poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-27 | |
Ce iubim mai mult? Viața, acest bun de preț la care ținem atât de mult, cu atâta înfrigurare și pe care nu am dori să o pierdem.
Întrebări, întrebări și alte mii de întrebări... Eu nu aș vrea să îmi pierd credința. Tu poate nu ai dori să pierzi femeia iubită. Ei sau ele nu ar vrea să piardă ce? Era o dată un om foarte bogat, căruia îi plăcea să ucidă. Justiția nu îl putea considera un ucigaș deoarece întotdeauna făcea un târg cu victima sa. Îl întreba pe cel ce-l alegea drept victimă ce își dorea mai mult de la viață. Aceia încheiau un contract din care reieșea că victima câștigă avuția iar satrapul îi ia acestuia viața. Acesta era ultimul lucru pe care ei și-l doreau. Câstigurile agonisite de cei morți erau fantastice. Unii au câștigat averi, alții plăsmuiri fantastice, chiar și un colț din lună a fost câștigul lor. Toți au primit ceea ce și-au dorit și totodată au rămas fără viață. Oare ce mi-aș fi dorit eu ? Dar tu? Ce am vrea în fond și la urma urmei de la viață ? Totuși aș vrea să cred că aș dori același lucru ca cea din urma victimă a bogătașului. El nu a dorit bogății sau lucruri trecătoare, el a dorit ca un ultim sacrificiu, ca nababul să i-L arate pe Creatorul tuturor. Surprins a fost criminalul. Încheiase un contract ce nu îl putea duce la bun sfârșit, deoarece cel ce este în întuneric nu vede lumina, iar cel ce nu vede ziua soarele, este orb. Orbi călăuziți de alt orb, așa că nu puteau să nu cadă cu toții în abis. Încercând să-L găsească pe Cel ce le-a făcut pe toate, bogatul nostru nu numai că a uitat să ucidă, dar s-a și căit de ceea ce-a făcut. Lăsând lumii ce era a lumii, împrăștiind averea celor ce aveau nevoie de ea, s-a dus în pustiu să mediteze cum putea să-l găsească pe Creator. Dar nu singur, ci cu cel ce trebuia să fie ucis. După o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, asta nu știu, a venit vremea ca cel bogat să moară. În ceasul morții l-a întrebat pe cel cu care venise: - Te rog spune-mi unde am greșit ? Când ți-am propus în schimbul vieții orice ? Tovarășul său i-a răspuns: - Eu nu ți-am cerut decât ceea ce credeam că nu poți să-mi dai. Nimeni nu l-a văzut pe Creator. Iar tu în întunericul tău interior nu ai văzut lumina. Acum căzutu-ți-a negura de pe ochi și ai văzut lumina, ai privit pentru prima dată frumusețea lui Dumnezeu. Tu nu ai știut să mi-o arăți pentru că nu o cunoșteai. În întuneric ai văzut lumina. Abia acum ai făcut diferența dintre adevăr și minciună. Oare nu crezi tu acuma că cel ce ne-a creat este omniprezent în tot și în toate, că totul, totul, are viață, iar ce trăiește vine de la Domnul Luminii, deoarece acel domn al întunericului crează dar nu poate da viață ? Dragilor iubiți, tot ce are viața, în tot și în toate, Domnul viețuiește, spun asta pentru că doar cel ce a creat știe să înțeleagă creația iar cel ce știe cum, poate să și conviețuiască în ea. Nu am creat un fir de iarbă, nici un atom sau fir de praf. Pe toate le găsim create, noi doar le folosim. Pot spune că acel om devenise dependent de crimă, atât de legat de ea, încât îi lipsea, iar ziua fără crimă părea o zi pierdută, o zi dureroasă. Era la fel ca cel ce se droghează căutând în crimă, doza de adrenalină, căutând să uite durerea lui, să o ascundă în durerea celorlalți. Fumătorul caută țigara, alcoolicul sticla, dependentul de narcotice, doza zilnică o vrea. La mai mult tânjesc cu toții, cu toate că organismul slăbește, iar doza cu cât este mai mare cu atâta îi face să dispară mai repede de la noi. Trebuie să-mi fac datoria și să scriu despre un altfel de dependenți. Acei altfel de oameni, acei ce rămân de dragoste dependenți. Acei minunați oameni care din cauza dependenței lor ar intra și în foc ca să-l ajute pe cel ce le-a creat dependența. Nu pot să îmi permit să-i numesc nebuni, dar nici departe nu sunt. Lucizi fiind, ei se distrug pe sine, lăsând la o parte tot ce trebuie să facă, uneori ruinându-se chiar moral, fizic sau financiar, pentru cel iubit Această dependență este la fel de greu de tratat ca toate celelalte; de nu are un umăr pe care să se sprijine, mult mai greu îi este dependentului. În povestirea anterioară, sunt două personaje. Unul dependent de adrenalina crimei și un altul dependent de dragoste. În anumite împrejurări, oricare dintre noi am putea fi unul din cei doi, deoarece în alte feluri iubim, în cu totul alte conjuncturi și forme ucidem. Dar asta este iar e bine de știut, că oricând și oriunde, dependența ucide lent și iar bine este de știut că nici nu ne grăbim. Să nu distrugi de nu vrei să fii distrus, iar în întuneric de ești, caută lumină! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate