poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-07-18 | | În 2012, după o absență de aproximativ 13 ani, Dan Manciulea revine în peisajul literar râmnicean cu volumul „Mici apocalipse de adormit omenirea” la Editura „Rafet”. Rămâne același prozator unic în peisaj prin abordarea fantasticului verosimil sau fantasticului realist. Cartea proaspăt lansată conține cinci nuvele, „Călușarii”, „Morții cu morții", Viii cu viii”, „Visul omului fluture”, „Bătrânul”, „Norocel”. Primele patru nuvele se regăsesc și în volumul precedent, de debut, Bătrânul Dan, apărut în 1999 la Ed. Rafet și despre care am scris în cronica „Dan Manciulea între sacru și profan”, cu singurul amendament: autorul este mai rezervat, se autocenzurează, „Bătrânul Dan” nu mai este personalizat, este doar „Bătrânul” și secvența din final, întâlnirea cu Moartea lipsește. Era un altfel de final, dădea frâu liber imaginației, captiva prin inedit. Noutatea o constituie „Norocel”. Toți cei care urmăresc fenomenul literar, genul în speță, consideră o nouă apariție un termen de comparație (dacă nu este debut), cu precedentul volum sau contribuția acestuia la gen în plan național. Nuvela „Norocel” este un fapt de viață, desprins din realitatea imediată și prelucrat de imaginația autorului. Norocel, eroul care dă și titlul lucrării, un ins obișnuit (cu nevastă, copii, cu apartament, cu serviciu): „Ora opt se apropia și nimeni dintre cei ai casei, în afară de el, nu aștepta nimic. Nevasta călca niște rufe și asculta muzică populară la radio, ăia mici – Mirela și Costel – împușcau iritici pe calculator, iar ăl’ mare – Marian, băiatul adoptat la începutul căsătoriei lor – îi spusese că pleacă în oraș cu băieții, pe biciclete, să se plimbe.(...) Îi plăcea atmosfera asta din casă, în fiecare duminică. Era așa de liniștitor să îi știe pe toți ai lui lângă el, toți sănătoși, veseli, toți fără griji. Știa că părinții lui și ai Maricăi sunt bine și se gospodăresc la casele lor, iar bunicii trăiesc toți și sunt la vârsta la care omul face totul să-i vadă pe strănepoți mulțumiți și bucuroși”, dar care avea un „fix”: dorea din toți porii ființei sale să câștige la loto: „Norocel pusese pentru a 676-a oară aceleași numere. Le juca de când avea 20 de ani și de fiecare dată stătuse cu inima la gură duminica seara în speranța că 15, 23, 29, 37, 41și 48 vor fi numerele câștigătoare. Aceleași numere – niciodată altele! Niciodată nu îi ieșiseră mai multe de 3 pe o variantă și niciodată nu câștigase de pe urma lor. Crezuse că o să-i pună Dumnezeu mâna în cap când a jucat a șaptea, a șaptezeci și șaptea, a suta oară... A sperat chiar și la edițiile 66 și 666... Doamne iartă-mă! NIMIC! Câștigul nu i se arătase.” Talentul autorului reușește să redea cu lux de amănunte, la modul artistic, toate frământările eroului. „Calcula mereu cu voce tare câți bani pierduse la loto. Nu jucase mult – două-trei variante simple, dar la calcul îi ieșea o sumă bunicică azvârlită în vânt. „Nu puteai să-i strângi?! Þi se părea puțin să îi pui acolo, la prețurile de azi – cinzeci’ de mii, da’ vezi cât de mulți s-au dus? Îl râcâia câteodată nevasta.” Magistral realizat este pasajul pe care l-am putea numi „Pactul cu diavolul”: „Cu două zile în urmă plecase mințindu-și nevasta că se duce cu microbuzul la București cu treburi. Adevărat, acolo se dusese, dar altul era motivul: văzuse într-un ziar o reclamă că o vrăjitoare albă dezleagă de nenoroc și sporește câștigu-n casă. Microbuzul l-a lăsat într-o localitate de la in București, chiar în fața porții celebrei vrăjitoare.(…) Poarta din fier forjat se înălța amenințător și proiecta pe asfalt umbra unei bufnițe flancate de o semilună și un soare cu douăsprezece raze .(…) La poartă se înființară doi dulăi care începură să latre(…)… După ceva timp apăru unul negricios, vopsit blond. Era îmbrăcat în costum negru-lucios și purta în picioare adidași de firmă.(…) Când îl văzu la poartă, așteptând, îi rânji și un dinte de aur luci o clipă în soare. Contrastul pielii, privirea vicleană din ochii negriciosului și strălucirea aurului îi dădură lui Norocel o străfulgerare de teamă în tot trupul. Mergeau toți tăcuți(și câinii n.n.) pe o alee încadrată de trandafiri roșii, care se termina în fața unei fântâni arteziene.(…) Negriciosul bătu la ușă. Se deschise. În cadrul ei apăru un alt haidamac îmbrăcat în același costum negru-lucios, dar de data asta cu pantofi negri de lac și având o privire încruntată. Haina deschisă lăsa să i se vadă mânerul unui pistol Pe Norocel îl trecură din nou fiorii și simți cum i se așterne pe suflet o grijă ca o năframă neagră și apăsătoare.(…) Rătăciră pe holuri și apoi urcară o scară și, drept în fața ei, apăru o ușă mare de lemn cu încrustații, luminată de jos în sus de două spoturi plasate în podea. Norocel apucă să vadă un fel de emblemă care avea în centru o ființă ce semăna în același timp cu op capră și cu o pisică.(…) Camera era scăldată într-o lumină roșie-difuză. Liniștea mută care se instalase îl făcu să își țină respirația Începu să-și audă inima mugind în timpane, ca și cum împingea pietre prin vine, nu sânge. Respirația nu-i mai ajungea. Aerul îmbibat de aromele ciudate ale bețișoarelor parfumate, aprinse prin casă, îi apăsa pieptul. Cu cât trăgea aerul acela mai mult în piept, cu atât nu-i ajungea și așa începu să respire din ce în ce mai repede. Inima i-o luă razna și chiar când îl cuprinse duca, de după draperie grea apăru „vrăjitoarea”. Îmbrăcată în alb din cap până-n picioare și învăluită într-o aură de lumină pal-albăstruie, mergea prin casă de parcă plutea. Primul gând al lui Norocel, aproape țipat și acompaniat de o zvâcnire de spaimă a inimii în piept: „aoleu, mamă – asta-i strigoaică!” – Norocele, ți-a venit vremea! - Să mor…? – Liniște! Ai să câștigi toți banii de la loterie, dar trebuie să juri că îmi dai o zi din viața ta. Dacă spui la cineva ce ai făcut aici, nu mai câștigi nimic și, mai rău, ai să pierzi toată bruma de avere pe care ai câștigat-o până acum, copiii și nevasta o să ți se îmbolnăvească și…! – Jur! Jur să îți dau o zi din viața mea!spuse repede Norocel, oftă odată adânc, se cutremură din toată ființa și se prăbuși polog pe podea. Se trezi într-un târziu afară, întins pe jos, toropit de căldura soarelui. În jurul lui zburdau câțiva copii oacheși. Unul îl buzunărea și râdea.(…) Nu spusese nimănui de jurământ. Îi era atât de teamă încât nici în sinea lui nu reușea să recunoască. Când se gândea la el îl lua o amețeală și i se învârteau ochii în găvanele capului.” Este o… „frumusețe” a textului și de aceea trebuie… „mărturisit” în forma creată de autor, dovadă că imaginația lui Dan Manciulea lucrează bine. Un alt moment memorabil îl constituie secvența „morții aparente”, cu elemente fantastice: „Norocel visa cu ochii deschiși. Ochii lui se gogonau, pe minut ce trecea, fixând ecranul televizorului. La final, prezentatoarea recapitulă numerele câștigătoare în aceeași ordine în care le pusese el mereu și el o îngâna din ce în ce mai tare, până când îngânarea deveni strigăt: „-Cinșpeee, douștreeeei, doușnouoooo, treișapteeeee, patrușunuuuuu și patrușooooopt! Și cinșpe milioane dă euro le câștigă domnu’ Norocel Ciu-per-ces-cuuuuu! Aproape că urlă Norocel. În cameră apărură cu inima la gură cei doi copii și nevasta, care-l priveau ca pe un nebun.(…) Se sprijini de masă puțin încovoiat, inspirând profund și zise obosit: - Aoleoo, Marico, mă sufoc! Nu mai am aer. – Norocele, stai! Așează-te pe scaun. Să-ți dau puțină apă. Norocel se așeză, se înmuie și căzu fără cunoștință. – Stai, cine ești? Întinse mâinile în întuneric. Bâjbâia. Nu vedea nimic, însă auzea toate zgomotele din jur ca și cum ar fi ascultat la niște căști date la maxim. Vocea era dogită și se mai auzeau și niște picioare goale lipăind pe ceva ca mozaicul umed. Cineva răsufla din niște plămâni încărcați, ca de tebecist. Și aerul mirosea urât. –N-are importanță! – Nu știu unde mă aflu. – Ești în anticameră. – Și de ce nu văd nimic? Ce e dincolo de anticamera asta? Ce să fie? Lumea ailaltă. Þi-aduci aminte când ai fost la vrăjitoare? (…) – Da, i-am dat o zi din viața mea. Da’ cum a luat-o? – Cum-necum, și-a luat plata. Numai’ că era ultima zi din viața ta, Norocele! – Bă, frate, nu m-așteptam să se termine așa de repede, scânci el. – Eu nu sunt frate cu tine, cu atât mai puțin om și nu cred că ți-ar place ce ai să vezi, dacă aprind lumina… Aaaaar mai fi ceva… Să te ajute, da’ io știu…(…) - Nu lua banii! – Cum? – Oprește-ți doar câți să te ajute să te faci bine și pe restul nu-i lua… Dă-i de pomană unui sărac… Deschise ochii deodată și trase puternic aer în piept. Nevastă-sa, care moțăia pe un scaun lângă patul lui se trezi și ea”. O altă secvență notabilă este… finalul, demn de arta regizorală. De fapt autorul poate scrie scenarii de film cu priză la public. – Uite, femeie, cât am stat fără suflare am avut un vis. Se făcea că îmi așteptam rându’ să trec pe lumea, ’alălaltă. (…) –Da. Era beznă și mirosea urât și unu’ cu glas dogit mi-a spus că, dacă iau banii, am să mor. – Da, fă! Și-a mai zis că singura scăpare e să-i dau de pomană, să nu-i iau banii.(…) – Aaaoleo! Ete’ că e și ceva bun în toată treaba asta: o să ne cunoaștem tot arborele ginecologic. – Ei, acum nu te mai supăra, că iar faci v’un cheag și tre’ să ne-ntoarcem în Austria! Nu că nu mi-ar fi plăcut… Le dăm banii la toți și gata, am scăpat!(…) Norocel privea adunarea și nu își credea ochilor. Sala în care se aflau era a unui restaurant din oraș. Se gândise să nu mai facă tam-tam la notariat, că era în văzul lumii și așa alesese locul acesta, mai retras, mai liniștit. De-abia terminase de citit notarul actul de donație, că toate neamurile, în afară de părinți și de bunici, erau în picioare și strigau. – Io trebuie să primesc mai mult.(…) – Nu pleacă nimeni! tună Norocel peste mulțime. Că vă ia mama lu’ proces-verbal pă toți! Puse mâna pe diplomatul cu bani, îi desfăcu încuietorile și începu să-i arunce în mulțimea de neamuri. – Na, mă, luați! Luați de vă săturați dă bani!Mâncați bani, beți bani, trăiți cu banii-n minte și în suflet, mă proștilor!(…) Marica îl sili să iasă în stradă și îl purta ca pe un copil năzuros care nu vrea să se lase dus la frizerie. (…) o luară pe niște străzi lăturalnice, să li se piardă urma. O mașină de poliție trecu pe lângă ei în trombă, cu sirena țipând și girofarul învârtind lumini roșii și albastre.(…) – Făi, femeie, ce faci? – Ce să fac, te-am adus acasă. – Cum… acasă? – Acasă. Asta-i casa noastră! Asta-i grădina noastră. Și asta-i mașina noastră. Și acesta-i atelieru’ tău de tâmplărie și aici sunt copiii noștri… - Păi… ce-ai făcut? Ai oprit din bani? Na, că m-a luat naiba! Nevastă, ce mi-ai făcut? Vine urâtania aia, acum, și mă ia… - Stai, mă omule, liniștit! Nu te ia nimeni. Când am tocmit notaru’, l-am întrebat dacă pot să donez niște bani lu’ Marian. Și mi-a zis că da. Nu-i el băiat sărac? Este, că l-am luat de la centrul de plasament! Dan Manciulea are forță epică pentru susținerea acest gen literar, fantasticul realist. Lectura ne demonstrează un scriitor viguros, (lasă impresia că pentru el scrisul este un moment plăcut și parcă-l văd zâmbind când scrie) care realizează un epic fluent, coerent, gradual, creează și gestionează situații conflictuale, creează personaje bine conturate, bizare, interiorizate, arhetipuri, potențialul cititor este conectat la tensiune maximă. Folosind stilul oral, monologul, culoarea locală cu limbajul specific, proza lui Dan Manciulea are o anume plasticitate în exprimare care atrage, lectura terminându-se la punctul final, cu regretul că s-a terminat, dar acum, pentru el este mai importantă chitara iar scrisul de acest gen puțin și la intervale mari de timp. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate