Este un lucru bine cunoscut – și asupra căruia este inutil să insistăm – că abaterile de la regulile proprii unui sistem lingvistic constituie una dintre sursele modificării sistemului respectiv. Vom remarca doar că acest lucru a fost în mod deosebit luat în considerație odată cu apariția metodei comparativ-istorice, care, opunându-se concepției statice despre limbă, a tratat abaterile ca pe un fenomen esențial în mecanismul schimbării lingvistice.
Dar, deși în foarte multe cazuri înnoirile lingvistice nu sunt decât foste abateri generalizate, nu se poate pune semnul identității între abatere (greșeală) și modificare a limbii (evoluție lingvistică)1, din cel puțin 2 motive: 1. nu orice greșeală se impune; 2. nu întotdeauna o modificare lingvistică are la origine o greșeală. Greșelile de limbă se pot explica prin mai mulți factori, dintre care îi semnalăm pe cei mai importanți: 1. cunoașterea insuficientă a unei limbi; 2. comoditatea vorbitorilor; 3. analogia. Dacă primul factor menționat intervine mai ales în cazul în care o limbă dată este vorbită de un străin, comoditatea vorbitorilor (legea minimului efort) reprezintă „un factor intern de abatere care se manifestă cu precădere în fonetică și în vocabular” (Iordan, Guțu, Niculescu, Structura morfologică a limbii române contemporane, 1967, p. 17). În ceea ce privește cel de-al treilea factor enumerat, acesta este considerat de mulți specialiști ca factorul cel mai important, întrucât este forma în care se manifestă (în special la nivel morfologic) „legea generală de regularizare și de organizare tot mai coerentă a materialului lingvistic în cadrul sistemului unei limbi” (id., ibid., p. 18).
În urmărirea evoluției unei limbi, nu trebuie însă pierdute din vedere aspectele diatopic, diastratic și diafazic2. Constituirea normei literare aduce cu sine o lărgire a noțiunii de abatere lingvistică. Rigoarea normelor de la nivelul limbii literare transformă în abatere utilizarea formelor, a termenilor și a construcțiilor populare sau regionale care nu au fost cuprinse în aceste norme, ca și a faptelor lingvistice proprii celorlalte variante sociale ale limbii. Abatere – din punctul de vedere al limbii literare – reprezintă și încălcarea normelor prin introducerea elementelor familiare, de limbă vorbită. La nivel diafazic, amestecul de stiluri, folosirea în cadrul unui stil a elementelor proprii altui stil reprezintă – în foarte multe cazuri – o abatere. Trebuie să adăugăm că abateri de la normele limbii române pot apărea și sub influența normelor din alte limbi (franceza, engleza); în acest sens, sunt de condamnat - așa cum vom avea ocazia să con - o serie de calcuri abuzive, realizate la nivel semantic, dar și pur structural.
Pornind de la aceste premise – având ca sistem de referință limba literară3 – în prezentul articol ne propunem să urmărim unele dintre cele mai frecvente abateri morfosintactice4, așa cum apar acestea în presa scrisă actuală5. Articolele luate în discuție sunt foarte variate atât ca formă, cât și în ceea ce privește conținutul: de la știri, articole informative, până la editoriale, analize-comentariu etc.6.
O primă observație de ansamblu, rezultată din confruntarea cu concluziile cercetării întreprinse asupra presei audio-vizuale, se referă la numărul mai mare de abateri lingvistice (în speță, morfosintactice) înregistrate în cazul acesteia din urmă. Concluzia nu este frapantă: gradul mai mare de cenzură cu privire la corectitudinea exprimării, instituit la nivelul presei scrise, pe de o parte, și factorul spontaneitate, pe de altă parte, care intervine, de regulă, într-un discurs oral, sunt doar două dintre aspectele ce pot fi invocate pentru justificarea realității înregistrate.
Așa cum am avut ocazia să constatăm, greșelile de la nivelul morfosintaxei sunt, din păcate, numeroase și grave7; majoritatea părților de vorbire (flexibile și neflexibile) ne-au furnizat exemple în acest sens.

1. În ceea ce privește articolul, cele mai multe și mai interesante aspecte le-am constatat în utilizarea articolului posesiv-genitival. Astfel, sunt de notat, în primul rând, exemplele care ilustrează „confuzia” între articolul posesiv și articolul hotărât (feminin):

Ex.: ,,... pentru sprijin în demersul nostru de recuperarea banilor furați de stat.” (R. lib., 15 febr. 2003, p. II, articol informativ) // Corect: ,,demersul de recuperare a banilor...”; ,,... comisia de educație sanitară, comisia pentru arhivă, de protecția muncii...” (R. lib., 7 febr. 2003, p. 10, analiză-comentariu) // ,,de protecție a muncii”.

Dacă în unele cazuri se remarcă prezența redundantă a articolului genitival (cf. ,,... absența a lui Andrei Pavel...”, R. lib., 6 febr. 2003, p. 7, analiză-comentariu), în altele, dimpotrivă, acest articol este omis (cf. ,,Întâlnirea de la Snagov a Delegației Permanente și parlamentarilor PSD...” (A., 8-9 febr. 2003, p. 2, știre) // ,,...și a parlamentarilor...”; ,,...se face după verificarea aliniamentului și verticalității gardului.” (A., 14 febr. 2003, p. 11, știre) // ,,...și a verticalității...”.

Cât privește acordul articolului posesiv cu substantivul, atragem atenția asupra realizării defectuoase a acestuia, rezultată din ceea ce am putea numi o „falsă identificare” a substantivului pe care articolul (pronumele semiindependent8) îl substituie. Identificarea se face, de obicei, cu substantivul cel mai apropiat, adică se produce fenomenul numit „acord prin atracție”:

Ex.: ,,Radu Opaina s-a declarat suspendat din funcția de președinte a Federației Asociațiilor de Proprietari...” (R. lib., 30 ian. 2003, p. IV, articol informativ) // „... președinte al...; ,,...se mai vorbea despre înregistrarea în evidențele contabile ale unor cheltuieli nejustificate.” (R. lib., 15 febr. 2003, p. 1, articol informativ) // „... înregistrarea... a unor cheltuieli”.

O confuzie frecvent întâlnită în presa scrisă actuală este aceea dintre articolul posesiv-genitival și prepoziția a (,,de, pentru”), în structuri cu numerale / alți cuantificatori care precedă substantivul:

Ex.: .: ,,... și cunoscător al 15 limbi străine...” // ,,...cunoscător a 15 limbi...”; ,,...o întrevedere cu reprezentanți ai 24 de firme din domeniul IT...” // ,,...reprezentanți a 24 de firme...” (R. lib., 7 febr. 2003, p. 7, analiză-comentariu).


2. La substantiv ne-au reținut atenția o serie de aspecte referitoare la gen și la număr. Astfel, sunt unele situații în care se produce confuzia de gen, ca în exemplul: ,,Nămețile nu au venit încă...” // nămeții (R. lib., ediție de Dobrogea, 29 ian., 2003, p. 17, știre), context în care este utilizată forma de n./fem. pl., în locul celei de masc. pl. Apariția alternativă a două morfeme de plural (pentru același substantiv), în funcție de prezența/absența articolului hotărât (inconsecvență care trădează, de fapt, necunoașterea normelor literare ale limbii române!), poate fi observată atât la substantive din fondul vechi al limbii române, cât și la termeni neologici:

Ex: ,,... căpățânele sunt mari, bine formate...” (R. lib., 19 febr. 2003, p. IV, articol informativ), dar ,,...o varietate de tip Ithaca, cu căpățâni mai mari...” (ibid.) sau ,,... mai ales după remarcele privitoare la Irak...” (R. lib., 7 febr. 2003, p. 6, articol informativ), dar ,,...remarci care...” (ibid.).

Referitor la ultimele exemple menționate, trebuie spus că oscilația între cele două morfeme de plural evidențiază o tendință de evoluție a limbii române; astfel, în româna contemporană, în locul desinenței -e la pl. fem., este preferată desinența -i.
Uneori, o serie de substantive sunt articulate (enclitic) fără nici o justificare, în timp ce altele – însoțite de anumiți determinanți – se utilizează, în mod greșit, în forma nearticulată, așa cum se poate observa și din exemplele pe care le oferim în continuare:

,,…la mediere între părțile prin convocarea unui consiliu de familie.” (A., 10 apr. 2003, p. 3, articol informativ) // ,,...mediere între părți...”.
,,... a fost întâmpinată cu zâmbete condescendente ale celor prezenți...” (R. lib., 6 febr. 2003, p. 3, analiză-comentariu) // ,,...cu zâmbetele condescendente ale celor prezenți...”; ,,La rândul său, farmacist Ioan Ulivaroși este sceptic...” (R. lib., 8 apr. 2003, p. 1, articol informativ) // ,,farmacistul...”.

Și flexiunea cazuală pune probleme; se constată, astfel, utilizarea dativului, în locul acuzativului cu prepoziție, uneori aceste structuri apărând ca rezultat al traducerii inadecvate dintr-o altă limbă:

Ex.: ,,La Paris, președintele francez... a reiterat ieri opoziția Franței oricărei noi rezoluții asupra Irakului,...” (R. lib., 27 febr. 2003, p. 6, articol informativ, analiză-comentariu) // „... opoziția Franței față de oricare nouă rezoluție...”.

Într-un exemplu ca cel de mai jos apare o formă cazuală aberantă, explicabilă fie prin selectarea greșită a desinenței (confuzia între declinarea I9 și declinarea a III-a), fie prin neadecvare sintactică (folosirea nominativ-acuzativului în loc de genitiv-dativ):

Ex.: ,,Astfel, americanii au fost capabili să trimită în Turcia soldații celei de-a 4-a Cavalerie aeriene” (Z., 20 martie 2003, p. 4, știre-eveniment) // ,,...celei de-a 4 Cavalerii aeriene”.

Supărătoare este și succesiunea ambiguă și artificială de dative și genitive:

Ex.: ,,... ținându-se seama de trăsăturile apropiate categoriei alimentelor ale acestui produs.” (R. lib., 15 apr. 2003, p. 4, articol informativ); ,,...nu a sancționat un fault în atac la faza premergătoare înscrierii golului victoriei echipei Ceahlăul” (Z., 21 martie 2003, p. 7, știre sportivă).


3. Fenomenul cel mai frapant, în cazul adjectivului, îl constituie atribuirea de grade de comparație unor adjective care, datorită sferei lor semantice, nu se utilizează decât la forma de ,pozitiv’:

Ex.: .: ,,...un agent inervant chiar mai letal...” (R. lib., 28 ian. 2003, p. 15, analiză-comentariu); ,,...efectuăm unele reduceri, foarte graduale,...” (A., 25 apr. 2003, p. 5, articol informativ); ,,...fie prin mici gesturi, fie chiar prin ceva mai permanent, cum ar fi decorarea mobilei...” (R. lib., Ghidul caselor, 5 febr. 2003, p. II, art. informativ).

De menționat și unele contexte în care nu se realizează acordul adjectivului cu substantivul pe care îl determină:

Ex.: ,,La Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, recent descoperită în siturile arheologice datând de pe vremea dacilor, șase din cele douăzeci de ștanțe...” (A., 21 febr. 2003, p. 1, știre) // ,,...recent descoperite...ștanțe...”.


4. Numeroase sunt și exemplele care ilustrează substituirea inadecvată a substantivului prin pronume personal; rezultatul este apariția unor construcții anacolutice, ca în exemplul:

,,Drept dovadă a acestui fapt îl constituie modul în care deputatul...” (R. lib., 17 febr. 2003, p. 18, articol informativ); ,,dovada... îl constituie modul...” // „dovada o constituie modul...”.

Nu puține sunt cazurile în care am constatat omiterea unor clitice, inclusiv a celor cu rol de anticipare a substantivului:

Ex: „... dar în particular îi apără și acoperă...” (R. lib., 7 febr., 2003, p. 18, analiză-comentariu) // ,,... și îi acoperă”) sau „Legea permite consumatorului...” (R. lib., 7 febr. 2003, p. II, art. informativ) // „legea îi permite consumatorului...”.

O extrem de gravă abatere de la regulile limbii române este folosirea în context negativ a pronumelui / adjectivului nehotărât, în structuri în care sunt absolut inadmisibile alte clase pronominale în afară de cea a negativelor:

Ex.: ,,Președintele ARB susține că orice sistem autohton nu va putea oferi băncilor încrederea că va asigura o securitate și rapiditate cel puțin similare celor SWIFT.” (A., 6 mai 2003, p. 5, știre) // ,,... nici un sistem autohton nu va putea oferi...”; ,,... toți n-au nici o problemă în a apăra, concomitent, interesele ...” (A., 11 febr. 2003, p. 1, editorial) // ,,... nimeni / nici unul nu are...”.

Fenomene de dezacord (cu substantivul la care se referă / pe care îl însoțesc) ne întâmpină adeseori, în presa actuală, inclusiv în cea audio-vizuală, în cazul pronumelui relativ și al adjectivului pronominal de întărire:

Ex.: ,,... în audiență la conducerea serviciilor persoanei pe raza căruia au domiciliul,...” (R. lib., 30 ian. 2003, p. 14) // ,,...persoanei pe raza căreia...”; ,,Dan Codreanu a cărei soție, spun unii, lucrează chiar în cadrul...” (R. lib., 17 febr. 2003, p. 9, articol informativ) // ,,Dan Codreanu a cărui soție...”.
,,Cazul a fost anunțat cu durere la Poliție de însăși tatăl copiilor...” (R. lib., 28 ian. 2003, p. 24, articol informativ) // ,,...de însuși tatăl...”.

Interesantă este ,,odiseea” pronumelui relativ care și la nivelul unor fraze mai lungi, în care întrebuințarea greșită (invariabilă) a relativului dă naștere la construcții ancolutice:

Ex.: ,,Þările care așteptăm să facă progrese în acest domeniu...” (R. lib., 16 apr. 2003, p. 7) // ,,Þările de la care așteptăm...”.


5. Utilizarea inadecvată a diatezei, a timpurilor și a modurilor verbale constituie câteva aspecte mai interesante care ne-au reținut atenția la verb, multe dintre faptele de limbă înregistrate regăsindu-se și la nivelul presei vorbite. Concret, este vorba despre fenomene ca:

a. întrebuințarea formei active pentru diateza pasivă:

Ex.: ,,Cercetările continuă de către Parchetul de Poliție TF Constanța” (R. lib., 29 ian. 2003, p. 24, articol informativ) // ,,Cercetările sunt continuate de către...”.

b. utilizarea unor substantive-infinitive lungi (nefiind vorba despre verbe ,agentive’, ci ,experimentale’), urmate de locuțiunea prepozițională de către:

Ex.: ,,... prin semnarea ordinului privind renunțarea de către RAR la verificarea tehnică...” (R. lib., 29 ian. 2003, p. 24, articol informativ) // ,,renunțarea RAR(-ului)”.

c. întrebuințarea prezentului în locul viitorului sau a infinitivului în locul conjunctivului:

Ex.: ,,Terenul nu va mai fi cultivabil, arborii se vor usca, pânza freatică se reduce) (R. lib., 11 apr. 2003, p. 10, articol informativ) ” // ,,...pânza freatică se va reduce...” sau ,,Legea permite consumatorului de a denunța unilateral contractul...” (R. lib., 7 febr. 2003, p. II, articol informativ) // ,,...permite consumatorului să denunțe” 10.

Sunt de menționat și alte fenomene, precum: omisiunea conjuncției să într-o enumerare de verbe la modul conjunctiv:

Ex.: ,,... au anunțat că plănuiesc să dezvolte, producă, promoveze și distribuie...” (A., 8 apr. 2003, p. 7, știre) // ,,...să dezvolte, să producă, să promoveze și să distribuie...”.

sau treceri de la o conjugare la alta, în speță, de la conj. a III-a la conj. a II-a:

Ex.: ,,Obligatoriu camera va fi așezată acolo unde soarele va bătea până la prânz...” ( R. lib., 19 febr. 2003, p. III, articol informativ) // ,,...soarele va bate până la...”.


6. Grava eroare pe care o constatam la pronumele nehotărâte (în termeni transformaționali, neaplicarea regulii transformării negative11) se regăsește în cazul semiadverbului și, folosit în locul lui nici:

Ex.: ,,Șeful statului nu a exclus și o nouă întâlnire...” (A., 20 februarie 2003, p. 12, știre) // ,,...nu a exclus nici o nouă întâlnire...”.

De asemenea, omisiunea unor adverbe negative (eventual, și a unei prepoziții) din contexte în care prezența acestora se impunea:

Ex.: ,,Dinamo nu dispune de un compartiment defensiv și o linie mediană...” (R. lib., 17 martie 2003, p. 12, comentariu sportiv) // ,,...și nici de o linie mediană...”; ,,...pentru care deznodământul ,,Scrisorii pierdute”... e nimic altceva decât...” (R. lib., 26 apr. 2003, p. 2, prezentare de carte) // ,,... nu e nimic altceva decât...”.

Frecvent întâlnită este întrebuințarea adjectivului în locul adverbului; este vorba, îndeosebi, despre adverbele maximum și minimum utilizate cu formă de adjectiv: maxim, respectiv minim, ca în exemplele:

,,...cu durata de maxim 20 de minute...” (R. lib., 24 apr. 2003, p. 23, articol informativ) // maximum; ,,...cameră de adăpostire de minim nouă metri pătrați...” (E.Z., 18 mai 2003, p. 7, articol informativ) // minimum.


7. Prepoziția este una dintre părțile de vorbire care ne-a furnizat un număr considerabil de exemple în ceea ce privește utilizarea inadecvată (improprie) în presa românească actuală. Astfel, o serie de prepoziții / locuțiuni prepoziționale se întrebuințează incorect în contexte care impun ocurența altor prepoziții, respectiv locuțiuni prepoziționale; este vorba, în ultimă instanță, despre probleme de natură (lexico-)semantică. Dăm, în continuare, câteva exemple relevante în acest sens:

a. prep. datorită (conotată pozitiv) – folosită în loc de din cauza: ,,Acest lucru este irealizabil, nu atât datorită românilor, cât mai ales...” (R. lib., 9 ian. 2003, p. 7, analiză-comentariu); ,,Datorită accidentărilor suferite, trei dintre jucătorii constănțeni... au fost obligați...” (R. lib., 29 ian., 2003, p. 3).

b. în / într-o: ,,Evoluția slabă s-a datorat însă în mare măsură lipsei de experiență în competiție de asemenea anvergură” (R. lib., 15 febr. 2003, p. 9, articol informativ) // într-o competiție.

c. pe / prin: ,,... patronul companiei de televiziune pe cablu ...” (A., 2 iunie 2003, p. 14) // prin cablu.

d. de pe / din, respectiv pe care / în care, în combinație cu subst. funcție: ,,...să acționeze de pe funcția pe care se află...”; ,,...celor care se manifestă de pe funcțiile pe care le dețin...” (R. lib., 1 apr. 2003, p. 5, editorial) // ,,... din funcția în care se află”, respectiv ,,...din funcțiile pe care le dețin”.

De menționat faptul că, uneori, utilizarea inadecvată a prepozițiilor poate reprezenta rezultatul influenței unei alte limbi romanice, în speță franceza, asupra limbii române. Este și cazul locuțiunii vizavi de, cu sens local în limba română, ea extinzându-se însă „patologic” și la combinațiile cu substantivele abstracte:

Ex.: ,,... potrivit unei decizii luate în cadrul unei ședințe desfășurate la Tribunalul Cluj vizavi de stadiul reorganizării fabricii” (R. lib., 28 ian. 2003, p. 4, articol informativ); ,,...vrem să-și exprime părerile vizavi de proiectul de lege...” (R. lib., 6 febr. 2003, p. 10, articol informativ).

O altă construcție prepozițională de care se abuzează în româna actuală este de o manieră (calc după fr. d’une maniere); se spune și se scrie, astfel, de o manieră pașnică și durabilă, de o manieră entuziasmantă, construcții artificiale și pretențioase12.
Dacă în unele situații am constatat utilizarea redundantă a unor prepoziții (cf. a susține în clar, R. lib., 28 ian., 2003, p. 13) sau apariția unor locuțiuni pleonastice (cf. drept pentru care, R. lib., 29 ian., 2003, p. 8,), alteori atenția ne-a fost reținută de fenomenul invers:

a. omisiunea unor prepoziții, în special, prep. de – înaintea unor substantive care exprimă unități de măsură (scrise întreg), date calendaristice sau omisiunea lui de cu sensul ,,de către”:

Ex.: ,,...anul precedent s-au plătit..., respectiv 37, 5 milioane lei pentru nava de pescuit” (R. lib., 29 ian. 2003, p. 1, articol informativ) // ,,...milioane de lei”; ,,...a cărei suprafață este de 1227 metri pătrați” (R. lib., 29 ian. 2003, p. 1, articol informativ) // ,,...1227 de metri pătrați”; ,,... procesul a fost suspendat până la data 13 septembrie...”. (R. lib., 29 ian. 2003, p. 6, articol informativ) // ,,... până la data de 13 septembrie; ,,Românca e sprijinită de președintele CIO, Jaques Rogge, precum și doi dintre cei mai importanți componenți ai respectivului for...” (L., 5 martie 2003, p. 11, articol informativ) / ,,...precum și de (către) doi...”.

b. omisiunea unor elemente componente din structura unor locuțiuni prepoziționale (cf. urmare a / ca urmare a sau funcție de / în funcție de)13:

Ex.: ,,Șeful statului a precizat că, urmare a liberalizării prețurilor, a apărut...”(R. lib., 14 martie 2003, p. 11, articol informativ); ,,... va fi convertită în euro, funcție de cursul oficial al BNR,...” (R. lib., 31 martie 2003, p. 5, articol informativ).

Astfel de omisiuni se soldează, în alte situații, cu anularea coerenței frazei respective, cu apariția unor structuri anacolutice, ambigue, ca în exemplul: ,,Rămas în criză de efectiv după eliminările lui Pleșan și Papură din meciul cu Astra Ploiești, precum și a accidentării suferite de atacantul Verdeș...” (R. lib., 11 mai 2003, p. 12, comentariu sportiv) // ,,...după eliminările... și după accidentarea suferită...”.

O locuțiune care se folosește tot mai frecvent în presa scrisă (și vorbită) din România, fără nici un fel de justificare lingvistică (poate doar aceea – nerecomandabilă – de a evita cacofonia) este ca și; în limba română, locuțiunea amintită se utilizează, în mod corect, cu valoare comparativă, nicidecum în contexte de genul:
,,Nadia știe că a fost propusă ca și candidat de către Comitetul Olimpic Român...” (R. lib., 7 febr. 2003, p. 12, articol informativ); ,,Postul Paștelui este o ocazie potrivită pentru a ne reexamina ca și creștini,...” (R. lib., 8 martie 2003, p. 2, articol informativ, analiză-comentariu), contexte în care se impunea întrebuințarea altor prepoziții / locuțiuni prepoziționale: drept, în calitate de etc.

8. O serie de confuzii (paronimice) se produc și între diferitele tipuri de conjuncții; astfel, conjuncția disjunctivă ori este confundată cu cea adversativă or, deși fenomenul invers (utilizarea lui ori pentru or) este mult mai frecvent, aspect care poate fi pus și pe seama faptului că disjunctivul ori este mai familiar vorbitorilor limbii române, raportat la or, conjuncție neologică14. Unele conjuncții compuse sunt utilizate într-o formă incorectă; este, bunăoară, și cazul lui ca...să, pentru care se întrebuințează că...să, în contexte în care între cele două elemente componenete ale conjuncției compuse se intercalează alți termeni; în ultimă instanță, rezultă o structură anacolutică:

Ex.: S-a hotărât că aproximativ 300 de salariați...să fie disponibilizați (R. lib., 24 apr. 2003, p. 18) // „ca... să fie...”.

De menționat și unele structuri conjuncționale pleonastice, frecvent întâlnite în presa scrisă: dar însă, dar în schimb:

Ex.: ,,... apare numele delegatului, fără nimic altceva, dar însă nu mai apare decât...” (R. lib., 24 mai 2003, p. 18) // dar; însă; în schimb; ,,...dar are în schimb consolarea că...” (ibid., p. 21); ,,Nu te scapă de gripă atipică, dar în schimb îți ia banii...” (R. lib., 14 iunie 2003, p. 2).

Erorile de la nivelul sintaxei propriu-zise privesc îndeosebi acordul, topica și structurile ambigue. Comparativ cu presa audio-vizuală, unde greșelile de acord înregistrează o frecvență remarcabilă, în presa scrisă acest tip de abatere se regăsește într-o măsură mai mică. Menționăm câteva dintre aspectele cele mai semnificative:

I. inconsecvența realizării acordului (acord semantic + acord formal, în aceeași frază):
Ex.: ,,...un grup de oameni de știință ... au efectuat vara trecută săpături în zona ghețurilor veșnice din Iakuția, unde a descoperit ... (R. lib., 7 febr,. 2003, p. 7, articol informativ).

II. nerealizarea acordului dintre predicat și subiect15:

Ex.: ,,Iar promisiunile Executivului, conform cărora se vor găsi locuri de muncă pentru cei 7000 de disponibilizați, nu este decât praf aruncat în ochii...” (R. lib., 22 martie 2003, p. 1, analiză-comentariu) // ,,...promisiunile [...] nu sunt decât praf...”.

III. nerealizarea acordului dintre elementul predicativ suplimentar și numele la care acesta se referă:

Ex: ,,...deoarece comercializa produsul ,,Adela” fără a avea specificat pe etichetă denumirea – margarină” (R. lib., 15 febr. 2003, p. 2, știre) // ,,... specificată... denumirea.

IV. situații de hiperacord:

Ex.: ,,Încă nu sunt clare, nici acum, care sunt motivațiile acestora și...”16 (R. lib., 24 ian. 2003, p. 10, editorial) // ,,Încă nu e clar care sunt motivațiile...”.

Cât privește topica, trebuie remarcat că părțile de propoziție (principale și secundare) au o plasare nefirească, nespecifică limbii române:

I. atributul substantival este plasat, astfel, la distanță considerabilă de regentul său:

Ex.: ,,...obligând un copil de pe acum să rumege toate șabloanele uscate ca o iarbă uitate pe câmp ale maturității’’(A., 3 martie 2003, p. 4, cronică TV).

II. plasarea predicatului la distanță prea mare față de subiect:

Ex.: ,,...pericolul de a pătrunde hidrocarburile deversate și în alte perimetre este redus.” (R. lib., 22 martie 2003, p. 1, articol informativ).

III. ,Tematizarea’ subiectului în subordonate condiționale (subordonata respectivă începe cu subiectul, care este plasat înaintea conjuncției condiționale dacă!) generează structuri sintactice prolixe, de-a dreptul bizare, care n-au nimic de-a face cu topica limbii române:

Ex.: ,,Starea de căldură excesivă dacă va continua... (R. lib., 14 mai 2003, p. 19) // ,,Dacă starea de căldură excesivă va continua...”.

Plasate inadecvat sunt și o serie de semiadverbe: chiar (cf. ,,înaintea chiar a dactilografei”, R. lib., 6 febr. 2003, p. 9, editorial); și (cf. ,,Mai întâi l-a lovit de mai multe ori... pe Aurel Stefan ..., apoi i-a aplicat și o lovitură Elenei Prisăcaru...” (R. lib., 29 ian. 2003, p. 2, articol informativ) // ,,... i-a aplicat o lovitură și Elenei Prisăcaru.

Ambiguitatea, neclaritatea detectabile la nivelul multor fraze din presa românească scrisă reprezintă, în primul rând, rezultatul digresiunilor introduse în text; se remarcă, astfel, tendința ca în locul mai multor propoziții / fraze clare, coerente să fie preferată o singură frază ,,atotcuprinzătoare”, aceasta în detrimentul exprimării literare. Iată un exemplu de frază în care ,,digresiunea proustiană” riscă să-l plictisească și să-l zăpăcească pe eventualul cititor:

„Potrivit spuselor lui Bud, articolul 48, alin. 3, din Statutul Federației Române de Box, precizează că Biroul Federal deliberează, în mod valabil, în prezența a cel puțin 2/3 din numărul membrilor existenți în acel moment în Biroul Federal, și nu din numărul total de membri, ceea ce face ca deciziile luate în cazul demiterii lui Gheorghe Simion și Valentin Vrâncean, când s-au pronunțat toți membrii Biroului Federal, mai puțin cei care își dăduseră demisia, să fie statutare.” (R. lib., 24 apr. 2003, p. 16).


În finalul articolului nostru dorim să evidențiem și alte câteva fapte de limbă (morfo-sintactice), expresie a unor tendințe ale limbii române contemporane. Remarcăm, spre exemplu, la verb tendința de impunere a construcțiilor cu dativul, în detrimentul celor cu acuzativul prepozițional:

Ex.: ,,El este adaptat pe deplin specificului local...” (R. lib., 29 ian. 2003, p. 5, articol informativ) // a fi adaptat la ceva; ,,... desfășurate într-o ședință formală, care a urmat ședinței publice...” (R. lib., 29 ian., 2003, p. 4, articol informativ) // a urma după ceva; ,,Structura acționariatului la Alimserv,..., este identică acționariatului de la...” (R. lib., 3 martie 2003, p. 4, articol informativ) // a fi identic cu ceva; ,,... dar surplusul va fi orientat exclusiv proiectelor destinate...” (R. lib., 8 mai 2003, p. 4, știre) // a fi orientat către ceva.

De asemenea, la verb ne-a reținut atenția și utilizarea din ce în ce mai frecventă a infinitivului, simțit mai cult, mai livresc, prin raportare la modul conjunctiv:

Ex.: ,,...promițând a reveni asupra cazului, doar ora înaintată obligându-ne la scurte comentarii...” (R. lib., 29 ian. 2003, p. 20, comentariu sportiv) // ,,promițând să revenim”; ,,... încât devin capabile a defini și altceva decât dramele pasionale ale iubirii...” (R. lib., 28 ian. 2003, p. 8, analiză-comentariu) // ,,devin capabile să definească”; ,,AFC Steaua a încetat de a mai gestiona de una singură destinele echipei de fotbal și, implicit, de a gospodări baza sportivă...” (R. lib., 15 febr. 2003, p. 9, analiză-comentariu) // ,,a încetat să mai...”; ,,Comisiile parlamentare... au lăsat la latitudinea părinților de a-și înscrie sau nu la 6 ani copiii la școală.” (R. lib., 27 martie 2003, p. 9, articol informativ) // ,,...la latitudinea părinților să-și înscrie...”.

Ca urmare a invaziei de sigle și de cuvinte străine (nume proprii), presa românească actuală abundă în structuri care par să reprezinte un sistem flexionar în care marcarea cazurilor oblice (în speță, genitiv-dativul) prin morfeme enclitice (atât de specifică limbii române, dacă privim acest aspect dintr-o perspectivă contrastivă) s-a pierdut. Iată câteva exemple ilustrative pentru problema semnalată:

Ex: ,,Românca e sprijinită de președintele CIO, Jaques Rogge, precum și doi dintre cei mai importanți componenți ai respectivului for...”17 (L., 5 martie 2003, p. 11, articol informativ); ,,Președintele ARB susține că orice sistem autohton nu va putea oferi băncilor încrederea că va asigura o securitate și rapiditate cel puțin similare celor SWIFT.” (A., 6 mai 2003, p. 5, știre); ,,... are ca obiectiv promovarea Open Source și Linux către utilizatorii de computere și companiile din România” (5 febr. 2003, p. 5, articol informativ).

În aceeași ordine de idei, menționăm frecventa utilizare a pronumelui relativ ce (și în contexte în care se impune sau, în orice caz, este mai adecvată folosirea lui care). O posibilă explicație ar fi aceea că – cel puțin în unele contexte – pronumele ce îi ,,scutește” pe utilizatori (în speță, jurnaliștii) de ,,obligația” declinării, acest pronume fiind invariabil (spre deosebire de care, cu forme cazuale distincte). Remarcăm și extinderea „patologică” a pronumelui relativ ce pentru referirea la persoane. Oferim mai jos câteva exemple în acest sens:

Ex.: ,,...cu privire la pașii ce trebuie să-i parcurgă pentru a-și găsi o nouă slujbă...” (R. lib., 6 febr. 2003, p. IV, articol informativ) // ,,...pașii pe care trebuie...”; ,,E firesc să ataci pe cineva, ce oricâte zoaie ai arunca înspre el,...” (GS, 8 febr. 2003, p. 2, articol informativ) // ,,...pe cineva care...”; ,,Nu-l condamn pe Filipescu, ce are calități bune.” (GS, 4 apr. 2003, p. 2, articol informativ) // „...Filipescu, care are...”.

La adjectiv am remarcat, ca și în cazul verbului, dezvoltarea construcțiilor cu dativul și, de asemenea, tendința de substantivizare a unor adjective, fenomen generator, uneori, de ambiguitate la nivel semantic:

Ex.: ,,... ținându-se seama de trăsăturile apropiate categoriei alimentelor ale acestui produs.” (R. lib, 15 apr. 2003, p. 4) // ,,... trăsături apropiate de categoria...”); ,,... aceste măsuri fiind necesare eradicării fraudei și evaziunii fiscale...” (R. lib., 15 apr. 2003, p. III, articol informativ) // ,,...necesare pentru...”, respectiv ,,... spitale de cronici...” (A., 20 februarie 2003, p. 12, știre) // ,,... spitale de bolnavi cronici...”).




***


Abaterile / greșelile semnalate în prezentul articol își găsesc o posibilă explicație, nu însă și o scuză, prin aducerea în discuție a celor trei factori invocați în prima parte (cunoașterea insuficientă a unei limbi, comoditatea vorbitorilor, analogia), dar și a altor elemente, dintre care unele țin de specificul discursului publicistic: viteza cu care se redactează, căutarea cu orice preț a „ineditului” și a „expresivității”18, neatenția și superficialitatea în „mânuirea” instrumentului-limbă, teama de a nu greși (vezi, de exemplu, hiperacordul) sau o anumită ,,modă” lingvistică: greșeli produse sub influența altei limbi, dar nu numai; astfel, există și o „modă impusă” de înșiși vorbitorii limbii respective. Dacă unele fapte de limbă (greșeli) se explică prin tendința spre brevilocvență (vezi, în acest sens, o serie de ,omisiuni’ semnalate la momentul potrivit), altele sunt expresia unei gândiri și, în consecință, a unei exprimări tautologice (a se vedea exemplele menționate). Această situație lingvistică „paradoxală” se constituie, de bună seamă, tot ca expresie a cunoașterii insuficiente a limbii române.
În ce măsură fapte de genul celor înregistrate vor putea fi acceptate, la un moment dat, de limba literară? Se poate admite un criteriu al permisivității normelor în funcție de diversele compartimente ale limbii? Cum este concepută relația ,corect / incorect’ în sectorul cel mai stabil al unei limbi – morfologia, și cum este percepută aceeași relație în domeniul lax, cel mai slab structurat, care „opune o rezistență” mai mare la normare, vocabularul?
Așa cum sunt de acord specialiștii, nu întotdeauna evoluția ulterioară a unei limbi sau a alteia este ușor de intuit; cu greu se poate realiza discernerea între elementele, oscilațiile și abaterile prezentului, între ceea ce se va impune și ce va dispărea în viitor. Toate aceste aspecte menționate fac foarte dificilă și riscantă activitatea celor care lucrează în domeniul așa-numitei „cultivări a limbii”. Greutatea de a descoperi perspectivele de evoluție ale faptelor lingvistice izolate se datorește, în primul rând, complexității externe a procesului de evoluție a limbii, proces în care intervin factori eterogeni, a căror importanță nu este susceptibilă de o apreciere cantitativă. Dar soarta unui anumit fapt lingvistic nu depinde exclusiv de factori externi (extralingvistici), ci și de factori interni (lingvistici), de raportul dintre diferite elemente ale limbii (concordanța // neconcordanța cu sistemul) la un moment dat. La această dificultate obiectivă de a stabili perspectiva de evoluție, se adaugă o dificultate – să-i spunem – subiectivă: cei care trebuie să aprecieze au un bagaj de deprinderi lingvistice proprii, determinat de originea locală și de vârstă, care creează un fel de neîncredere, de dezaprobare față de ceea ce nu corespunde acestor deprinderi.
Continuând discuția din unghiul întrebării formulate mai sus, așa cum se poate deduce din articolul nostru, nu toate faptele lingvistice înregistrate se situează pe aceeași treaptă în ,,ierarhia... abaterilor”19. Pe de o parte, putem vorbi despre greșeli flagrante. Din această categorie se diferențiază, în primul rând, greșelile de acord: dezacordul dintre predicat și subiect; situațiile de hiperacord; nerealizarea acordului între articolul posesiv și substantivul la care acesta se referă, între adjectiv și substantivul determinat; dezacordul dintre pronumele relative și adjectivele pronominale de întărire cu substantivele pe care le substituie / determină etc. În aceeași ordine de idei, sunt de menționat: confuziile dintre diverse ,,elemente” gramaticale (de exemplu, între articolul genitival și articolul hotărât sau între articolul posesiv genitival și prepoziția a ,,pentru”); omisiunea prepozițiilor, cu implicații grave atunci când este afectată coerența frazei respective, devenite practic ininteligibilă. Greșeli flagrante rezultă și din traducerile mot-a-mot, realizate după o altă limbă (cazuri în care comoditatea lingvistică se asociază cu ignorarea normelor propriei limbi)20 etc.
Alte tipuri de abateri nu pot fi catalogate drept „flagrante”, dar în măsura în care ele „atentează” la integritatea normelor exprimării literare (cu repercusiuni la nivel semantico-stilistic, și nu numai), nu putem acorda circumstanțe atenuante nici vorbitorilor / oamenilor presei care săvârșesc astfel de greșeli. În orice caz, nici acest tip de abateri nu are șanse de a se impune la nivelul limbii literare. Câteva exemple în acest sens: succesiunea ambiguă și artificială de genitive și de dative; topica nefirească a diferitelor părți de propoziție sau a propozițiilor într-o frază etc.
În cea de-a treia categorie includem fapte de limbă care se plasează undeva la granița dintre abatere și tendință: utilizarea din ce în ce mai frecventă a infinitivului în locul conjunctivului; impunerea regimului verbal cu dativul (în detrimentul construcțiilor prepoziționale); „subminarea” caracterului sintetic al limbii române; substantivizarea unor adjective etc.21 Evident, rămâne ca timpul să confirme în ce măsură această din urmă categorie va determina modificări la nivelul sistemului limbii române22.
Se afirmă, cu o frază deja devenită clișeu, că „Uzul rămâne suveran în impunerea unei forme sau a alteia!”. De bună seamă că această aserțiune trebuie reconsiderată; atâta vreme cât o serie de abateri ,,violează” normele de bază ale unei limbi, cât timp afectează precizia și claritatea comunicării, oferind cititorului sau altor publiciști modele de exprimare cel puțin discutabile, dacă nu chiar negative, se impune să fim mai circumspecți în fața unor astfel de afirmații. Din perspectiva celor spuse, este evident că limba literară nu va accepta niciodată, de exemplu, greșeli gramaticale flagrante – oricât de frecvente ar fi acestea – sau va respinge o serie de creații lexicale a căror utilizare, într-un (con)text sau altul se soldează cu efecte negative ca imprecizia, ambiguitatea, prețiozitatea și, mai ales, clișeizarea limbajului.