Scrisoare virtuală

Bună dimineața, bună ziua sau bună seara tuturor, depinde ce timp o mai fi pentru fiecare în universul în care trăiți

Au trecut câteva zile de când am venit de la Roșiori

Ce am simțit

Viața fără frumusețile și binefacerile poeziei e stearpă, căci arta indiferent de universul pe care și-l alocă, muzical, pictural, sculptural sau coregrafic, nu poate exista desprinsă de realitate și cu atât mai puțin împotriva ei. Poezia este o revărsare firească a inimii și ceea ce contează foarte mult pe lângă valoarea literară este să vibrezi tu însuți și să-i faci și pe alții să vibreze căci unul dintre cele mai sigure criterii ale artei este puterea de a emoționa. Vibrație, emoție, simțire, acestea sunt cuvintele care ar putea caracteriza cel mai bine ziua dinaintea Rusaliilor petrecută la Roșiorii de Vede printre oameni de o modestie aparte care deși purtau pe umeri munți de cultură și experiență literară se comportau atât de simplu și protector încât era imposibil să nu te simți în largul tău. Totul s-a petrecut firesc de ca și cum ne-am fi cunoscut dintotdeauna, a fost o profunzime și o dăruire a sufletului pe care nu oriunde și nu oricum ți-l poți dezvălui în viața de zi cu zi. Si dacă de fiecare dată ceva mă izbește în mod neplăcut atunci când adeseori toată lumea vorbește dar nu conversează sau atunci când toți te aud dar nimeni nu te ascultă, aici a fost ceva mai altfel căci am descoperit fiorul acela tacit al atenției și înțelegerii pentru cuvânt fie el recitat, scris sau tastat virtual, al respectului și iubirii pentru cel de lângă tine indiferent dacă ești simplu privitor sau cineva implicat în deșfășurarea evenimentului în sine. Si asta fie și numai pentru simplul motiv că oamenii trebuie să se adăpostească întotdeauna unul pe celălalt. Mă simt onorată dar în același timp bucuroasă ca un copil ce a primit cadoul preferat pentru că mi s-a prilejuit o astfel de sărbătoare.

Ce am văzut sau Moșii de vară

câmpia își făcea din ce în ce mai mult loc în mine
lățindu-se după bunul ei plac cu ochiuri de bălți
și cu lanuri pitice de orz maci nu mai erau sau poate
își ațipiseră sângeriul sub pleoapă hoțește îmbrățișați
printre genele rimelate ale grâului auriu fluturi
ușor creponați cu petalele strânse făcându-și siesta
după masa de prânz peste tot acum doar cicoare
pajiști subțiri ca un fum prietenesc de țigară
cu degete arse de nicotină câmpul mesteca foi de tutun
umbrele norilor umpluți cu rumegușuri din soare
salcâmii pășteau cerul întinzând pielea oii jertfite
prin aer treceau frunze cu mirosuri de carne
răni de cireșe pietroase pe toartă de coș împletit
Rusaliile duceau la biserică farfurii smălțuite
orezul cu lapte colaci împletiți și miez în fructul văratec
cu genunchi jupuiți în pantaloni scurți ori rochițe pictate
de mâna femeilor primenite în straie de sărbătoare
ochii copiilor gâlgâiau viața alergând să îmbuneze
neștiutori ulcerul pământului găuri negre săpând

Ce am adus

O stare de confort sufletesc, ziare din care îmi zâmbesc acum chipuri și semnături cunoscute mirosind a tuș și mai ales cartea de pe noptieră așezată cuminte în colecția mea cu pagina tipărită a celor 13 scriitori din Teleorman ( versuri și proză ) număr ce s-a dovedit a fi norocos pe parcursul vieții mele contrar speculațiilor de orice fel.

Cu gândul la toți cei care au fost acolo dar și la ceilalți pe care i-am purtat în inimile noastre,

cu drag,
Amadriada

p.s. poate cineva ar putea să-mi spună cum aș putea să-mi procur câteva din cărțile nepoților lui Moromete, sau se va îndura să le introducă măcar în biblioteca virtuală, ar fi un câștig de suflet și poezie și pentru cei care le-au scris dar și pentru noi cititorii.