Asistăm în prezent la o dezvoltare tehnologică fără precedent, la o interculturalitate în plină dezvoltare, nemaiîntâlnită până azi, facilitată de numeroasele canale de comunicare și răspândire a ideilor, a cuceririlor științifice, a modelelor comportamentale, a tiparelor culturale. Toate acestea impuse, firește, de cultura occidentală dominantă, în speță de cea americană, ca fiind exponentul "lumii civilizate", superioare. Ce înseamnă "civilizație superioară" și "civilizație inferioară" este încă discutabil, mai ales din punct de vedere moral și psiho-social. Cert este că etalonul după care se face clasificarea și căruia i se supune evoluția omenirii este cel al tehnologiei, care, în cele din urmă, la un nivel primar, este echivalentul puterii fizice. Avem de a face, deci, cu o aplicație la nivel superior a "legii junglei".
În virtutea acestei legi, engleza americană își pune amprenta de netăgăduit asupra tuturor celorlalte limbi contemporane, fie ele cât de conservatoare. Este evident că tehnologia importată, invadatoare, este factorul primordial, schimbările tehnologice fiind cele mai rapide și spectaculoase, astfel că diversele limbi naturale afectate trebuie să-și însușească "din mers" tot soiul de neologisme englezești, nemaiavând răgazul de a se adapta treptat.
Dar un rol extrem de important îl joacă și "bombardamentele" mijloacelor de comunicare în masă, care promovează excesiv filmele americane, emisiunile împrumutate, modelele sociale, informațiile mondene din aceeași zonă etc., ceea ce intensifică, dar și amplifică această influență, firească până la urmă.
Fenomenul acesta este deosebit de pregnant în societatea românească actuală. Pe nesimțite, adoptăm stilul de viață occidental ca fiind cel mai bun dintre toate; mentalitatea vestică, cu modelele de comportament aferente, se impune și ea, creându-se o modă ce pătrunde simultan în toate mediile sociale (contrar tendinței din trecut, de pătrundere a "modei" de sus în jos, răspândirea efectuându-se din înalta societate ce avea acces la modelele străine "en vogue" către alte pături sociale). Odată cu toate acestea, se insinuează în vocabularul limbii române contemporane și un limbaj corespunzător, care abundă în neologisme ce reflectă noile schimbări.
Printre cauzele pătrunderii neologismelor se numără, deci, necesitatea adaptării la realitatea impusă de dezvoltarea tehnologică și moda.
În primul caz, utilizarea neologismelor se impune mai ales datorită existenței unor termeni tehnici intraductibili sau traductibili prin sintagme greoaie și lungi și, în final, fără eficiență practică (de pildă, "hardware" - echipament fizic, structură fizică a sistemului, "software" - sistem de programe, sau "applet", "macro", "feed-back" etc.), sau care sunt de preferat a fi împrumutați ca atare, întrucât traducerea lor literală ar fi percepută de vorbitorii de limbă română ca ridicolă ("mouse" - șoarece, "cookie" - fursec, prăjiturică, "wizard" - vrăjitor etc.). Pentru această din urmă situație, discuția s-ar putea prelungi, totuși, pentru că, în Franța, de exemplu, termenul consacrat pentru "mouse" este franțuzescul "souris" (șoarece), a cărui utilizare este extrem de răspândită.
În ce privește limba română, avem de a face în acest caz cu un uz justificat, sau cel puțin justificabil.
În al doilea caz, cel al modei, oportunitatea adoptării unor neologisme este discutabilă, jargonul englezesc - extins adeseori în limba română dincolo de compartimentul propriu-zis al jargonului - ducând la o folosire abuzivă, nejustificată, a unor cuvinte preluate aleatoriu din vocabularul limbii engleze, ce se consolidează îngrijorător de rapid în vocabularul de bază al limbii române sub formă de neologisme.
Să luăm, de exemplu, o mostră de limbaj dintr-o conversație de două minute, pe holul Universității din București (citatul este aproximativ, elementele de jargon englezesc sunt autentice): "Deci, basically, noi trebuie să știm dinainte la ce dăm licența?" ……… "La e deschis all day long". Necesitatea utilizării anglicismelor respective este cel puțin dubioasă. Avem de a face cu un abuz, inutil din punct de vedere lingvistic, explicabil printr-o infatuare lingvistică (și nu numai) proprie segmentului de vârstă și modelului psiho-social aferent acestuia. Dacă în această mostră avem de a face cu un idiostil în care elementele de jargon sunt prezente într-o proporție (prea) mare, cuvinte ca "shame", "trendy", "moron", "cash", "business" etc. depășesc sfera idiolectelor (ansambluri de particularități lingvistice individuale), și din compartimentul jargonului "curg" în limbajul uzual, tinzând să se consolideze în această sferă ca neologisme, cu ajustarea ortografică aferentă sau nu.
Vorbim de abuz atunci când adoptarea respectivelor împrumuturi nu este absolut necesară, ea provenind din nevoia de adaptare la o anumită modă, ca și din nevoia de delimitare socială, intelectuală sau de altă natură. La exemplele de mai sus, putem adăuga cuvinte ca: "script" (pentru rom. "scenariu"), "make-up artist" (pentru rom. "cosmetician"), "trend" (pentru rom. "tendință") etc. Atâta vreme cât limba română dispune de cuvinte de sine stătătoare pentru echivalentele englezești respective, și mai prezintă în plus și o bogăție sinonimică apreciabilă (de pildă: traducerea pentru "moron" este "imbecil, idiot", iar seria sinonimică e considerabilă - "cretin", "tâmp", "tâmpit", "neghiob", "nerod", "netot"), uzul devine un abuz iritant, inutil și adeseori hilar.
Poate că aceste anglicisme și echivalentele lor românești vor coexista totuși, în ciuda logicii, așa cum coexistă foarte bine termeni slavi și latini (nădejde - speranță), termeni mai vechi și mai noi (traducător - translator) etc. Iar premisele de coexistență există, atâta timp cât există - ca întotdeauna - categorii sociale care țin neapărat să fie "trendy".
Cu toate acestea, simțul lingvistic al majorității vorbitorilor va "decanta" în timp termenii, respingând unii dintre ei, și acceptând alții în mod intuitiv și firesc, datorită originii lor latine (s-a întâmplat în cazul unor cuvinte ca "a accesa", "a procesa", mult mai ușor intrate în limba română și acceptate la nivel normativ fără mari probleme) sau din necesitate, ei impunându-se prin uz, fie că vor rămâne în jargon sau în limbajul de specialitate, fie că se vor extinde în limbajul comun.
Dacă aceste două cauze (tehnologia și moda) ale adoptării neologismelor - în speță a anglicismelor - sunt justificabile și într-o anumită măsură justificate, mai există o cauză, asupra căreia trebuie să ne oprim cu mai mare atenție și discernământ, pentru că prezintă o latură negativă și profund dăunătoare. Este vorba despre necunoștința de cauză.
Acest aspect prezintă o gravitate care nu poate fi desconsiderată, atâta vreme cât duce la propagarea unor traduceri și adaptări aleatorii și greșite ale unor termeni, cu atât mai mult cu cât această propagare se face prin medii pe care omul de rând le consideră competente: literatura de specialitate, presa scrisă și cea audiovizuală. În ce constă necunoștința de cauză? În primul rând, pur și simplu, în necunoașterea limbii române (manifestată în general prin sărăcia vocabularului emițătorului de informație). În al doilea rând, în necunoașterea limbii engleze (situație care nu este scuzabilă, pentru că, totuși, există dicționare la care putem apela oricând, nefiind vorba aici de complicate probleme gramaticale, ci numai de simple cuvinte ce se găsesc în dicționar). Urmarea: se cade adeseori în capcana termenilor așa-numiți "prieteni falși" (false friends), pe baza asemănării formale dintre termeni.
Așa se ajunge, de exemplu, să se folosească "a aplica" ( < engl. to apply) cu sensul englezesc "a candida", " a face o cerere", "editor" (< engl. editor) cu sensul "redactor", "locație" (< engl. location) cu sensul din engleză "loc", sau, mai grav, "atașament"(< engl. "attachment") cu sensul englezesc de "anexă", sau "topică" (< engl. topic), cu sensul englezesc "subiect, temă" sau chiar "mapă" (< engl. map) cu sensul din engleză, de "hartă"!
Aceste cuvinte existau în limba română anterior împrumutării lor din engleză, fapt care a facilitat confuzia aproape generală. De fapt, sensurile lor în limba română sunt: “a aplica” = a pune în practică; a suprapune două lucruri pentru a le fixa; “editor” = persoană specializată în editarea publicațiilor; “locație” = închiriere, chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară; “atașament” = afecțiune (puternică și durabilă) față de cineva; “mapă” = obiect de birou în care se țin foi volante; “topică” = ordinea cuvintelor într-o propoziție sau a propozițiilor într-o frază ș.a.
În primele trei cazuri – “a aplica”, “editor”, “locație” - se poate vorbi in extremis de un calc semantic, deși poate nerecomandabil, având în vedere tendința naturală a limbii de a elimina omonimia, existența unor sintagme românești de sine stătătoare și bine consolidate ce pot fi folosite confortabil (pentru engl. apply: a face o cerere, a candida; pentru engl. editor: redactor, pentru engl. location: loc), dar și sinonimia bogată, mai mult sau mai puțin aproximativă, a limbii române (de pildă, pentru "loc", în contextele în care se folosește "locație": local, amplasament, localizare, amplasare, regiune, zonă, poziție, incintă, sediu).
În ultimele trei cazuri însă - "atașament", "mapă", "topică", folosite cu forma românească (preexistentă) și cu sensul din engleză - avem de a face cu confuzii grave de sens, ce constituie deja un abuz inacceptabil, și care nu mai au nimic în comun cu calcurile lingvistice sau adaptările ortografice, ci sunt pur și simplu confuzii rezultate din necunoașterea limbii engleze, din dezinteres sau neglijență. O căutare în dicționar a respectivilor termeni ar rezolva totul cât se poate de rapid și ușor, evitându-se astfel ridicarea acestei aplicații de incompetență lingvistică la rangul de normă generală implicită ce se răspândește, din nefericire, pe toate canalele posibile.
Din păcate, această propagare nu poate fi oprită. O sursă aproape inepuizabilă de neologisme este domeniul IT&C. Computerul, internetul, celularul - iată trei coordonate pe care se desfășoară viața omului modern și totodată trei canale de propagare a neologismelor. Acestea constituie domenii în care limbajul se află într-un grad minim de consolidare, iar pericolul este cu atât mai mare: o greșeală rezultată din necunoaștere / neatenție / neglijență / dezinteres poate ajunge să se consolideze definitiv în limbă.
Dintre aceste trei canale, internetul este sursa cea mai bogată, pentru că termenii și noțiunile întâlnite pe această rețea globală acoperă toate domeniile de activitate umană, deci implicit toate câmpurile semantice posibile, și, în plus, limba engleză este predominantă (și) în acest domeniu. Din păcate însă, adeseori adoptarea neologismelor este caracterizată de un malapropism agasant (vezi cazurile “atașament”, “mapă”, “topică”, amintite mai sus), la care vorbitorii culți de limbă română asistă neputincioși.
Invazia anglicismelor este un fenomen firesc, imposibil de evitat, așa cum a fost și cea a grecismelor din perioada fanariotă precum și a franțuzismelor de la sfârșitul secolului XIX. Evident, nu există o limită la care împrumuturile se opresc. Ele intră și vor intra în limbă în ciuda eforturilor de îngrădire, în ciuda curentelor puriste, în ciuda reglementărilor academice. Și totuși, datoria față de limba română impune reglementări - la nivel academic - și rețineri - la nivelul mass media și la nivelul vorbitorilor, care ar trebui să controleze uzul și să evite abuzul, dar mai ales malapropismul. Avem o datorie față de noi ca români, față de limba noastră și față de urmași, cărora suntem datori a le transmite informații, idei, noțiuni, concepte, dar mai ales o limbă curat românească, nu un idiom hibrid, fără identitate, schimbat ad-hoc, odată cu moda.