ ce-mi aduc aminte mereu/ doar de tine, te-am uitat în sufletul meu/
16.55 – hai, domnișoarăăăă, lasă țigara aia, uită-te la semafor, nu vezi că e verde?!
mda!... mereu mă iau gândurile la semafor, of! și răceala asta pe care am căpătat-o la Agigea nu mă mai lasă… mama ei de treabă! grăbită, răcită și cam obosită, iată-mă-n drum spre statuie.
mamă, ce noroc am! un loc de parcare liber, chiar la țanc. de aici pot să văd la fix spre statuie.
16.58 cobor din mașină, toată în roz și cu ochelarii de vise pe nas, mă îndrept spre statuie, îi dau un ocol, mă uit la clădirea Prefecturii, văd ceasul, constat că e 8 fără 5, mă uit la ceasul meu, merg înainte, zâmbesc oltenește și ochesc o bancă liberă în părculețul din față. zis și făcut! mă așez pe bancă, mă uit în stânga-n dreapta să nu deranjez pe cineva, deschid geanta și mă apuc să cotrobăiesc după telefon. îl găsesc în cele din urmă, îmi aprind o țigară și sun.
răspunde… se aude un zgomot de ziceai că bietul om era fix în podu ‘ gării.
- alo! aloooo, ce faci, suflete, pe unde ești?
- săru’mâna, doamna m.. mag… da, măgdălina a vrut să zică…
- sunt într-un microbuz vin spre Craiova.
- oalele, ce nașpa s-aude parcă ești în tiribombă nu într-o mașină.
- fain! deci până la urmă tot nu scap de tine, musai să ne și vedem.
- ghicește unde sunt!
- ete, na! unde ești, pe vreun yaht cu un prinț, unde ești, zi-mi!
- mai taci, mă, țeposule cu yahtul tău cu tot, sunt în fața lui Mihai viteză, că parcă sub numele acesta îl recunoști matale….
râde de moarte! hehehe he!
la statuie?!? ce cauți acolo, nu amânasei toată treaba?
- amânasem, da, dar mă gândi io că poate totuși vine cineva, pusei un comm pe site și zisei că eu vin la statuie, că poate am noroc și mă întâlnesc totuși cu cineva care n-a apucat să vadă commul cu amânarea, întelegi, acu’?
- hehehe!...
- și ce face, măi, statuia?
- ete, stă și se uită spre cer, ca mine….
- stai să vezi fază de fază, coborâi din mașină și aud în spatele meu:
Mădălina, vrei să bei apă? de moment rămăsei un pic blocată, mă întorsei și văzui o tanti cu o fetiță, o întreba dacă bea apă de la fântânița aia publică. spune și tu, ce chestie!....
- și băuși apă până la urmă, presupun…
- nu băui dar nici mult nu mai avem, chiar de un strop de apă aveam atunci nevoie…
- hai, măi, nu mai râde de mine, mă supărrrr…
- măi, bine făcui că trecui pe aici, dacă vine cineva și vede că nu suntem, iar ies bancuri despre olteni că sunt pui de hoți.
- hehehe!
- mamăăă, ce mai tușești, n-ai mai renunțat, mă, la sportul ăsta?
- n-am mai renunțat, nu auzi… dar nu de la ele tușesc… hai lasă teoriile tale… zi-mi, ne vedem în seara asta sau mâine?
- păi eu mă duc la fratele meu, dă o un vin bun, mâine am treabă și apoi plec…
- și eu mă duc la fralele meu, la 6, îl iau de la spital, e operat…
- …. asta e!
- în fine, cum vrei, dacă vrei mă suni și-mi spui…
- nu fac pagubă, dacă mă chemi la băută, știi că nu beau nimic…
- ok, olteanco, ne auzim, te tzuc!
- ok, ok! plec și eu acum… că prinsei rădăcini aici și… nimeni… nu vine…
- te tzuc și eu. pa! pa! vorbim!
mă uit la ceas și văd că se apropia de 5 și 25. în timp ce vorbeam cu Filip la telefon, priveam pe cei care treceau pe lângă statuie. un singur domn, misterios, cu ochelari de soare, s-a dus până în fața lui Mihai, s-a uitat pe tăbliță, a mai făcut trei patru pași înainte și înapoi și a plecat. a mai trecut și profesoara mea de geografie din liceu, doamna Babară, care ne cânta la ore, sara pe deal, simpatică femeie, bine că ne-a învățat cum să ne uităm pe hartă. din păcate, nu se uită spre banca unde eram așezată, părea cam grăbită și am evitat s-o deranjez… caut prin geantă un petic de hârtie să îmi notez câte ceva.. în cele din urmă găsesc o foaie cu un text mare, mare… poemul meu, puncte invizibile era rătăcit prin geantă… uite acum îmi dau eu seama că trebuie să scriu mai puțin… în felul asta, când vreau să scriu pe marginea unui poem, o să am loc.
trece prin fața mea, o doamnă cu un buchet mare de flori în mână, mă mai uit o dată la ceas, văd că e trecut de jumătatea îndrăgostită și mă ridic. îmi aduc aminte că e sărbătoare, Sf. Maria Mică, că mai am de dat niște telefoane.
îmi pun ochelarii de vise și mă îndrept spre mașină… mă mai uit o dată la Mihai și îi fac cu ochiul… trec pe lângă Fordul focus pus în fața Prefecturii, pe un piedestal, mare și tare. citesc pe mașină calitatea are noi reguli, întorc privirea spre blocul din colț și dau cu ochii de un afiș mare cât jumătate de bloc - Directiva CE/89/622/CEE – tutunul dăunează grav sănătății - Experience true quality…
cam atât se pot vedea, auzi și întâmpla într-o jumătate de oră… mai mult de o mie de gânduri ne pot colinda în tot atâta timp… mă îndrept spe spital, Ady, deja mă sună și îmi zice că a ieșit la poarta spitalului și că e în pijamale…
mă grăbesc să ajung… mereu mă grăbesc și asta pentru că nu prea am răbdare…
și, vorba cățelușei, mocanului, care legată la căruță, trecea prin toate bălțile vrând-nevrând, o făcurăm și p-asta. dar de fapt, noi n-o făcurăm… o făcui eu… cam în grabă ce-i drept, dar măcar ne aleserăm cu ceva, noi, oltenii, ne făcurăm reclamă și sigur, sigur, data viitoare, o să vină aproape tot site-ul, chiar și cei care sunt prin străinătățuri, nea Genu de exemplu și epigramele lui, Virgil cu frumoasele lui versuri, Mae Stănescu cu Miriam și cu jurnalul, Cristina Trușcă (Hasse) și Diter… că tot văzui pe stradă reclama cu Mapamond, bilete de avion și mă gândi pentru o clipă și la ei.


trecătorii sunt grăbiți și nimeni nu pare să vrea, să arunce un bănuț în fântâna zilei de azi...




acolo, unde nu-i nimeni
nici umbre,
unde se duc
mulțime de ani,
și zgomotul zilei,
și tăcerea nopții…
unde toate sunt știute…
acolo, spun călătorii,
că numai rafale de foc
se denunță
lugrubu, metallic,
din minut în minut.
acolo, unde nu-i nimeni,
și nu mai trebuie
nici un cuvânt

și iată, ne-a surprins seara
peste zi nefiind nimic.
la fel ca de atâtea ori.
povești de muncă,
lene,
banchetul din umbră,
sau timp de fericire.
și, iată, ne-a surpins, seara,
peste zi nefiind nimic

(Sic Transit… – G. Bacovia )