Volumul intitulat “Celibidache al oboiului” de Doru Popovici a apărul la Editura “Amurg sentimental”, București, în 2008 reliefând personalitatea artistică a celebrului oboist George Angelescu Monteoro, pe care însuși Marele Maestru al dirijorilor îl caracterizează ca “interpret strălucit, de clasă mondială”. Metafora din titlul volumului ne însoțește permanent pe parcursul cărții, cele două destine ale muzicienilor împletindu-se ani la rând, de așa manieră încât putem considera că acest omagiu din vârful peniței este dedicat în egală măsură lui Sergiu Celibidache. Constanta sa prezență în povestirile lui Monteoru este firul roșu al scrierii, apropierea celor doi, ancorată în apartenența la plaiul mioritic este susținută de valoarea lor incontestabilă ca muzicieni, de pasiunea închinată minunatei arte a sunetelor.
Supranumit de Gheorghe Zamfir "Paganini al oboiului" - George Angelescu Monteoro ne împărtășește din experiențele sale de viață, purtându-ne prin lume, nu într-un searbăd jurnal de bord, ci într-o suită de întâmplări cu mari muzicieni încununată de bucuria unei prietenii cu Sergiu Celibidache.
La fel ca anul trecut, când am descoperit în librărie volumul Doamnei Celibidache: “Sergiu, altfel...”, m-am bucurat de prilejul rar de a afla câte ceva în plus despre viața și gândurile marelui dirijor, filtrate prin personalitățile celor de care a fost înconjurat, a celor pe care i-a prețuit și iubit.
Dacă George Angelescu Monteoro a fost marcat sau nu de întâlnirea cu Celibidache reiese din materialul prelucrat cu migală de Doru Popovici, din care mai mult de jumătate sunt cuvintele Marelui Maestru, gândurile sale, sugestiile, toate săpate viu în memoria talentatului oboist.
Instrumentist de mare clasă, scriitor, profesor, conducător de formație, organizator de concerte și cap de familie responsabil și iubitor - George Angelescu Monteoro este “un muzician rarisim, căci este rar să fii magnific astăzi, printre mii...” L-am caracterizat servindu-ne de cuvintele unei alte stele de primă mărime a firmamentului muzicienilor români ce ne reprezintă în universalitate, și anume, Gheorghe Zamfir.
Referindu-se la volumul “George Angelescu Monteoro și oboiul său fermecat” scris de Mihai Duțescu și apărut la Editura M.D., Doru Popovici face o succintă trecere în revistă a celor mai plastice poeme închinate “scorpionului luptător Monteoro”. Mihai Duțescu consemnează: “un zgârcit la vorbă, un excentric în comportament, un om care a triumfat pe scenele lumii, iar succesul, ca orice succes, nu poate fi demonstrat și pus între explicații didactice, succesul nu poate fi decât salutat, nu poți decât să te închini în fața lui.”
Cartea se încheie cu interviul semnat de Iulian Ignat, un succint rezumat al vieții artistului cu principalele momente ale carierei sale internaționale, făcându-ne cunoscut un suflet mare de român umbrit de tristețea vremilor aculturale pe care le intuiește în țara natală. Sub titlul nepotrivit prin conotațiile sale macabre: “Ultimul interviu...”, George Angelescu Monteoro își face declarația de dragoste către instrumentul care este parte integrantă a eului său: “Pune-mi un miliard de dolari în față și tot nu renunț la oboi” făcându-ne părtași concepției sale despre verticalitate în viață.
În anexă ne așteaptă surpriza unor fotografii de mare clasă, adevărate opere de artă, cu un design desăvârșit, pe idei și cadre interesante, dând lumii artistice românești o lecție de rafinament îmbinat cu cerințe actuale în privința concepției de prezentare artistică a unui muzician.


București, 15 martie 2009 Dr. Mirela Zafiri