Din trupuri Ikebana

Nu mi te-ai dovedit
neprimitoare,
încă bizantină cetate,
Constantiana,
tu, suflet scăldat în ape...
tu, trup tăiat (τωμις)
care mă prinzi seara
de oglinzi, cristale...

Prin șerpii părului
de nisip mă cațăr felin,
cât mai sus în “copacul cu crini”
– cum îți place să-i spun
arborelui ce-și scutură vara coama.

Gornetele florilor lui lila
ca o grădină suspendată
se deschid în parcul Tomis,
chiar în spatele primăriei
dar și la Palatul Copiilor.

Când pică jos aceste însemne
aștern covor imperial Porții spre Vis.

Reîntinerind eu din Miri,
o să le readun și-o să facem
duși în apele corpurilor Ikebana
pentru ca trupul tău vegetal Tomise
să ne-absoarbă viața.




Marea inundă Muntele

Am traversat cu somnul meu
etajele unei duble revelații.
Am trecut printr-o experiență
tragică la început, apoi sublimă.
În visul avut spre dimineață
mi s-a arătat chiar chintesența
viselor de până mai ieri:
mai întâi marea apropiată umflându-se
și înghițind clădirea lungă în care mă suii,
apoi un munte necucerit de nimeni,
dintr-o cetate făcută pe timpul lui Zamolxe.

Între crenelurile clădite sângeriu,
contrastând cu piscurile sinilii carpatine,
sau cu platourile de un verde crud și netede
văzui Lacul Albastru înspăimântător,
foarte întins, ca un ochi gânditor și adânc.
Acest lac ar fi putut ocupa ușor un crater
având diametrul de câțiva kilometri,
totuși distanța lui îmi era accesibilă
de mă coboram din cetate
și nu cred că mai este niciunul grandios
la înălțimea celor peste două mii de metri,
în afară de celebrul lac Titikaka.

Nu eram singur, ci împreună cu Miri,
citind din rune vopsite pe pietre istoria,
poate numai spre sfârșit îi vorbeam...

Visul meu a fost din două părți –
prima, cea a clădirii inundate de mare,
care se desfășura ca un film mut, grăbit, ireal,
iar a doua, stând la braț cu Miri, era continuarea
foarte coloră, vorbită, într-o contemplație a runelor
sau a lespezilor-aripi de cărți vii
ce se-aranjau sub zidurile perfecte,
nesparte nici măcar de vremuri, ninsori
precum sufletele dintr-o altă Carte a morților.

Încă un amănunt, luminozitatea...
Parcă ar fi intrat într-un dublu con de umbră.
Mai întâi când m-am adăpostit de mare în uriașa clădire
(bâjbâind după un mijloc rapid s-ajung sus,
de m-am salvat pe un pat-ascensor
inspectând în zbor etajele invadate din exterior).
Luând de mână pe Miri, am mângâiat
circularele ziduri ale cetății,
la citirea pe nerăsuflate a numărului de huni
ori al tuturor năvălitorilor neconsemnați
decât de noul izvor constănțean văzut ieri
ieșind de sub Podul fostei baze Shell,
din curtea unei case spre liniile căii ferate reinstalate.
Dacă mai trec și astăzi, pe 7.08.’08 pe lângă izvor
ca să scutur covoarele de la casă cum cere tradiția,
poate o să-l mai văd, dar oare pe 8.08.’08 va mai fi,
sau va curge și el căzând
prin acest vis într-un infinit rift?!

De ce-i oare luminozitatea apei alpine
mult mai mare decât cea a litoralului
pus în alertă de acea mare cu creastă din visul meu,
chiar decât valurile colosale ce refulaseră greoi?...

Aripile scrise pe-acel trecut îngopat în nori, din cetate,
nu au mai fost atinse, înțelese, purtate
de nimeni până la noi doi Miri și mine?...





Pus la proba cheilor

Lâncezesc dimineața după ce iubită-mea
a fost catapultată din focul iubirii mele
într-o altă săptămână lucrătoare

încât și-a uitat (încă de luni!) cheile
chemându-mă urgent la serviciul ei
să-i deschid niște yale și un lacăt

dar tot ea s-a priceput să scoată
din amorțeli metalice
segmentul trupesc de șarpe oțelit
devorând carcasa de fier
pe care dacă nu-l deschidea în mâinile ei
mi-l lungea de dor în pantaloni...

și declar că la ora prânzului îi prepar
un ceai verde cu lămâie și miere
la un filé de pangasius fără ulei
în tigaia de teflon
bine rumenit sub capac

pentru care-am alergat
să i le-aduc la muncă fierbinți
mulțumindu-i că îmi lasă timp
s-o scot la pupa(t) – fiind cea mai-cea

ea care-i Miri tanchista care mi-a făcut
vânt ieri de pe turela de tanc
numai pentru a se imortaliza
singură pe el într-un mobil

ea Miri ”maistra” supărată
că n-a văzut telescoapele ”Delfinului”
ci doar a stat o oră jumate la coada submarinului

ea războinica
ce-avea chef să torpileze tot
prin proba de foc de pe crucișătorul ”Lăstunul”

ea soldata sau cadeta
urcată ieri printre “colegii” săi
și salutată de tot echipajul marii nave de luptă
pe care-o cumpărase-n miniatură
desenată pe noua șapcă neagră ”Mărășești”

ea respectata și de subofițerul scafandru
care ne-a explicat tot ieri în 10.08.’08
la Ziua porților deschisei Marine Române
cât de riscant e să detectezi
minele cu efect întârziat
lăsate de americani
în războiul din Golf
ca să le culeagă în bot
atâția italieni întorși căsăpiți
ca și-n ultimul război mondial
însă acum nu de etiopieni sau albanezi
le e teamă ci de explozibilii umani
care sunt în număr de zece milioane
migrând ca îngerii morții printre noi
de parcă numai pe-acești peninsulari
i-ar aranja tot imnul săltăreț în gropi
din Armata generalului lui I. Kadare
după ce avionul le-a pus
pe cheile Tibrului sicriele zeci!...





Rămân interzis

Lângă ochii aprinși
sprânceana ta
îmi spune “stop
nu mai ocoli mașinile în trombă
nu coti pe sensul interzis
nu stagna în locul rezervat”
și rămân imediat
fără carnetul de șofer

reținut sub brațul tău felin
ce-ntinde o lanternă
julit/bășicat la piele
de-a ta flamă/mângâiere
mă-ndepărtezi de la volan
mă frânezi din spargeri
de parbrize și viteze
precum face pe Broadway
la flagrant delict și the cap
pe-un Harlley Davison

ah dar tu ești iubito
polițista mea dotată
cu un super motor
din Poliția locală

deprins să nu-ți uit
nicicând încruntarea
ciugulesc și-nghit ca uliul
tot ceea ce-n căngi rămase
din erosul de vampiri
al copoilor-femele

și-s pentru tine rob avid
să facem stânga-mprejur
ca să mă pui stăpână
arestat la stâlp
cu aripile-n sus de borfaș
plesnite de-al tău bulan

sau în abdomenul de ogar
al râvnitului Jaguar
luat în rent-à-car nelimitat
din parcarea Tomis Moll-ului
eu i-aș forța cu tine ambreiajul

labe ți-aș uni pe sâni
dar vai
în brățară mi le strângi
și arcuind compasul
elastic după-ale tale coapse
mă pui să-ncalec
iară tu conduci
din spate-mi
pe șa de Harlley Davison

te Miri de proba
ce mi-o vei ghierui

altora din cupluri erodate
în motorizate pe mare ambarcații
stâncile prora le-o rănesc
deși ei precum Sisifii își pavează
Tartarul cu... atâtea atenții
însă noi plutim lipiți pe bulevard

m-ai adulmecat ușor în raid
și mă-mpingi să zbor din spate
provocându-mi răni
neștiind eu să-ți pregătesc
ca orice partener
seară de seară mii de atenții

gingiile mi le simt
prea răsfățate-n gâdilări
când (pentru a câta oară!)
pus bine-n șaua de motor
sub limba-ți giratoare
cu dinții până-n gât
spre tine iar întors
mă-nsângerezi

rod invers tot în gol
nu ca în pat din plin
frânghia nevăzută
a legii care
firea ne-o sugrumă

ezitările planării
și răpirii mele
sfârșesc așa:

aidoma unui condor în picaj
împins din șa jos pe trotuar
mi se-ntorc pe spate penele
la recile tale sărutări
pe care mi le-ntinzi pe tâmple
ca pistoale de semnalizare

gheața legii tale încă-i prinsă
de spatele meu atent monitorizat

din cauză că te-am jignit
în loc să mă supun
numărului de motocros
te implor încă sechestrat
să nu mă torturezi și la arest
și-abia iertat de eșafod
accepți să-ți mai dezlegi
de mine gura și centura de copoi
pe mijlocul șoselei
unde-mi înapoiezi fără amenzi
mașina Jaguar între timp tractată
și îmi spui:

ia de-aici nou-nouț
(ți l-am pregătit deja)
eurocardul de șofer
internațional