poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-24 | |
"Este un lucru ciudat să descoperi și să crezi că ești iubit, cînd tu știi că în tine nu există nimic să fie iubit, afară doar de un părinte sau de Dumnezeu."
Motto-ul de mai sus l-am primit pe net. Nu-mi mai aduc aminte de la cine și doar foarte vag – în momentul acela am uitat să notez – îmi amintesc că parcă era al lui Graham Greene. Cred că traducătorul, cam stîngaci în îndreptările lui, ar fi putut să spună: „nimic care ar putea fi iubit, decît de un părinte sau de Dumnezeu”. Adică de cine iubește necondiționat, fără să se gîndească, fără să evalueze pe cine iubește. Văd în această declarație o cumplită modestie. Un gen de luciditate tragică a introspecției. Mi-aduc aminte de o notație mai veche a mea în care observam cu oarecare detașare ironică această posibilă situație. Aproapele nostru. Monstruozitatea este adevărata măsură a dimensiunii pe care trebuie să o asume exigența apropierii dintre oameni. Aș fi putut lăsa această însemnare liberă, fără proptele, ca un deliciu pentru degustătorii versați. Mă tem însă să nu ajung pe mîna OPC-ului și n-aș vrea nici ca avocații să se îmbogățeasca de pe urma cititorilor, hăituindu-mă pentru cine știe ce delict de... neînțeles. Glumesc, îmi place să bat cîmpii încercind să sensibilizez pe cei care au timp de pierdut la ideile pe care le arunc pe piață, ale mele sau ale altora. Cînd ținem doar să o tolerăm, diferența dintre noi se bucură de un pios și ipocrit respect. Nu ținem să-l înțelegem pe celălalt, înțelegem frivol să-l lăsăm în plata Domnului care de-aia și există: ca să ne ușureze sarcina pe lumea asta. Și, cînd nimeni nu ne mai înțelege nici pe noi, ne întoarcem către înțelegerea lui plină de o nemăsurată milă. Sînt însă și situații cînd “aproapele” se-apropie prea mult și, de voie, de nevoie, am vrea, ar trebui să-l înțelegem. Atunci vedem înspăimîntați că diferența devine prăpăstioasă, insurmontabilă, că nu ne recunoaștem în nici un fel în străinul din fața noastră. Că ființa lui nu corespunde nici unui montaj în care l-am putea primi ca să-l ratificăm. Diferența ne produce acum doar o nemăsurată stupoare. In fața acestei imprevizibile girafe declarăm copleșiți ca ardeleanul: No, asta nu egzistă! Realitatea ne depășește cu imposibilul ei care sfidează capacitatea noastra taxonomică. N-ar mai fi de spus decît că, în ciuda diformității dezgustătoare și scălîmbe, monștrii sînt neîndoielnic... sacri. Și pe deasupra, monștrii plîng - cu lacrimi mai amare decît crocodilul. Oricărui monstru trebuie să i te adresezi cu deferență: Pocitania sau Hidoșenia Voastră. O idee e ceva subversiv. Pe asta mi-am insușit-o. Chiar dacă n-am să vă bag la idei, vă spun: uitați-vă bine cu cine aveți de a face. Cum bine zice Sorescu: “Să cercetăm bine Cine se ascunde sub noi, Să fim foarte atenți Pe cine numim Eu.” Sînt un monstru. Blestemat și sacru. Și, pe deasupra, penitent. (tot despre iubire: Iubirea sisifică , Zvîrcolirile iubirii )
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate