poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1496 .



Îndemn la regăsirea de... noi!
eseu [ ]
(14)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dafinul ]

2011-06-10  |     | 



Se spune că drumul spre iad este pavat cu bune intenții. Poate nu întâmplător mi-a revenit în minte aceasta zicală acum când au început discuțiile despre noua reorganizare administrativ-teritorială a țării pe regiuni geografice. Poate că demersul este bine intenționat, dar niște frisoane reci m-au săgetat prin șira spinării când mi-am amintit de o altă „regionalizare” din vremea ocupației sovietice care ne trasase, exact în centrul țării, acea Regiune Autonomă Magheară. Atunci reforma s-a făcut sub presiunea Cominternului înțesat cu unguri și evrei, acum se face probabil la sugestia europenilor a căror președinție o deține Budapesta și într-o vreme când UDMR e la guvernare, iar actuala majoritate guvernanta are nevoie vitala de sprijinul ei pentru a rămâne la putere.
Umblând prin arhiva personală am descoperit portretul șovinului ungur făcut de către un profesor confesional maghear și prezentat în ședința din 31 august 1928 a Adunării Deputaților, de către deputatul Emil Dandea. Iată cum suna el: “Þara, națiunea, instituțiile și tot ce este valah e înaintea noastră superlativul odiosului ce trebuie urât din toate puterile și combătut prin toate mijloacele. Orice comunicare sau împăcare cu spiritul acesta și cu situațiunea de egal cu voi este sacrilegiu…
În trecutul nostru de dominație, ne-a devenit o a doua natură disprețul valahului…
Cultură, civilizație, pentru noi nu poate fi decât la Budapesta. Bucureștii sunt personificarea bizantinismului și balcanismului celui mai întunecat, unde mergem noi ca să corupem și să facem afaceri în stil balcanic…
Legile țării le privim din punct de vedere al eludărilor sau ca să tragem eventualul profit pe care ni-l asigura…
Nu există între între unguri și unguri deosebire, toți vă urâm, toți tindem cu toate mijloacele la păstrarea supremației noastre, ca ceasul reânvierii Ungariei să ne afle înmulțiți și întăriți…
De aceea strigăm în contra asupritorilor, de fapt și închipuite și de aceea ne plângem fără alegere la Liga Națiunilor, la papa și la bisericile protestante. Trăind cu amintirea dominațiunii din trecut pentru dominațiunea care să ne revină…
Noi folosim toate mijloacele, nu avem ce pierde ci numai căștiga putem… Frații noștri din Ungaria și amicii noștri din străinătate subminează statul român, aceia din afară, iar noi dinăuntru…
Pe ei îi apără situațiunea de străini și pe noi ne apără ei, Liga Națiunilor și mai ales legile românești și prostia voastră…
Cu cât avem mai multe libertăți, cu atât vom lucra mai intens, cu cât vom avea mai multe drepturi, cu atât vom fi mai periculoși pentru statul român, căci nouă drepturi și libertăți de la români nu ne trebuie decât ca să le îndreptăm contra lor…
Ungaria ciuntită ne așteaptă și lucrează pentru noi, eroic cu toate mijloacele, ca și noi. Falsificări de bani acolo, propagandă subversivă aici pentru secondarea celei din străinătate, toate se fac pentru același unic ideal, idealul reântregirii coroanei Sfâîntului Ștefan, care trebuie să vie. Pentru acest scop facem tot. Când credem potrivit vă dăm banchete, vă facem curte în cuvinte dulci. Ca indivizi poate apreciem pe unii dintre voi, dar iubi nici pe aceștia nu-i putem. Însă colectivitatea voastră o urâm din toată tăria sufletului. A slăbi tot ce e românesc, a-l strica cu tot prețul, a alimenta nemulțumirile, discordia înăuntru, ponegririle înafară, iată datoria noastră pe teritoriul românesc. Patria pentru noi este magheară, cea veche, numai cetățenia forțată, temporară este cea română. De aceea stăm în cetățenia impusă nouă până ne vom putea reuni cu patria. Ce servește consolidarea Romaniei nouă ne strică. Ce este sfânt pentru voi, nouă ne este obiect de batjocură. De aceea este boicotat și afurisit de noi acel care este patriot loial în sens românesc. Pentru ajungerea scopului nostru suprem nu există cuvânt de onoare, caracter, consecvență, ci posibilitate. Căci existența și fericirea maghiarilor nu se poate încadra între actualele hotare ale Romaniei. Cui dintre noi îi trebuie drepturi pentru ungurii din Romania? Le cerem provizoriu să putem zdrobi cu ele statul.”
Această diabolică perseverență, însoțită de specularea inteligentă a oportunităților ivite, configurează scenariul posibil al scoaterii de sub jurisdicția românească a unei părți din trupul României. Celor de astăzi care nu-l cunosc ori se prefac că l-au uitat ne permitem să le reamintim că istoria nu iartă, iar cei care o uită ori o subapreciază, într-o zi, vor fi obligați să-i retrăiască consecințele. Schița - scenariu prezentată în continuare încearcă să avertizeze asupra periculoaselor analogii dintre ieri și azi și, mai ales, asupra coșmarului pe care am putea să-l retrăim chiar noi, generațiile prezente. Conținutul ar putea fi modificat, făcut mai "suportabil", fondul însă a rămas eminamente același, nu a fost modificat cu nimic. Omul simplu, rămas departe de scena politică, nu-i cunoaște urzelile și subtilitățile ascunse, dar urmărind consecințele poate ajunge la ipoteza că, la fel ca în trecut, nu se practică împotriva noastră o agresiune militară directă dar, în dosul întâlnirilor oficiale, se desfășoară oculte manevre diplomatice, se fac brutale presiuni, ni se impun din nou dictate, exploatându-ni-se tocmai neputințele interne și situația precară a raporturilor noastre internaționale.
Să retrăim deci, apelând la memorie, un moment tragic, pentru a putea descifra ceea ce ni s-ar putea pregăti.
• Noiembrie 1938, la Londra și Paris. Regele Carol al II-lea, fidel politicii tradiționale românești, încearcă să încununeze vizita sa prin obținerea sprijinului în apărarea frontierelor României amenințate de politica Germaniei de a penetra acest spațiu printr-un abil șantaj în problema minorității maghiare. Gesturi de complezență, asigurări și îndemnuri formale, pentru că cele două puteri acceptaseră fără echivoc că "Geograficește, Germania trebuie să ocupe o poziție dominantă în Europa Centrală și Orientală…". Ajuns la Berlin, Hitler îi expune cu cinism suveranului român intențiile de ocupare a Cehoslovaciei și Poloniei și pe un ton arogant, jignitor și amenințător îi cere alianța imediată în schimbul garantării frontierelor. Acest lucru presupune: retragerea României din Societatea Națiunilor; denunțarea tratatelor sale politice și militare oficiale și secrete; aducerea la putere a organizației extremiste de dreapta "Garda de Fier". Refuzul cererii imperative de a semna două scrisori privind acceptarea punctului de vedere german al unei "alianțe totale" ca și oferta, mai întâi de neutralitate și apoi de apropiere treptată de Reich, provoacă isteria conducătorului german care îl amenință pe rege cu anihilarea sa.
• Bucureștiul ripostează energic; Zelea Codreanu este suprimat, mișcarea decapitată. Confruntarea București-Berlin (noiembrie 1938 - ianuarie 1939) atinge cote violente: este rechemat ambasadorul german; se înapoiază decorațiile românești acordate unor demnitari germani; se declanșează o virulentă campanie antiromânească de presă; circulă zvonuri despre o iminentă invazie militară în România pentru răsturnarea regelui, la care participă o armată specială germană și unități maghiare sprijinite din interior de "Garda de Fier".
• Guvernul maghiar decretează mobilizarea a patru contingente de rezerviști și deplasează trupe la frontiera României. Consiliul de miniștri de la Budapesta aprobă, la 22 mai 1939, planul șefului Statului Major al Armatei, Henrik Werth, de pregătire a unei operații militare în Transilvania. Acesta cuprinde: desfășurarea unor acțiuni de sabotaj, în special în domeniul comunicațiilor și al industriei românești de război; crearea unor organizații de autoapărare ale etnicilor maghiari; organizarea răscoalei minorității ungurești în Ardeal; pregătirea invaziei militare.
De la tribuna parlamentului, Grigore Gafencu, răspunde: "... suntem hotărâți să apărăm cu armele hotarele și neatîrnarea țării. La orice atingere a acestor bunuri ne vom bate". În Transilvania, potrivit planului Marelui Stat Major român, au loc ample manevre militare vizând respingerea unei agresiuni armate în partea de nord-vest a țării.
• 22 august 1939. Hitler aprobă măsurile întreprinse de guvernul maghiar și îi cere acestuia mobilizarea de urgență a armatei. A doua zi se semnează Pactul de neagresiune sovieto-german al cărui protocol secret punea în pericol integritatea României. Plin de satisfacție, cancelarul îi scrie lui Mussolini: "Prin acordurile încheiate... posibilitatea intervenției României în cazul unui conflict nu mai există!... Repet, încă o dată, că România nu se mai află în postura de a putea lua parte la vreun conflict împotriva Axei". Budapesta refuză oferta românească de încheiere a unui tratat de neagresiune, propunând, în schimb, un tratat pentru apărarea minorităților și chiar trimite un proiect al acestuia. La București se comunică mesajul cinic al ministrului de externe Csacky ,ce însoțește documentul: "Am nevoie de acest refuz ca la o eventuală conferință europeană pretențiile noastre față de România să nu se rezume la domeniul minorităților și ca să pot spune că noi am încercat această cale fără nici un rezultat și să pot cere în felul acesta o soluție teritorială".
• Toamna lui 1939 nu prevestește nimic bun pentru România. Ambasadorul francez informează guvernul român despre existența unui plan german de invadare a Poloniei și de continuare a ofensivei asupra României pentru ocuparea zonelor petrolifere. La 21 septembrie, o echipă legionară îl asasinează, se pare că din ordinul Berlinului, pe primul ministru, Armand Călinescu. Pe un raport al cabinetului de război, Churchill notează: "S-ar putea ca Rusia să ia României, Basarabia . . . ar trebui să se socotească fericită dacă iese din acest război nepierzînd decât Basarabia și Sudul Dobrogei pe care ar trebui să-l cedeze de bunăvoie Bulgariei".
Italia face eforturi pentru coagularea statelor nealiniate într-un Bloc al Neutrilor, dar Ungaria refuză vehement aderarea atâta timp cât nu-i sunt satisfăcute pretențiile privind Transilvania. La Roma, Ciano este informat că în cazul unui război sovieto-român, pe fondul de panică și haos ce ar fi dus la destrămarea țării, Ungaria va interveni pentru "pacificarea" Ardealului. Se aveau în atenție următoarele variante de intervenție:
a) dacă armata română se destrăma și în România izbucnea revoluția;
b) dacă minoritatea maghiară era amenințată;
c) dacă se făceau concesii teritoriale URSS sau Bulgariei.
• De teamă că, prin destabilizarea României, i-ar putea fi periclitată aprovizionarea cu petrol Germania intervine de mai multe ori, sub diferite pretexte, temporizând zelul revanșard al Budapestei. Caracterizând jocul politic al lui Hitler, ziarul "Daily Telegraph" relevă că acesta cu o mână împinge Ungaria să ridice tonul în problema revizuirii teritoriale, iar cu cealaltă oferă României garanții privind o agresiune în Transilvania. Pe baza unui plan de operații pentru ocuparea militară a regiunii petrolifere românești, elaborat de către Wermacht, în ianuarie 1940, se face Budapestei oferta pentru un atac comun împotriva României. În aprilie pregătirile sunt definitivate: coloanele motorizate germane urmează să debușeze în Bucovina dinspre Ucraina Subcarpatică, să traverseze Moldova și să ocupe Valea Prahovei; armata ungară ocupa Transilvania.
• În încercarea de a dezamorsa situația creată, Bucureștiul răspunde prin înlocuirea primului ministru cu Ion Gigurtu, om de afaceri filogerman, semnând cunoscutul "pact al petrolului" și trimițând un nou ambasador, agreat de către Berlin. În pofida acestor acțiuni, printr-o notă, i se cere guvernului român: "să ia în considerare eventuale cereri de revizuire ale vecinilor săi, ca de pildă ale Rusiei în chestiunea Basarabiei". În seara zilei de 26 iunie 1940 orele 22 ambasadorului român la Moscova i se înmânează o notă ultimativă, în urma căreia Basarabia și Nordul Bucovinei sunt smulse de la trupul țării. Budapesta reacționează imediat: cere satisfacerea pretențiilor sale teritoriale; decretează mobilizarea și începe desfășurarea armatei la frontiera cu România; solicită autorizarea de către Germania a intervenției militare în Transilvania. Bucureștiul răspunde prin înmânarea ministrului german, Fabricius, a angajamentului guvernului român că va începe, așa cum repetat ceruse Hitler, convorbiri cu guvernul maghiar. Într-o scrisoare adresată Fuhrerului, regentul Horthy, folosește termeni injurioși la adresa românilor și punctează că: "Sarcina noastră istorică a fost să apărăm Europa împotriva Răsăritului…Ardealul este singura fortăreață naturală a Europei și va fi spre binele Germaniei dacă ea va fi în mâini sigure".
• Munchen, 10 iulie 1940. Se desfășoară întâlnirea între conducerile Germaniei, Italiei și Ungariei. Tema dezbaterilor - cererile ultimei în legătură cu Transilvania. Primul ministru Teleki, folosind vechile argumente politice, istorice și etnografice, încearcă să-și justifice pretențiile teritoriale și măsurile de mobilizare a armatei la frontiera cu România. Hitler este de acord cu acțiunea militară a Ungariei, dar îi cere să o facă prin propria putere. În final asigură de simpatia Germaniei față de revendicările formulate, insistând asupra atingerii scopului în etape separate și prin negocieri. La rândul său, contele Ciano, declară că Italia privește revendicările cu înțelegere prietenească și amintește că guvernul său respinsese toate încercările de apropiere ale României, răspunzând că: "drumul de la București la Roma trece prin Budapesta".
• La scurtă vreme Hitler îi trimite o scrisoare regelui Carol în care, folosind un limbaj neobișnuit de violent, îi cere ultimativ să se încadreze total în linia politică a Reichului și să accepte cedări teritoriale față de vecini, insistând că "o revizuire a devenit inevitabilă". La 26 iulie, primul ministru și ministrul de externe ai României sunt chemați la Salzburg unde Ribbentrop le transmite că: Ungaria și Bulgaria solicită revizuiri teritoriale pe care Germania le consideră justificate; soluționarea trebuie să se înfăptuiască cât mai repede posibil. În cadrul întrevederii și cu cancelarul german, acesta accentuează cele două aspecte. Ceva mai târziu, pe canale diplomatice, se transmite că în caz de neconformare Reichul va trimite trupe motorizate și avioane de bombardament vor ateriza la București, impunând un adevărat protectorat, iar că la nevoie se va apela și la ajutorul vecinilor României, starea de ocupație, de protectorat și partaj devenind iminentă.
• Bucureștiul îl trimite la Budapesta pe Raoul Bossy, ministrul său la Roma, cu misiunea de a lua pulsul. Oferta română cuprinde: începerea tratativelor într-o localitate din Vechiul Regat; negocieri pe baza principiului "modificări teritoriale în funcție de schimbul de populație". Liderii partidelor istorice, Maniu și Brătianu, reacționează vehement, pronunțându-se răspicat împotriva oricărei discuții cu Ungaria în problema revizuirii frontierelor. Se declanșează o reacție de masă, agitația cuprinzând în special populația Transilvaniei și armata. Consfătuirea fruntașilor ardeleni decide că România nu are de ales - concesii teritoriale însoțite de schimb de populație sau război. Într-o declarație făcută la Bădăcin, liderul țărănist declară: "Noi nu deținem teritorii ungare, ci numai teritorii de ale noastre pe care le-am luat în stăpânire în baza principiului unității naționale și a dreptului de autodeterminare"; propune un program în șase puncte.
Începe un "război al notelor diplomatice". Budapesta își justifică pretențiile pe următoarele teze: starea de lucru creată în 1920 a fost considerată de toți ungurii ca fiind provizorie; o stăpânire de 20 de ani nu se compară cu o posesiune milenară; orice palmă din Transilvania nerevendicată reprezintă un greu sacrificiu; insistă în principal pe problema teritorială, urmând ca aceasta să fie însoțită de schimbul de populație. Bucureștiul rămâne consecvent, persistând în: rezolvarea problemei minorităților; realizarea omogenității etnice a celor două state prin schimb de populație; compromis teritorial bazat pe modificarea frontierelor în funcție de ponderea populației repatriate. Pe acest fond, în perioada 16-24 august, se desfășoară, la Turnu Severin, negocieri care se încheie printr-un eșec total. Armata maghiară primește ordin ca, în ziua de 28 august, să fie gata pentru atacarea României. Anterior aviația maghiară zburase frecvent până în inima Transilvaniei, se aruncaseră manifeste cu conținut ostil și fusese mitraliat și bombardat aerodromul civil din Satu Mare. Propaganda revizionistă atinge paroxismul.
• La 27 august, Hitler, împreună cu înaltul Comandament al Wehrmachtului, stabilește suprafața pe care România trebuia să o cedeze, iar noile linii de frontieră sunt trasate pe hartă. Raptul teritorial este astfel gândit încât, în perspectiva războiului cu Rusia, trupele germane, trecând prin Ungaria aliată, să controleze crestele Carpaților Răsăriteni, iar spre sud să poată debușa rapid în zona petroliferă a Prahovei. După ce participă, mai întâi, la un "instructaj" la Fuhrer, contele Ciano împreună cu Ribbentrop întâlnesc, la 29 august, în ședințe separate, miniștrii de externe ai României și Ungariei. Delegația română are mandat să negocieze schimbul de populație și să cedeze maximum 18 mii kilometri pătrați; cea maghiară solicită 2/3 din Transilvania (peste 60 de mii kilometri pătrați). Fără a cunoaște varianta care urma să fie impusă, celor două delegații li se pretinde să accepte arbitrajul Germaniei și Italiei de a doua zi. Ezitărilor delegației române li se răspunde cu amenințarea că România are de ales între păstrarea statului redus teritorialicește și perspectiva dispariției sale ca stat și națiune. La București se întrunește de urgență Consiliul de Coroană. Aproape simultan, la Moscova, ambasadorului român, i se înmânează o notă, concepută în termeni amenințători, referitoare la unele incidente ,imaginare, de la frontiera comună care ar putea avea consecințe grave.
După o noapte de dezbateri Bucureștiul decide să se supună arbitrajului. A doua zi, pe 30 august 1940, celor două delegații li se citește simultan hotărârea în limba germană și italiană, li se înmânează textul și câte o hartă. Nu se admite nici un fel de intervenție. Privind documentele, reprezentanții maghiari zâmbesc satisfăcuți. Văzând harta în timp ce semna documentul, ministrul de externe român, Manoilescu, leșină. România pierde un teritoriu, ce pătrunde ca o pană până în inima ei, cu o suprafață de peste 42 de mii kilometri pătrați și o importantă populație în cadrul căreia românii reprezintă 50,2 la sută, ungurii - 37,1 la sută, iar germanii - 2,7 la sută.
• Cedarea părții de nord-vest a României este prevăzută să se producă în perioada 5-13 septembrie, în nouă etape zilnice. Încă din ajunul arbitrajului aproape întreaga armată maghiară este concentrată la frontiera română: pe Tisa superioară se află 3 C.A., 1 Bg.Cv., 1Bg.Moto, 2Bg.Ind., 1Bg. Munte; în Poarta Someșului sunt dispuse 5 C.A. și 1 Bg.Cv. Forțele maghiare afluesc pe valea superioară a Tisei și Vișeului către regiunea secuiască, de-a lungul Someșului către Dej și pe valea Crișului Repede către Cluj. Operațiunea se desfășoară fără incidente. Valoarea operativă a forțelor este mult superioară necesarului pentru ocuparea pașnică a unui teritoriu cedat, acțiunea căpătând semnificația unei demonstrații de forță menite să exalte sentimentele naționale ale maghiarilor și să intimideze populația românească. În toate orașele au loc defilări demonstrative care vor să lase impresia că Ungaria era capabilă să ocupe singură, prin forță, Ardealul.
• Aproape simultan cu luarea în primire a teritoriului de către armata maghiară începe coșmarul pentru populația românească rămasă sub ocupație. Pe măsura înaintării în teritoriul cedat se instituie starea de asediu, legea marțială, administrație și control militar. Se declanșează o prigoană de o inimaginabilă sălbăticie ce îmbracă caracterul unei acțiuni teroriste din timp pregătite la care participă autoritățile, armata și localnicii maghiari. Se dezlănțuie masacre și torturi înspăimântătoare: sunt vânați și exterminați ori expulzați lideri locali ai românilor pentru a împiedica organizarea rezistenței și a ușura opera de maghiarizare forțată; românii sunt eliminați din funcțiile publice, din viața economică și înlocuiți cu maghiari; se fac presiuni și acțiuni de intimidare de tot felul pentru alungarea românilor din Ardeal. Primele 30 de zile după ocupație sunt de-a dreptul apocaliptice: asasinate individuale și în masă, incendieri și devastări de biserici, școli și gospodării, arestări, bătăi, violuri, schingiuiri și jafuri. În seara zilei de 13 septembrie 1940, în comuna IP, sunt asasinate 154 persoane, printre care se află 34 copii sub 16 ani, iar întreaga localitate este distrusă prin incendiere. În comuna TRÃSNEA (Sălaj) sunt ucise 76 persoane și arse 60 de gospodării. În MUREȘENII DE CÂMPIE sunt masacrate cu bestialitate 14 persoane, printre care și întreaga familie a preotului Bujor. La HUEDIN, protopopul A.Munteanul este ars de viu într-o cocină de porci.
Prigoana lovește deopotrivă pe intelectuali, profesori, medici, avocați , preoți, magistrați ca și pe funcționari și fruntașii satelor. Bande criminale devastează gospodăriile, iar trupele de ocupație rechiziționează fără nici un fel de restricție. Se interzice serviciul religios în limba română, bisericile ortodoxe sunt închise, manualele și cărțile românești sunt arse. Grupuri teroriste de civili unguri, însoțite de soldați sau jandarmi asasinează, devastează, jefuiesc și schingiuiesc. Sunt schimbate inscripțiile oficiale, iar cu drapelele românești se mătură străzile. Cruzimile, bestialitatea și răfuielile de tot felul depășesc orice închipuire. Oameni nevinovați sunt vânați ca fiarele prin păduri și culturi. Preoți sunt omorâți în biserici în timpul slujbei ori sunt spânzurați pe cruci. Intelectuali sunt răstigniți pe monumentele eroilor și spintecați cu cuțitele. Sunt împușcați copii la sânul mamelor, tineri spânzurați cu capul în jos, bătrâni schingiuiți cu baionetele. Culme a barbariei sunt tăieturile făcute pe trupurile oamenilor, sub formă de buzunar, în care se toarnă var nestins. Românilor care vor să se pună sub protecția noilor autorități li se răspunde: "A venit vremea răzbunări; suferiți căci vi se răsplătesc cei 22 de ani de stăpânire română."
Începând cu 4 octombrie, se extind expulzările în masă ale fruntașilor români; grupuri masive din Cluj și Oradea sunt îmbarcate în vagoane de vite și li se sigilează ușile; țăranii din comunele Lucacești și Ianculești sunt izgoniți cu forța și li se fură averile; alte grupuri de români din localitățile Joseni, Suseni, Poiana Sărată din județul Ciuc, înainte de a fi expulzate, sunt batjocorite și maltratate. Însuși contele Teleky, primul ministru ungar, declară că violențele și expulzările sunt "represalii față de prigoana pornită de români împotriva elementului maghiar rămas sub stăpânire românească."
Dispozitivul operativ al armatei ungare continuă să își mențină caracterul ofensiv, agresiv. Aproape toate forțele concentrate rămân dislocate la est de Tisa, iar în Ardealul ocupat sunt dispuse 23 de brigăzi din totalul celor 29 brigăzi operative. Provocările de ordin militar nu încetează nici după încheierea ocupației; se consolidează dispozitivul operativ în apropierea frontierei românești prin introduceri de trupe și efectuarea unor lucrări de fortificații; sunt blocate toate comunicațiile care vin din România; au loc atacuri permanente asupra pichetelor și patrulelor românești; sunt construite birouri speciale de informații în apropierea graniței care interoghează refugiații, desconcentrații din armata română și populația de frontieră; continuă violările asupra spațiului aerian până în zona petroliferă Comănești și Târgu Ocna; se încearcă ocuparea cu forța a unor puncte de pe teritoriul românesc; sunt dezafectate fortificațiile construite de administrația română prin minare și demontare etc.
• Nemulțumită că nu a obținut la Viena întregul Ardeal și încurajată de atitudinea puterilor fasciste, Ungaria reia campania revizionistă împotriva României după scenariul care a fost încununat de succes. Continuă propaganda de defăimare în străinătate, iar în interior se organizează acțiuni de subminare a statului român, elementului maghiar inoculându-i-se sentimentul de superioritate, de ură și de răzbunare față de români. Prin teroare și masacre este zădărnicită orice încercare de închegare a rezistenței naționale românești.
Multe sunt învățămintele care pot fi reținute din acest tragic episod. Unul dintre ele ar fi acela că în politică nu trebuie niciodată să optezi decisiv. Pe bun temei elogiem politica lui Titulescu, dar omitem să spunem că, în mare măsură, ea ne-a adus în postura de inamic al Germaniei, devenită principală putere europeană. Din păcate și în prezent continuăm să ne comportăm în mod similar și să repetăm greșelile din trecut. România este prea mică pentru a nu-și păstra rezerve opționale pentru schimbările de sens în politica internațională. Nu putem face abstracție de întregul joc de putere pe continent și, mai ales, de dinamica lui. Occidentul ne-a abandonat odată în brațele rușilor și nu avem motive să ne dăm necondiționat pe mâna lui. Apoi, să nu ne imaginăm că actuala distribuție a puterii pe continent și în lume rămâne bătută în cuie pentru un întreg mileniu. Greșim, de asemenea, când ne mobilizăm și concentrăm întregul arsenal pentru păstrarea integrității teritoriale numai în direcția noului revizionism și revanșism maghiar. Nu Ungaria și minoritatea ungurească din Transilvania trebuie să ne preocupe cel mai mult, ci, mai ales, cei care ar avea interes să le satisfacă poftele pe seama teritoriului nostru național. Atunci le-a satisfăcut Germania, dar mai târziu le-ar putea satisface altă putere. Uităm că, la vremea respectivă, Ungaria miza, aproape în egală măsură, pe Rusia Sovietică. Planurile lor revizioniste luau în calcul posibila ocupare militară a României dinspre est și nord-est ori regizarea unei revoluții bolșevice în interior, care ar fi dus la destrămarea statală. Nu este exclus nici astăzi sau în viitorul apropiat ca Ungaria, să beneficieze, într-un nou context, împotriva noastră, de favorurile marii puteri de la Răsărit care ar putea să ne impună și ea un alt dictat de factura celorlalte.
Concluzie: Pierderea de către România a unei importante părți a teritoriului național nu s-a datorat, așa cum suntem tentați să credem, în primul rând Ungariei, potențialului și capacității ei de a influența și determina modificări de frontieră. Succesul revizionismului maghiar a fost posibil pentru că a existat o ocazie, s-a creat o situație favorabilă pentru modificarea raportului de forțe european. Interesul Ungariei s-a suprapus și a coincis într-un anumit moment cu cel al Germaniei. Aceasta, intrând în impas datorită neputinței de a răpune Anglia, s-a reorientat către un război împotriva URSS. În această tenativă, România, care se găsea în tabăra adversă, deci inamică, era vitală prin poziția ei geografică, prin petrolul și potențialul militar pe care-l deținea. Problema transilvană a constituit un nesperat mijloc de șantaj prin care ea a fost scoasă din orbita anglo-franceză și aliniată scopurilor expansioniste germane. Deci, dictatul nu a fost determinat de Ungaria, ci în primul rând de izolarea și slăbiciunile României; ea a cules doar roadele, a profitat de o conjunctură favorabilă pe care a intuit-o și a exploatat-o abil. Principala cauză a pierderii unei părți a Transilvaniei s-a datorat unor erori ale politicii noastre externe. Germania, din precauțiuni strategice luate în vederea războiului cu Uniunea Sovietică, a impus soluția dictatului. Noua configurație a frontierei româno-maghiare îi asigura accesul neîngrădit către URSS și petrolul românesc chiar și în condițiile menținerii ostilității Bucureștiului. Ardelenii au acuzat și mai condamnă și astăzi acceptarea dictatului de către guvernul român prin care s-a cedat o bună parte din Transilvania. Dar se poate spune că la momentul respectiv nu exista altă soluție. Politica externă anterioară a statului român, noul context internațional, ce cunoscuse o răsturnare în defavoarea sa, pot fi discutate, dar nu și decizia extremă a Bucureștiului. Trebuie să ne întrebăm, mai întâi, de ce am ajuns aici și abia apoi de ce am acceptat dictatul. Refuzul arbitrajului ar fi însemnat nimicirea totală a statului român și a armatei naționale în urma unui război inegal, purtat simultan și absolut singuri, pe trei fronturi: împotriva URSS, a Ungariei și a Bulgariei sprijinite de puterile fasciste. Soarta ardelenilor ar fi fost imens mai grea. Atunci s-a salvat atât cât a mai fost posibil, puterile Axei rămânând totuși garante în calea sălbăticiilor și atrocităților ungurești față de populația românească majoritară în Ardealul cedat. Ne întrebăm, chiar cu groază, ce ar fi făcut ungurii, la ce alte bestialități s-ar fi dedat, dacă nu ar fi existat minimum de constrângeri din partea Germaniei? Sunt suficient de grăitoare în acest sens câteva pasaje din cunoscutul program de exterminare "Nincs Kegyelem" ("Fără Milă") al lui Ducso Csaba: "Voi suprima pe fiecare valah ce-mi iese în cale!"; "Voi aprinde satele noaptea - satele valahe!"; "Voi trage în sabie toată populația; voi otrăvi toate fântânile și voi ucide până și copiii în leagăne (...) voi distruge acest neam!"


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!