La șase decenii de când "și-a găsit Bacăul", scriitorul Marin Cosmescu-Delasabar a primit, în sfârșit, binemeritata răsplată a osârdiei sale, fiind încununat cu titlul de Cetățean de onoare și cu cel de laureat al „Ateneu”-lui, revistă de care s-a atașat încă de la apariție și căreia i-a încredințat nenumărate articole de istorie și critică literară, creații literare și traduceri.
Născut la 12 octombrie 1916, în comuna Crovu, județul Dâmbovița, viitorul dascăl de limba și literatura română și-a început studiile primare în satul natal, continuându-le la Colegiul „Sfântul Sava” din București (1929-1937) și, apoi, la Facultatea de Litere și Filozofie din Capitală (1938-1942), al cărei licențiat va deveni abia peste patru ani, după sfârșitul celei de a doua mari conflagrații mondiale. În același an 1946 a obținut câteva ore săptămânal, ca suplinitor, la Liceul Comercial din Bacău, însă legătura lui cu ținutul și urbea lui Bacovia și Alecsandri avea rădăcini adânci, întrucât, ca orfan de război, fusese în colonia de vacanță de la Târgu Ocna, căutase mormântul tatălui, căzut în bătălia Oituzului, își vizitase fratele, angajat subofițer la Regimentul 27 Infanterie Bacău, ori, ca student, efectuase stagiul militar la Centrul 5 Jandarmi de la Tisești.
Din 1947 devine titular al catedrei de limba și literatura română la Liceul „Ferdinand I”, de unde, în 1951, e transferat la Școala Medie Nr. 2, actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri”, dar a continuat să predea și la prima instituție până când elevii claselor terminale și-au susținut bacalaureatul. Profesând inițial la secția serală, a evoluat rapid pe toate treptele didactice, primind titlul de Profesor emerit în 1969 și fiind invitat să conferențieze, în calitate de lector, la Institutul Pedagogic din Bacău, unde a inițiat viitorii dascăli în „Literatura pentru copii”.
În paralel cu activitatea didactică a desfășurat o susținută muncă de cercetare și de punere în valoare a tezaurului cultural băcăuan, consultând cu acribie colecțiile publicațiilor Ateneul cultural, Femeia, În ore libere, Mica revistă, Moldova, Muncitorul, Orizonturi noi ș.a. ori importante colecții și fonduri documentare, ce au stat apoi la baza elaborării unor studii consacrate personalităților ivite în acest spațiu, de la Vasile Alecsandri, George Bacovia, Iancu Gheorghiu Budu, G. Caizerliu, G.Șt. Cazacu, Neli Cornea, Maximilian Costin, Alex. Gheorghiu Doinaru, Grigore H. Grandea, Ion Luca, la Sandu Russu Saru, I.I. Stoican, Alex. Șendrea, Grigore Tabacaru, Alexandru Tiron-Sphinx, Eugen Vaian și înșiruirea ar putea continua.
Preocupările sale literare datează de mai bine de șapte decenii, debutând în publicistică în vara anului 1936, când revista Rebus Magazin i-a publicat în serial, în cinci episoade, proza tematică "Jurnalul unui rebusist". Cu proză a mai apărut, până în 1940, în revistele bucureștene Viața literară, Universul literar, Biruința, la aceasta din urmă fiind, între 1939 și 1940, și secretar de redacție. Înainte de a se stabili definitiv la Bacău, o colaborare frumoasă a avut cu publicația Rebusistul din Târgoviște, iar după 1946 numele i-a apărut din ce în ce mai des în Contemporanul, Limbă și literatură, Lumea, Cronica, Moldova ori în cotidienele și săptămânalele băcăuane, de la Înainte, Luptătorul, Steagul roșu, la Deșteptarea, Ziua, Ultima oră, Monitorul de Bacău, Ziarul de Bacău, Așa, Viața băcăuană sau în revistele Ateneu, Carpica, Vitraliu.
Prezent în antologiile Plaiurile Bistriței (Bacău, 1956, 1958), Pagini literare (Bacău, 1964), Culegere de lucrări literare artistice (Bacău, 1966), a debutat editorial abia în 1969, când Editura Tineretului i-a scos în lume povestirile istorice "Ioviță Valahul", în două fascicule ale colecției Clubul temerarilor (63-64). Ciclul de proze fusese premiat la un concurs regional în același an, cu premii fiind răsplătite și nuvela "Ranița" (1957), lucrarea "Reviste și tradiții literare în orașul Bacău" (1968), piesele "Chemarea" (1978) și "Picat din lună" (1989). În pofida acestor recunoașteri și a faptului că, în 1982, Casa Corpului Didactic din Bacău îi publicase volumul de consultații metodice "Lecția de limbă și literatură", până în 1991 nici una din editurile existente la acea vreme nu i-a acceptat ofertele, deși le propusese nu numai literatură originală, ci și tălmăciri și adaptări după autori notorii. Descătușarea s-a produs în acel an sub girul Editurii Moldova din Iași, care a publicat traducerea povestirilor "Dragoste și onoare" de Alexandre Dumas (extrase din volumul „Souvenirs d’Antony”), autor din creația căruia a mai încredințat tiparului "Copilul Pădurilor" (Editura Ion Creangă, București, 1996), iar din cea a fiului, nu mai puțin celebru, romanul "Trei oameni tari" (Editura Moldova, Iași, 1992, în colaborare cu Vlad Sorianu). Acestora li se adaugă repovestirile după romanele cavalerești, adunate sub genericul "Cavalerii mesei rotunde" (după Jean Cocteau), și "Întâmplări nemaipomenite din Vestul Sălbatic și alte povestiri", ambele apărute la Editura Ion Creangă (1995, respectiv, 1998).
Din zecile de manuscrise ale creației proprii, a izbutit să valorifice în zbuciumații ani ai tranziției doar studiile monografice "O jertfă creatoare. Cazul Ion Luca în dramaturgia românească" (Editura Grigore Tabacaru, Bacău, 2000, cu o prefață de Eugen Budău), "De neamul Budenilor moldoveni" (ibidem), "Dumitru Alistar – Un ilustru cărturar moldovean. Poet. Traducător. Lingvist" (Editura Egal, Bacău, 2004, în colaborare cu Ioan Dănilă) și proza din "Ranița. Amintiri dintr-o copilărie furată" (idem, 2004). Acestea sunt întregite de antologiile pe care le-a alcătuit din creația lui Ion Luca (Jertfa care creează, Editura Deșteptarea, Bacău, 1994), G. Petcu (Fata Bărăganului, Editura Star-Tip, Slobozia, 1998), Alexandru Tiron-Sphinx (Îndrăzneli literare. Stele călătoare, Editura Egal, 1999) sau a umoriștilor și epigramiștilor băcăuani (Și-au găsit Bacăul…, ibidem) și "Un carre de ași ai epigramei" (Editura Casa Scriitorilor, Bacău, 2005). A coordonat, totodată, apariția studiului monografic "Liceul Vasile Alecsandri ’75" (Bacău, 1996) și "Almanahul Veteranului de război, Bacău 590" (Editura Deșteptarea, 1997).
În 1994, cotidianul Ultima oră i-a publicat, în foileton, romanul "Bastardul sau Aventurile unui prinț rătăcitor", însă cel puțin alte 20 de manuscrise își așteaptă editorul. Perseverent cum îl știm și încă tânăr în spirit, suntem convinși că se va bate pentru apariția lor, chiar dacă, odată ajuns la 90 de ani, e conștient că timpul nu va mai avea prea multă răbdare. Din partea noastră îi dorim, tocmai de aceea, zile îndelungi și la fel de rodnice, pentru a ne putea bucura de imensul tezaur pe care l-a scotocit în toate cotloanele!