geamul aburit
înăuntru mîna ta îmi
desenează umbra


*

Vedeți aici, bineînțeles, obișnuitul, binecunoscutul gest. Nu se poate să nu fi fost ispitit niciodată să încerci cu degetul aburul condensat pe geamul autobuzului, al trenului, al bucătăriei. Un gest spontan, o joacă nevinovată căreia îi reziști cu greu.

Geamul aburit de căldura cuptorului sau cel brumat de respirația călătorilor din vagonul tixit – mai ales dacă ești singur în odaie sau însingurat în mulțimea celor înfofoliți și ei în propriile gînduri – pare, nu se știe de ce, locul ideal pentru a da brusc expresie fantasmelor tale.

Ceva venit din străfunduri cochetează cu ideea de a lăsa o urmă, acum repede, cît ți se oferă prilejul – un contur, litere, nume... Peste care inevitabil, nu te-ndoiești nici măcar o clipă de asta, se vor prelinge dîre lichide de sus. Care vor fi curînd invadate de aburul dens sau vor pieri sub stratul alb de brumă care se îngroașă, troian de uitare pe sticlă.


*

Atmosfera aceea, încercată de atîtea ori în trecut, este acum aici. Clipa acelei vagi și ocrotitoare izolări de tot ce e dincolo de acel geam brumat, a caldei frăgeziri venite dinlăuntru, a moleșelii unor neștiute așteptări... Starea de pierdere, de bruscă sublimare într-o indefinită nostalgie aburoasă.

Cele trei rînduri ale poemului par și ele abia înfiripate, mai mult ghicite, citite doar în clipa în care deja se șterg în amintire, depunînd mărturie pentru efemeritatea acestei atmosfere de cruțare față de marele frig și urgia de-afară. Scrise cu detașarea unui gest magic, ca să convoace într-un joc umbratic ceva ce-ar fi putut să să fie.

Odată citite, s-au estompat, ca și cum tot ce-ai scrie s-ar topi în aburul suveran și ocrotitor, îmbogățindu-l doar cu o fină textură de gînd și emoție.


*

Cuvintele nici nu au fost rostite de fapt, ele sînt doar improvizații fantomatice, adieri vag fonetice ale ceții și aburului, ale umbrei cuprinsă-ntr-un gest molatic și apoi lăsată să bîntuie spațiul lăuntric.

S-a spus oare ceva? S-au invocat numai, cu zvon de descîntec, fragile stări de spirit. Duhul, prezent în chiar lucrurile pe care le locuiește, s-a arătat sfielnic într-o măruntă revelație.

Mîinile cui au scris ce? Stihia iubirii s-a înființat într-un ritual de-o clipă și a lăsat o urmă. Cîteva suflete au fost de față mărturisind.


*

Haiku-ul de mai sus l-am primit în dimineața asta. Proaspăt. Neînceput.

Oricine poate primi zilnic cîte unul dacă se înscrie pe tinywords lăsîndu-și numai o adresă email.


*

Îndrăzniți!


*

Haiku-ul cu pricina, cel primit de la tiny, a fost altul:

fogged window
inside your hand print
the shadow of mine
Carla Sari

Pripindu-mă, am tradus prost și îi mulțumesc Doinei Ștefănescu pentru promptitudinea atenționării:

“nu am stat să citesc tot textul, o voi face mai târziu, sper că e interesant, dar traducerea primului haiku din engleză e greșită.

fogged window
inside your hand print
the shadow of mine

ar trebui să fie:

fereastră încețoșată
înăuntru-l amprentei mâinii tale
umbra (amprentei) mâinii mele.”

Greșelile sînt uneori fructuoase, nu doar pentru că învățăm să ne corectăm din ele, dar și pentru că, după principiul hazardului, ne deschid căi noi care merită să fie călcate. Nu vreau să mă dezic de deviza pe care mi-am ales-o: "Ever tried, ever failed. Nevermind. Try again. Fail better."

În comentariile pe care cei ce scriu haiku și le fac unul altora, dincolo de inerentele exclamații de încîntare, unii răspund tot printr-un haiku-reverberație la cel citit. Meritul rămîne al autorului dintîi care a surprins starea de haiku pe care comentatorul doar improvizează o nouă încercare.

Un pic descentrat față de original asta am făcut și eu. Originalul, foarte bun, merită și el un comentariu aparte.