poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2116 .



Singurătatea textului multiplu
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [matho ]

2010-04-12  |     | 



Poetica unui roman aparte precum Paludes de André Gide1 presupune o descoperire progresivă a diferitelor straturi ale operei, asemenea foițelor unei cepe, spre a relua o imagine deja banalizată. Dacă luăm în serios afirmația flaubertiană potrivit căreia "Fiecare operă de făcut are în sine o poetică, pe care trebuie s-o găsești"2, poetica romanului Paludes are la bază o intertextualitate care pendulează între ludic (cititorul fiind invitat să se miște cu abilitate printre diferitele texte ale romanului) și metadiscursiv (discursul multiplicat implicând o comentare a propriei funcționări a textului).
Lectura aprofundată a unui asemenea text ar presupune deci interpretarea succesivă a fiecărui strat și examinarea separată a acestora, întrucât acest neobișnuit roman este constituit prin suprapunerea mai multor texte:
- paratextul – compus din patru elemente: titlul romanului lui André Gide este identic cu cel al romanului scris de narator, primul conținându-l pe al doilea implicit și explicit ; dedicația care explicitează specia căreia-i aparține Paludes – satiră ; mica prefaț㠖 constituind un avertisment împotriva explicării textului și sugerând discret pluralitatea textelor conținute de carte („O carte e întotdeauna o colaborare”), nu fără o trimitere ironică la „inspirația divin㔠; în sfârșit, subtitlurile pendulează ambiguu între jurnal (prin redarea scrupuloasă a zilelor) și începutul individualismului modern (ele conținând numele personajelor). Așa-zisa „clasicitate” a demersului este însă sfărâmată de un „amănunt”: lipsa zilei de luni, echivalentă cu o incompletitudine modernă;
- jurnalul naratorului – care constituie, în fapt, romanul însuși; Paludes este odiseea scrierii romanului Paludes3, dar mai ales povestea a ceea ce face ca romanul Paludes2 să nu fie scris; pentru a credibiliza povestea scrierii romanului, acestuia i se atribuie o falsă genealogie (reluarea unui personaj din Vergiliu) și toate auxiliarele necesare (agendă, jurnal), ba chiar și o temporalitate ambiguă (la un moment dat, naratorul schimbă fraza emblematică scriu Paludes cu am scris Paludes – romanul este deci terminat?); de altfel Paludes2 pare ancorat într-o veșnică virtualitate, fiind prezentat drept „povestea unui celibatar care stă într-un turn înconjurat de mlaștini”, „povestea unui teren neutru”, „povestea omului care doarme”- deci nu e romanul scris, ci romanul care se scrie: „În acest moment (s,n,), Paludes este povestea salonului Angelei.”;
- agenda naratorului – un fel de metatext în raport cu jurnalul, deoarece aceasta conține oarecum jurnalul (document al faptelor trăite care conține documentul trăirilor), fiind – scriptic vorbind – conținut al acestuia; agenda nu este una de fapte, ci una de „idei morale”, planificarea din aceasta referindu-se inclusiv la stările de spirit: „Să mă îngrijorez că nu primesc scrisoare de la Jules”; metatextul reprezentat de agendă este însă unul funciarmente negativ: agenda este mai curând un jurnal a ceea ce nu este realizat (personajul se trezește la ora 8, constată că în agendă era programată trezirea la ora 6, șterge și scrie „să mă trezesc la unsprezece” și se culcă la loc), iar pagina albă din aceasta semnifică faptul că naratorul va scrie Paludes2; deci, când naratorul scrie Paludes2, o face pentru că nimic din agendă nu-l împiedică să o facă;
- hipotextul (textul anterior) – este reprezentat de jurnalul literar al naratorului, care anticipează hipertextul – romanul Paludes2 pe care acesta îl scrie. Gide pare aici a ironiza avant la lettre celebra definiție a povestirii (implicit a romanului) emisă de Gérard Genette („expansiunea unui verb”), prin formule rezumative succesive: „Paludes e mai ales povestea celui care nu poate călători”; „...e povestea unui celibatar care stă într-un turn înconjurat de mlaștini” – definiții care sunt departe de a aduce vreo clarificare. La rândul său, posibilul cititor intră în acest joc ludic ironic: un personaj e interesat de notițele luate de scriitor în vederea redactării romanului pentru c㠄așa îți dai mai bine seama ce vrea să spună autorul decât dacă citești varianta finală”. Prin acest jurnal, Gide aruncă practic în aer o serie de prejudecăți ale publicului în ceea ce-l privește pe autor: scriitorul nu știe să inventeze, el face din personajul său un celibatar „pentru mai multă simplitate”. Acestui jurnal i se adaugă, pe alocuri, metatextul critic al scriitorului – respectiv comentariul acestuia la propriul jurnal, care este însă cel mai adesea pur expozitiv. În plus, încercarea de a construi un metadiscurs alături de prietenii săi (fiecare scrie o serie de argumente pe o foaie separată și constată apoi cu toții, comparându-le, că de fapt acestea sunt identice) eșuează prin identitate și circularitate;
- textul scris al naratorului – adică romanul Paludes2 pe care îl scrie; în fapt, este vorba de o colecție de texte, întrucât fiecare text este produsul altui moment din existența scriitorului. Romanul eroului lui Gide nu este deci un text, ci constituie o înșiruire de texte, iar enigmaticul titlul al acestuia nu pare a fi suficient pentru a-i conserva o oarecare unitate (de altfel, paludes înseamnă mlaștină, ceea ce trimite cu gândul la o vâscozitate a înseși materiei romanești); acest roman trădează mai mult decât orice plăcerea de a scrie, literatura autoreferențială;
- posibilul text al cititorului – prin care este pusă în evidență funcția de cooperare a cititorului; acesta din urmă își poate astfel îndeplini în spațiul ficțional dorințele refuzate în realitate; o anumită îndrumare din partea scriitorului continuă totuși să existe în Tabel cu frazele cele mai importante din Paludes – nu numai prin selecția frazelor în sine, ci și prin sugestia că între paginile 13 și 94 nu ar exista nici o frază importantă.
Toate aceste texte alcătuiesc deci o foarte modernă poetică a intertextualității, reunite fiind într-un roman cu o țesătură modernă și complet actuală.

Răzvan Ventura

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!