Am vizionat și eu filmul fraților Coen și pot spune încă odată că criteriile după care se acordă premii, fie în cinematografie, fie aiurea, nu au nicio legătură cu valoare. E într-un fel ca în viață. Nu prosperă niciodată cine merită. Să nu fiu înțeles greșit. Filmul fraților Coen e bun și slavă domnului c-am scăpat de producțiile efeminate gen Titanic, Shakespeare in Love, homosexuale, gen Transamerica și Brokeback Moutain sau corect politice, gen Crash. Bleah! Ducă-se dracului! Oscarurile de anul ăsta au fost cu adevărat cu coaie. No Country..., There Will Be Blood, Bardem, Dey Lewis... nu pot spune nimic despre Oscarul feminin, pentru că n-am auzit niciodată de actrița asta și n-am văzut nici filmul în care a jucat. Îmi pare rău însă pentru Kate Blanchet, nu pentru rolul din Elisabeth, care nu e cine știe ce, filmul, nu performanța actoricească, ci pentru interpretarea rolului lui Bob Dylan din filmul autobiografic al acestuia, care mi s-a părut ceva deosebit. Bun.
Acum să ne întoarcem la No Country... dar încă puțin despre premiu. În primul rând trebuie spus că nu există niciun grad de comparație între 432 și acesta, chiar dacă murătura românească l-a devansat la Cannes. Sunt pur și simplu de categorii complet diferite: muscă în cazul 432 și heavy weapon în cazul No Country... Am mai spus cum Cannes-ul e un festival de politruci, n-am să revin. Cât despre Oscar, pur și simplu a venit timpul fraților Coen. Publicul cred că aștepta o performanță notabilă a acestora, pentru a-i lovi cu un Oscar. Și nu doar publicul, ci întreaga comunitate de la Hollywood, care cred că mai aduce din condei premiile astea. Îmi aduc aminte că era un sondaj pe IMDB, acum vreun an, pe tema „ce mari regizori fără Oscar ar trebui să primească unul?”. Erau acolo Lynch, Burton, frații Coen, Fincher. Am ales Lynch, pentru că era cel mai în vârstă dintre toți și ar fi păcat să plece dintre noi un asemenea cineast fără o recunoștere a geniului său. După cum evoluează însă cariera lui cinematografică, mă cam îndoiesc că asta se va întâmpla prea curând, filmele lui fiind fantastice, dar nu accesibile oricui. Va primi probabil un Oscar pentru întreaga carieră.
Bun. Deci Coen erau în plan. Acum depre film. În primul rând trebuie spus că traducerea în românește a titlului este incorectă. Nu e „Nu există țară pentru oameni bătrâni” ci „Nu e o țară pentru oameni bătrâni”, ca în „This is no country for old man”. E vorba despre SUA. Acum, filmul nu e unul comun. E construit într-o cheie lentă. Acțiunea se derulează încet, bătrânește. Scenele dinamice sunt seci, scurte, parcă retezate. Violența... Aici am avut o surpriză, pentru că după toate discuțiile mă așteptam la ceva horrorific. Nici vorbă. E exact atât cât trebuie într-un film care are ca temă violența, fără exagerări care să genereze în mod artificial senzații tari.
Personajele sunt în ton cu filmul. Þărănoi de Texas, molcomi, cumpătați la vorbă, dar letali. Toți sunt croiți parcă după aceeași măsură. Mai ales Bardem. Criminal filozof, calculat, lipsit de emoții precum un psihopat, dar cumplit de lucid, eficient precum o portocală mecanică. Personaj carismatic, dar nu mi s-a părut un rol de Oscar.
În mod intenționat fragmente esențiale din desfășurarea acțiunii se sustrag publicului. Se petrec fără martori, în unele cazuri lăsându-te să ghicești ce s-a întâmplat. Foarte subtil și rafinat. Așa e finalul.
Mda! Și acum despre final. Pentru că mulți l-au criticat și s-au arătat nesatisfăcuți de el. Nu știu de ce. Mie mi-a plăcut. L-am urmărit chiar de vreo trei ori. E un final fals, în sensul că filmul continuă după ce practic totul s-a sfârșit și se termină brusc, lăsându-te cu impresia că viața acelor oameni se derulează în continuare, doar că ea nu mai este supusă atenției publicului. Din nou foarte subtil.
Tema filmului e existența într-o lume brutală în care moartea e un incident adesea stupid și lipsit de sens. Un băiat ucide o fată de 14 ani și presa numește crima pasională. Dar n-a fost așa. Băiatul avea în plan dintotdeauna să ucidă pe cineva, iar fata pur și simplu i-a ieșit în cale. De-a lungul filmului o serie de personaje secundare mor din pură întâmplare. Există o meditație filozofică asupra faptului. Titlul sugerează tema.
Ca o concluzie, acesta nu este cel mai bun film al fraților Coen. E deosebit, dar aș spune sub Fargo, care tratează aproximativ aceeași temă. Pentru mine Big Lebowski e cheia de boltă a creației fraților Coen, un film cu totul deosebit de acesta, o comedie, dar o bijuterie de scenariu, un film cu personaje fantastic creionate, un film pe care în mod regulat îl revăd iar și iar și nu mă plictisesc niciodată.

P.S. Am vorbit cu un prieten care se declară dezamăgit de film și mai ale de final și mi-am dat seama că de fapt nu l-a înțeles. Trebuie să fii atent la detalii. La gestul lui Bardem de a-și controla tălpile cizmelor la final, corelat cu scena uciderii lui Carson, la moneda care e lăsată lângă grilajul aerisirii, tot la final s.a.m.d.