A început Bacul. Nu sunt implicat în prima fază și nu regret. Căldură, emoții, note mari, prea mari pentru unii la limba și literatura română la oral, candidați gălăgioși, bilețele, intervenții, protocol mascat, concurență între licee, oboseală. Amintirile mele ca membru al comisiilor de Bac sunt nerelevante.Calitatea de vice implică responsabilități înndoite de regulă, de dezinteresul și inocența metodologică a Preșilor universitari, dexteritate de prestidigitator pentru numărarea a sute de teze, un stomac docil, acomodat cu postul și dezinteres pecuniar, deoarece răsplata în arginți este insignifiantă, răbdare elefantină pentru a suporta mutrele unor colegi de dăscălie, tupeiști, care reazemă zidurile, bombardându-te cu intervenții uneori aberante și care nu se lasă duși cu una cu două.

…Escu a recidivat, desconsiderând declarativ dăscălimea: școala scoate tâmpiți, iar rolul educatorului va fi preluat de Google. Aprecieri ieftine, fără suport. Educația se face de către oameni pentru oameni. Mijloacele IT, softurile și siturile educaționale sunt doar instrumente cu ajutorul cărora se ușurează transmiterea de cunoștințe și formarea de competențe. Adevăratul dascăl nu va putea fi niciodată înlocuit; spre deosebire de robotul rigid și inuman, ființa vie transmite și gestionează emoții, reușind să antreneze și să creeze sinergie, stare indispensabilă confortului psihic și creativității, să dezvolte categorii diverse de inteligențe necesare formării unor caractere cu valențe morale, necesare unei societăți cu adevărat transumane.

În Iran fundamentalismul religios a generat violențe între tinerii protestatari ai opoziției, susținători ai moderatului Mir Hossein Moussavi și forțele de ordine loiale președintelui, reales în funcție. Urmașii perșilor, autori de istorie de calitate în antichitate, sunt condamnați astăzi la obscurantism și izolare de către fundamentaliști religioși și politiceni intransigenți care nu respectă libertatea de expresie.
Trist, nu de puține ori religia a jucat nu rolul îngerului hieratic și salvator, ci pe cel al diavolului călău și distrugător de suflete nevinovate: cruciade, inchiziție, reformă, jihad, războaie abia încheiate sau potențiale. Să te miri că în Anglia enoriașii sunt în prezent îmbiați cu bere pentru a participa la slujbele din catedrale ? Părintele C.T, întors recent din Anglia, unde a fost pentru documentarea în vederea elaborării unei teze de doctorat despre Cruciade, îmi spunea că mare parte din bisericile anglicane sunt închiriate ca spații pentru activități de cu totul altă natură , decât cele religioase , inclusiv cârciumi.

Zilele trecute am ochit în librărie un roman incitant, Citind Lolita la Teheran. Subiectul se referă la activitatea unor femei iraniene, intelectuale care își povesteau pe ascuns, lecturile unor clasici ai literaturii universale interziși în Iran: Scot Fizgerald, Henri James, Nobokov. Nu am cunoștințe deosebite despre religia musulmanilor, pe care o respect de altfel ca pe orice alt cult practicat pe Glob, dar nu înțeleg intoleranța acestora față de femei și recurgerea în exces la violență pentru a se impune. În fața ambasadei de la București, tineri iranieni protestau la umbra luminilor de candelă, solidarizându-se cu sufletul trupurilor ucise acasă. O iraniancă de o frumusețe răpitoare mi-a atras atenția prin tristețea sfâșietoare a feței. La ea acasă acest chip ar fi fost acoperit cu baruqa; mi se pare ceva împotriva firii umane(Sarkozy comentează și el pe această temă), ca și cum ai acoperi chipul Mona Lisei cu o pânză de camunflaj, care ar ascunde publicului larg perfecțiunea unei opere de artă .

Electricianul care lucrează la Brezoi mi-a spus, după ce a văzut cum mă implic ca muncă fizică, că nu știu să îmi trăiesc viața. Poate are dreptate: sunt element activ al unei mișcări brauniene care mă macină, viața de zi cu zi și care nu îmi permite o finalitate concludentă prin natura sa, imposibil de realizat pentru o mișcare haotică și permanentă.

De multe ori Brezoiul îl simt ca un supliciu, un ghimpe supărător înfipt în călcâi, un blestem care mă obligă să revin anotimpual și să lucrez aceste pământuri moștenite, care au chinuit până la mine atâtea generații uitate. Mii de kilometri parcurși printre ani, pe un traseu ce mi s-a inscripționat definitiv în memorie, ca o boală psihică cuibărită într-un encefal găunos, ca să cosesc coclauri sterile, să cultiv cartofi, pentru a hrăni sârguincios gândacul de colorado, pentru a alimenta un cățel sechestrat inuman într-un lanț cu cinci metri de libertate, pentru a stimula economia de piață prin consum ineficient de combustibil și consumabile auto.