Alter – altceva; alteritate – schimbare
In general, fiinta umana nu vrea sa se obisnuiasca cu ceva. Motivatia este simpla: daca te-ai obisnuit, se atenueaza puterea de observatie, apare stereotipia dinamica. Se produce o conciliere permanenta intre fiinta om si obiectul foarte cunoscut, lucru care rezulta in platitudine, rutina, plictiseala. De aici se nasc tabieturile si tipicariile, enervantele taclale pe acelasi subiect: din cauza lipsei de experiente noi si a descoperirii . Prin definitie, insa, omul se fereste de schimbare pentru ca aceasta presupune o noutate nepalpabila, o situatie inedita a carei dimensiune nu o patrunde. Jean Delumeau, in cartea sa “Frica in Occident” explica simplu frica ancestrala a omului fata de necunoscut: exista o atractie – respingere, o teama de esec si de asumare a unui act de autocunoastere. Daca omul nu face pasul, nu se incumeta, va inventa varianta convenabila care sa umple golul si din acest demers se naste mitul. In acelasi timp, tirania banalitatii lasa loc temerilor suparatoare – de aceea saltul din inertie se extrage pe sine dintr-o a doua vointa a omului. Am dori sa facem pasul dar ne este teama sa nu intram in rezonanta cu actul firesc al depasirii. Noi, romanii, ar trebui sa percepem cel mai bine opusul rutinei si al staticului din definitia lui Blaga a spatiului mioritic – nesfirsit, plin de mister si dispus in variante, marele necunoscut care nu se divulga. Spatiu pe care ar trebui sa-l exploram pentru a ne potoli curiozitatea cunoasterii. Trebuie sa acceptam faptul ca viata ne impune obligatia de a intelege ca dincolo de limitele confortabile ale actului recunoscut si asumat ne putem implini doar prin cautare. Si tocmai din aceasta cautare ar trebui sa constientizam nevoia de autodepasire. Totul este sa infringi inertia, sa spargi opacitatea, sa dai voie lumii solare sa te inunde. Frumusetea este atit de simpla iar lumea necunoscuta este atit de aproape de noi. Si cita fascinatie exista in actul descoperirii! Ajunge doar sa acceptam schimbarea.