Singur in fata unei coli albe. Parca au trecut secole de când m-am așezat in fata foii acesteia. Versuri? Nu! Proza? Nici atât!? Personale? Ce m-ai ghicit! Oare ce te-o fi determinat sa crezi asta, daca nu secțiunea in care va fi post-atata?

Mă întreb… Daca as avea curajul sa iți spun cuvintele ce le coc in minte de atâta timp… ce ai face? Ce vei face? Cum va fi… Chiar vrei sa mergem la mare? Știi ca asta va însemna sa îl șterg pe Dor din mine… Sa sting fulgerele din el si odată cu ele si lumina sa. Îl vei avea numai pe Hedon!

Mă întreb… Daca as avea curajul sa iți spun cuvintele pe care le coc in mine de atâta vreme… ce ai sa faci? Oare aripile ti se vor deschide iar?

Iartă-mă când iți spun ca te iubesc...
Iartă-mă când iți vorbesc așa de... frumos poate!?
Iartă-mă când încerc din răsputeri sa iți fiu aproape si nu reușesc...
Iartă-mă... iartă-mi, nu in ultimul rând greșelile... pentru ca multe sunt... se fac fara sa vreau si le vad apoi.
Iartă-mă... iartă-mă ca am ales pentru a nu știu câta oara sa iți spun aceste cuvinte ce practic ni le-am interzis unul altuia.
Iartă-mă ca nu pot fi altceva decât eu însumi.

I love you!
and it scares me... it kills me...
yet I am so glad!
I am so glad I cand feel this again!
I love you!
and i would wish to scream theese words for the entire world to know!
but for what use...
for they are allways blind…

Am folosit… am spus iar cuvintele acelea. As vrea sa poți sa înțelegi cu adevărat ca ai devenit ca un drog. Ca o zi fara aburul tău înseamnă întuneric… As vrea sa poți sa accepți disperarea mea… așa cum e, sa… sa știi ca tot ceea ce sunt… as vrea sa fie al tău…



Mă întreb cum suntem oare in realitate? Mă întreb cum suntem! Poate ca… poate ca ar trebui sa fim mai simpli…