poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-01-01 | |
Pe Vasile Ghinea l-am cunoscut, atât cât poți cunoaște pe cineva în timpul unui festival-maraton de decernare a premiilor laureaților concursului literar „Titel Constantinescu”, ediția a V-a din vara lui 2012, adică preț de nici măcar un minut în care am schimbat câteva replici mai curând banale și de circumstanță. Adevărata cunoștință cu acest critic literar de vocație am făcut-o a doua zi prin intermediul cărții sale de cronici, Tăcerea din Cuvânt (Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2012).
Primele cronici îi sunt consacrate, firește, celui ce, după trecerea sa în lumea umbrelor, a devenit spiritul tutelar al festivalului ce-i poartă numele. Titel Constantinescu n-a fost doar regizorul pieselor de teatru radiofonic pentru copii, așa cum memoria colectivă îi înregistrează numele, ci și un poet și un prozator de mare rafinament artistic și de atitudine civică, așa cum reiese din cărțile sale postume: Moda de toamnă (1999), Câmp cu margarete (2006), respectiv Cartea cu madone (2009). Titel Constantinescu este văzut de laboriosul exeget ca un poet al dorului de plaiurile natale, al tristeților pricinuite de un acut sentiment al trecerii timpului și al premonițiilor sumbre că moartea prematură e din ce în ce mai aproape. Citatele, alese cu gust de către comentatorul care, stilistic vorbind, pare să calce pe urmele lui Alexandru Piru, alcătuiesc o mini - crestomație captivantă căreia cititorul, oricât de cârcotaș ar fi el, nu-i poate afla niciun cusur. Opera poetică a recenzatului se constituie deopotrivă ca o radiografie a fricii poporului român din anii predecembriști cât și a degringoladei naționale pe care a generat-o așa-zisa tranziție românească în care a înflorit în cel mai nerușinat mod demagogic lupta neloială pentru putere. Cartea cu madone e una de povestiri și ea surprinde „universul feminin în diverse ipostaze” (p.20). Dintre cele 27 de asemenea ipostaze ale madonei, prezente în volumul amintit, exegetul se oprește la cele prilejuite de femeia în fața morții, femeia muncită de gândul răzbunării care ia încet-încet aspectul fricii, de femeia-copil, de femeia care-și conștientizează dramatic sentimentul îmbătrânirii, de femeia ce stă ore în șir pe la cozi și vine acasă cu sacoșa goală pentru că marfa se termină întotdeauna prea devreme, de femeia trăind, fie și intermitent, fiorul dragostei conjugale ș.a.m.d. Gestul criticului trebuie salutat ca unul de punere în adevărata valoare luminoasă a unei personalități râmnicene nu îndeajuns de cunoscute și apreciate așa cum ar merita. La Dan Manciulea, prozator redutabil și chitarist de marcă e depistată, în volumul de debut editorial, Bătrânul Dan (1999), și evidențiată tema fantasticului verosimil sau realist. Comentatorul intră în jocul autorului comentat și are neîncetat grijă să nu limpezească vraja, tulburătoare a unor mituri ancestrale cum ar fi, bunăoară, despre împreunarea călușarilor cu Ielele întru dezlegarea ploilor, despre nopțile în care pâlpâie aurul comorilor, despre perceperea thanaticului ca eros etc. Prozatorul-chitarist revine în peisajul literar râmnicean, și nu numai, după o absență de 13 ani, cu Mici apocalipse de adormit omenirea (2012) și e salutat ca atare. Reprezentantul fantasticului verosimil sau realist (p.82) revizuiește patru dintre nuvelele volumului de debut. De o analiză detaliată se va bucura nuvela inedită, Norocel, analiză pe text ce dezvăluie spiritul magistral al celui ce fixează locul exact în paradigma mitului faustic a operei de care se ocupă. Cele mai multe cronici au încărcătură eseistică și dezvoltă o întreagă schelărie teoretică. Aș exemplifica această aserțiune cu cronica consacrată volumului de tablete al lui Grigore Leaua: Parousia sau eroarea de a fi fericit (2002), carte cu „o super diversitate tematică, acoperind spații mari existențiale, cu un stil concis, pamfletar, fără un apel metaforic, (...) un eseu închinat vieții” (p.36). Cartea luată în discuție „se vrea un adevăr care face apel la conștiința umană pentru restabilirea valorilor universale primordiale. Toate aceste tablete sunt piesele unui puzzle, viața pe Terra. Un slalom printre reperele condiției umane” (p.42). Nu lipsesc elogiile aduse scriitorilor formați în cenaclurile râmnicene și care ajung să-și adune numele pe o carte. Este, printre alții, și cazul poetei Veronica Laura Năstase cu Suntem noi (2010). La această poetă e sesizată coarda religioasă autentică adăugată lirei sale. Această poetă constată mutațiile psihice și comportamentale suferite de români în anii așa-ziși postrevoluționari, egoismul feroce care s-a avivat în această perioadă, deteriorarea prieteniei, exercitarea trădării de care istoria românilor n-a dus niciodată lipsă, fără ca această taină să fi fost explicată vreodată de parcă națiunea carpato-danubiană ar suferi de enigmaticul complex al lui Iuda. În Borta (2006), Gheorghe Mocanu știe să „toarcă emoția printr-un lexic pe care-l stăpânește și îl dozează cu minuțiozitate pe tot parcursul cărții” (p.47). Harul de povestitor al recenzentului se lasă contaminat de al povestitorului înnăscut de care se ocupă și care-și deapănă amintirile din copilărie cu nimic mai prejos de ale Hâtrului de la Humulești. În semnalarea și analiza doctă a cărților confraților săi din orașul de la Poalele Vrancei, infatigabilul și aplicatul Vasile Ghinea, critic de întâmpinare în toată puterea cuvântului, face nu o dată portretul intelectual și moral al celui comentat, ilustrativ, în acest sens, fiind cel al lui Mircea V. Homescu, părinte al Aporiilor butaforizate (2011), carte care pune în alt fel mai responsabil omul în raport cu societatea timpului în care-i e dat să trăiască. Ideile, și ale comentatorului și ale comentatului, curg gâlgâitor și șochează prin spulberarea tuturor prejudecăților acestei lumi care depune cel mai adesea armele înainte de a se angrena în lupta cu civilizația tehnologică și științifică strivitoare prin ritmurile ei diabolice. Eseistul erudit pe care criticul îl descâlcește se avântă temerar să descifreze „cele văzute și mai ales cele nevăzute ale comportamentului personajului biped” (p.59). Altfel spus, e vorba de-o abordare holistică a problematicii omului modern care, de cele mai multe ori, nu mai poate ține pasul cu tehnologia vremilor noastre. Progrese de natură morală omenirea n-a mai înregistrat de mai bine de două milenii încoace, adică din zorii creștinismului. Dimpotrivă, s-au semnalat jalnice degradări, precum cele din vremea comunismului, acest ”diabolic destroyer al personalității umane și adevărat blestem destinului spiței omenești” (p.61). Cartea lui Theodor Răpan, Evanghelia Tăcerii - Solilocvii (2011), îi apare comentatorului ca „un exemplu de sublimare a artei cuvântului, singulară în peisajul literar românesc” (p.62). Un exemplu strălucit de aplicare a metodei tematiste este cel ilustrat de urmărirea implicațiilor poetice, filozofice și morale ale vocabulei tăcere care constituie esența și leit motivul fascinantei cărți luate în discuție. Marian Ilie, „un filolog purtat de valurile vremii prin forțele armate ale României”, este catalogat drept un poet al dragostei care „menține armonia acestei lumi”. Adevărata dragoste se hrănește cu poezie. În 2007, acestui poet stabilit la Râmnicu Sărat i-a apărut volumul Dreapta dragostea mea Mellactonia, urmat, în 2010, de a A doua scrisoarea III, volum al revoltei sociale și în care se resimt acute accente pamfletare. Poetul îl imploră pe Dumnezeu să salveze nația română care pare să se fi resemnat în mizerie morală și obediență mioritică față de destinul cotat ca ineluctabil. Din acest al doilea volum nu lipsesc parodiile, vizați fiind Mihai Eminescu, George Coșbuc, George Lesnea, Adrian Păunescu, Radu Stanca și Radu Gyr de la care se ia tonul, măsura și rimele de rigoare. Cel de al treilea volum al acestui poet râmnicean cu un acut spirit ludic se intitulează Lampa mea cu gânduri mov (2012) în care e reluat și dezvoltat filonul poeziei erotice din prima sa carte. Îi adaugă lirei sale și o strună religioasă mai rezistentă și descoperă cum se naște poezia din cuvinte și din jocul cu acestea, domeniu în care excelează până la inimitabil Constantin Marafet, editorul-nabab cu propensiuni cultural-financiare de-a dreptul sinucigașe de dragul literaturii și al limbii române în care locuiește cum puțini alți confrați de condei. Viziunile eschatologice își află și ele rostul în sistemul poetic al lui Marian Ilie, literat extrem de dotat. Gândurile despre realitățile postdecembriste vertebrează cartea Icarlandia sau reflecții în cerc (2012) a lui George Lixandru, girat prin prefață și postfață de Constantin Ghiniță, respectiv Gheorghe Istrate. Diagnosticul pus cărții e unul empatetic și de un invidiabil avânt stilistic: „Este o poezie care trosnește din balamalele legăturilor poetice, o poezie în care autorul radiografiază și prezintă lucrurile și mai ales stările într-un ținut sugestiv zborului, alegoric între modul dramatic și ironic” (p.78). Citatele bogate, judicioase și mereu convingătoare, susțin din plin aserțiunile critice inițiale, strălucitoare și tranșante, demonstrația critică fiind una de virtuozitate argumentativă nu la îndemâna oricui. Atitudinea criticului e una contagios constructivă. Cartea lui Vasile Ghinea se încheie cu trecerea în revistă exegetică a cărților lui Constantin Marafet, poetul și editorul predestinat să poarte mai departe tradiția strălucitoare a Râmnicului în imprimarea de cărți valoroase de-a lungul secolelor. Generosul animator literar semnează cărțile Rădăcină înstelată (Editura Mesagerul, Chișinău, 2009) și Popas între nori, (Editura pentru Literatură și Artă, Chișinău, 2010). Perspectiva criticului e aici una (inter)textualistă. Se urmăresc filiații posibile, izvoadele literare având drept poli pe George Bacovia, Nichita Stănescu și Marin Sorescu, cărora oricând, după părerea noastră li s-ar putea adăuga inimitabilul și intangibilul Ion Barbu, ca un explorator al resurselor de poezie pe care le conține limbajul abordat și sondat din perspectivă ludică. Ori, Constantin Marafet tocmai în această direcție novatoare excelează, efectul poetic fiind unul de netăgăduit, așa cum au arătat-o unii dintre cei mai buni critici literari români actuali de dincolo și de dincoace de Prut. Vasile Ghinea e un foarte meticulos comentator de literatură română actuală, demersul său pentru impunerea literară a Râmnicului Sărat în peisajul spiritual românesc fiind mai mult decât salutar și de cel mai bun augur. Tăcerea din Cuvânt e o carte de zile mari și o dovadă că provincia e prezentă pe baricadele literaturii române. Ion Roșioru 20 aug. 2012 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate