Ștefan Augustin Doinaș


O, ce nalt naufragiu!
Singura luntre
are vîsle de pene.


Ștefan Augustin Doinaș (născut pe 26 aprilie 1922 și decedat pe 25 mai 2002) a fost un important poet, eseist, traducător, profesor de liceu, scriitor de literatură pentru copii, academician român. El este cunoscut în special pentru poezia sa patriotică și pentru implicarea sa în viața culturală a României. S-a născut în comuna Șcheia, județul Suceava, într-o familie de învățători. A urmat studii la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București și a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A debutat ca poet în anul 1944 cu volumul Nodul gordian, iar apoi a publicat numeroase volume de versuri de-a lungul carierei sale.
Opera sa cuprinde o gamă largă de teme, de la poezia socială și lirica angajată la poezia religioasă și meditativă. Versurile lui Ștefan Augustin Doinaș se remarcă prin simplitatea expresiei și prin puterea lor evocatoare. El a fost influențat de curente precum simbolismul și modernismul, dar și de folclorul românesc.
Poezia lui Ștefan Augustin Doinaș a abordat teme precum patria, dragostea, moartea, viața rurală și istoria. El a fost un poet cu o profundă conștiință socială și politică, exprimându-și adesea opiniile și sentimentele legate de evenimentele contemporane.
În timpul regimului comunist, Ștefan Augustin Doinaș a avut de suferit din cauza opiniilor sale critice față de regim și a fost supus cenzurii. Cu toate acestea, poeziile sale au continuat să circule în copii clandestine și să ajungă la publicul larg.
Printre cele mai cunoscute volume de poezii ale lui Ștefan Augustin Doinaș se numără Cântarea României, Iarbă și piatră, Cununa apelor, Drumul spre cer și Noapte de octombrie.
Moartea poetului în anul 2002 a reprezentat o pierdere semnificativă pentru literatura română. Cu toate acestea, poeziile sale rămân în continuare apreciate și citite de publicul român, reprezentând o contribuție valoroasă la patrimoniul cultural al țării.
În întearga activitate versurile Ștefan Augustin Doinaș o imagine haiku simplă, dar plină de semnificații.

O, ce nalt naufragiu!
Singura luntre
are vîsle de pene.

Haiku-ul este compus din trei versuri, care urmează structura tradițională de 5-7-5 silabe. Haiku-ul este un gen de poezie japoneză tradițională, caracterizat prin concizie și expresie poetică concentrată. Este format din trei versuri, cu un total de 17 silabe, distribuite în structura 5-7-5.
Haiku-ul un exemplu al abilităților poetice ale lui Ștefan Augustin Doinaș în adoptarea și adaptarea acestui stil poetic japonez în contextul literaturii române. Haijinii (poetul de haiku) sunt adesea inspirați de natură, momentele fugare și observațiile cotidiene pentru a crea imagini intense și sugestive.
Versetul în discuție pare să sugereze o imagine tragică, dar plină de simbolism. Prima linie, O, ce nalt naufragiu!, creează o imagine vizuală puternică, evocând un naufragiu înalt sau un obiect imens răsturnat. Această expresie paradoxală poate fi interpretată ca o metaforă pentru pierderea sau destrămarea ceva important.
Linia a doua, Singura luntre, adaugă o notă de solitudine și izolare în peisaj. Imaginile naturii și ale apei sunt frecvente în haiku și pot simboliza trecerea timpului sau fragilitatea umană.
Linia finală, are vîsle de pene, surprinde cititorul cu o imagine neobișnuită și deopotrivă poetic. Vâslele de pene sugerează fragilitate și lipsa de eficiență în a face față situației. Aceasta poate simboliza vulnerabilitatea și eșecul în fața evenimentelor grele sau a dificultăților vieții.
Ca și în alte haiku-uri, acest verset subliniază puterea imagistică și concentrată a poeziei lui Ștefan Augustin Doinaș. El reușește să creeze o imagine pregnanta și să transmită o emoție complexă în doar câteva cuvinte, permițând cititorului să reflecteze asupra sensurilor ascunse și să se conecteze la universul poetic al autorului.(AnaUrma - 2019)