Ne aflãm astãzi, 03.04.2009, la un eveniment editorial inedit. În incinta sãlii de lectura a librãriei “Amurg” are loc lansarea mult aºteptatului volum de poezii semnat Anatolie Mann, “Plouã fãrã ploaie”.
Într-un amalgam de mirosuri fine ºi muzicã jazz, pe micul podium din mijlocul acestei încaperi primitoare, iau cuvântul pe rând de la actori ai Teatrului Naþional, la critici literari. Toþi cu zâmbetul pe buze ºi cu priviri calde îl onoreazã cu vorbe frumoase, pe acest excentric poet contemporan care ne bucurã acum cu un al treilea volum de poezii. Invitaþii, sorbind delicat din paharele de vin spumant, rãspund cu aceleaºi figuri binevoitoare ºi cu sincere apaluze.

Viitorii cititori vor descoperi în acest volum de poezii structurat pe trei pãrþi, noi sentimente ºi senzaþii. Sunt mai mult decât sigurã de faptul cã dupã lecturarea acestor poezii, cititorul, chiar dacã numai pentru câtve momente, va privi cu alþi ochi melcul care se chinuie sã treacã drumul pe asfaltul uscat, mãrul care începe sã putrezeascã încã din copac sau fumul care iese molcom din coºul unei case de pe care picã tencuiala.

Anatolie Mann, cu numele sãu de scenã Anto Mann, s-a devotat înca de la frageda vârsta de treisprezece ani, artei ºi lãsãndu-se condus de pasiune ºi instinct a ajuns la vârsta de douãzeci de ani pe scena Teatrului Naþional, interpretându-l pe mult controversatul personaj shakespeareian, Richard al III-lea.
Zece ani mai târziu trezeºte interesul criticilor dar ºi al iubitorilor de literaturã, cu volumul de poezii “Ieri ºi iar ieri”. La relativ scurt timp, proaspãtul poet, încânta atât adulþii cât ºi copiii cu ludicul volum de poezii, “În grãdina scenei”. Acum la vârsta de patruzeci ºi ºapte de ani, Anatolie Mann ne surprinde plãcut din nou cu aceste scurte poveºti de viaþã în rima, care stau adunate ºi ordonate în paginile volumului de poezii “Plouã fãrã ploaie”.


R: Cum este sã plouã fãrã ploaie?
AM: Hm…la aceastã întrebare întrebãtoare sincer nu am eu cum sã rãspund. Rãspunsul trebuie cãutat în adâncul sufletului, acolo unde rãmãºiþele unei suferinþe trecute hiberneazã ºi aºteaptã o gurã de primãvarã ca sã îºi revinã la viaþã. Fiecare om a avut zile în care a plouat fãrã ploaie. ªi eu am avut câteva, iar acele zile au fost sursa mea de inspiraþie pentru aceastã carte. Deci rãspunsul la întrebarea pusã de dvs. se aflã undeva printre rândurile cãrþii pe care o þineþi în mânã.

R: În volumele trecute se simþea o evidentã amprentã teatralã, care lipseºte din acest ultim volum. Ce s-a întâmplat?
AM: Într-adevãr, mai ales în poeziile din volumul “În grãdina scenei” se simte mâna “actorului-poet”. Asta era ºi intenþia mea pe atunci: nu eu am dat naºtere versurilor respective, ci un actor mirat de minunile acestei lumi fantastice numite teatru. Cu “Plouã fãrã ploaie” lucrurile au luat altã întorsãturã. Aici sunt experienþele mele personale. Sunt niºte poezii intime. Sunt eu curat ºi sincer pe hârtie.

R: Teatru sau poezie?
AM (zâmbind ghiduº ºi trãgând aer în piept): Teatru!

R: Am putea încheia cu niºte versuri?
AM: “Am învãþat sã înnot în decembrie/Toþi peºtii mei au murit la o orã de vecernie/Te iubesc la fel cum i-am iubit ºi pe ei/ªi tot ca ei, mi-ai fost furatã de zmei.”