Realismul este abilitatea cea mai adecvată, mai potrivită acestor vremuri în continuă, rapidă schimbare, plină de provocări și ispitiri materiale.
Realismul este rezultatul unui echilibru stabil între lumea interioară și cea exterioară, denotă de asemeni un echilibru perfect între neorealism și suprarealism.
Acțiunea realismului se desfășoară pe mai multe planuri, literar, social, politic, psihologic, subiectele sunt luate din realitate, reflectă adevărurile din viața socială.
Realismul ca și curent literar tinde să reflecte situațiile reale subiective, precum și adevărurile obiective.
Realismul s-a născut în secolul al XIX-lea ca doctrină estetică, ca o modalitate artistică, ca o reacție împotriva romantismului, care să specifice că arta este o abilitate care trebuie să reflecte realitatea fără să o înfrumusețeze.
Realismul literar este un curent, o atitudine, în care teoria literară și artistică având ca principiu de bază reflectarea realității, este o concepție opusă idealismului., potrivit căruia, lucrurile, evenimentele se întâmplă indiferent de faptul că sunt percepute sau nu.
Temele sunt de obicei, avariția, parvenitismul, aroganța, cinismul, indiferența, infatuarea, dar și dragostea, făcând referire la oamenii timpului, dar mai ales la oamenii politici.
În realismul literar se utilizează tehnica detaliilor, se pune accent pe relația dintre mediul înconjurător și personaje.
Acest stil a fost adoptat de scriitori renumiți ca Ion Luca Caragiale, Mihail Sadoveanu, Ioan Slavici, Călinescu, Liviu Rebreanu, Marin Preda și mulți alții.
Realismul este reprezentat de esența lucrurilor interioare și exterioare, mai mult decât ceea ce se află în spatele ideilor, pentru că personajele realiste sunt complexe au o dinamică interioară demnă de admirat.
Suprarealismul a început să aibă răspândire secolul trecut ca o mișcare artistică, ideatică, literară, scriitorul și filosoful Andre Breton, precum și pictorii Salvador Dali și Pablo Picasso au fost întemeietorii acestui concept.
Suprarealismul urmărește să pună bazele unei revoluții sociale, culturale, între artă și societate existând o ruptură, o fisură, un gol.
Suprarealismul vorbește despre un timp al schimbării, al sensibilității, al aspirațiilor spre absolut, este vocea unor scriitori și pictori, mânați de dorința de a schimba mentalitatea societăților sufocate de grotesc, de rigid, de umbre și penumbre.
Suprarealismul este reflectarea automatismului spiritual, ieșit de sub controlul rațiunii, se evidențiază deasupra tuturor preocupărilor estetice și morale.
Suprarealismul este noua manieră pură de expresie, care a găsit adepți în toate societățile civilizate cu orientare spre artă și cultură, reprezintă despărțirea, distanțarea a cea ce este bun de rău, creează o atmosferă incandescentă a revelației, a extazului, deschide noi drumuri spre absolutul existential.