poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2498 .



Și poate cândva...
eseu [ ]
„Universul a fost creat pentru om nu omul pentru Univers.” (Ioan gură de Aur, 347-407)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [broken.wings ]

2009-10-13  |     | 



Te-ai gândit vreodată ce a fost înainte de a fi ceva? Ai încercat să-ți imaginezi începuturile? Ne întrebăm adesea ce suntem sau cine suntem. Sunt întrebările ce ne chinuie încă de la vârsta adolescenței, poate că sunt întrebări fără de răspuns sau poate că nu. Cert este că Universul încă ascunde multe enigme și cu siguranță vor mai trece multe veacuri peste omenire până se va afla tot. Deși poate că nici nu vrem și nici nu putem afla tot. Dorința de a descoperi, de a evolua ne însoțește pe fiecare dintre noi încă din naștere.
Dar atunci când vine vorba de mitologie, toți am fost fascinați într-o anumită măsură de cea greacă, latină sau nordică. Epopei precum Odiseea, Eneida și Kalevala, cărți precum Legendele Olimpului sau Eddele nordice, ne-au trezit interesul și ne-au stimulat imaginația. Dar niciodată nu am putut afla totul. Însă câte știm despre propria noastră mitologie? Deși nu este la fel de „colorat㔠și atractivă precum cele pe care le cunoaștem, mitologia română încorporează o serie de legende care înfățișează prin simplitatea și adeseori prin umorul lor, firea strămoșilor noștri români. Spre exemplu, numai cosmogonia noastră are mai multe variante, în funcție de zona geografică din care sunt culese informațiile.
Cosmogonia reprezintă transformarea unei părți din Haos în Cosmos. La această transformare poate lua parte un singur personaj sau un cuplu de personaje. În ceea ce privește cosmogonia română, în majoritatea legendelor se spune că la început erau două ființe gemene, Fârtatul și Nefârtatul, care pluteau deasupra apelor primordiale. Cel care vine cu ideea de a crea un loc unde să se poată odihni este Fârtatul. Acesta îl trimite pe Nefârtat să aducă nisip de pe fundul mării în numele lui. Nefârtatul încearcă de două ori să ia nisip însă eșuează pentru că nu ia în numele Fârtatului, iar a treia oară, când ia în numele amândurora, reușește să-i aducă fratelui său geamăn foarte puțin. Fârtatul modelează din puținul nisip adus o turtă pe care o întinde destul pentru a se putea culca amândoi. În timpul nopții, Nefârtatul plănuiește să intre singur în stăpânirea Pământului și încearcă să-l înece pe Fârtat în mare. Însă cu cât îl rostogolește mai mult pentru a-l arunca, cu atât Pământul se mărește și ajunge de dimensiunile pe care noi le vedem astăzi.
Două mituri importante pentru cosmogonia română sunt acela al arborelui și al șarpelui. O legendă spune că de supărare Dumnezeu și-a aruncat baltagul în apă și de acolo a apărut un arbore sub care stătea Diavolul. Deși nu se spune despre ce arbore este vorba, se crede totuși că acesta ar putea fi bradul. Mitul arborelui cosmic este esențial pentru că reprezintă un axis mundi în jurul căruia se construiește întreg Cosmosul. Lucrurile se complică atunci când apare șarpele cosmic. Cu privire la el, există două credințe: una spune că șarpele a preexistat Cosmosului și a ieșit odată cu arborele cosmic, alta spune că a fost creat la zidirea Cosmosului de către Nefârtat.
În ceea ce privește a doua variantă, se crede că Nefârtatul s-a jucat într-o noapte cu o bucată de pământ și a creat șarpele, care l-a convins să îl înece pe Fârtat. Fârtatul, pentru a se răzbuna, a luat șarpele și l-a aruncat în hău spunându-i să se încolăcească în jurul Pământului de nouă ori și să-l ferească de prăpădul apelor. Astfel apare o nouă viziune a Căii Lactee și a spiralei, care este adeseori întâlnită în ritualurile magico-religioase ale românilor. Supărat pe rolul pozitiv care i s-a dat șarpelui, Nefârtatul s-a folosit la rândul lui de spirală pentru a cauza distrugeri: vârtejul, uraganul; și a creat cochilia melcului pentru a se ascunde în ea când moare melcul.
După problema facerii Pământului apare aceea a creerii munților și văilor. Aici există de asemenea mai multe legende și variante, în care rolul principal se pare că este deținut de unele animale precum ariciul și albina. O legendă bucovineană spune că munții și văile au fost create pentru că atunci când Diavolul l-a rostogolit pe Dumnezeu, pământul s-a întins prea mult, iar apele nu mai aveau loc. Atunci Dumnezeu a trimis-o pe albină să îl întrebe pe arici ce ar trebui să facă. Ariciul a refuzat să îl ajute pe Dumnezeu spunând că el este atotștiutor și nu are nevoie de ajutorul lui. Însă albina nu a plecat, ci a ascultat la ușă și a aflat că apa va avea loc când se vor face dealuri, văi și văgăuni. Albina îi spune lui Dumnezeu secretul, iar ariciul o blestemă ca oamenii să-i mănânce scârna. Dumnezeu o binecuvântează făcând din scârna ei miere. Într-o legendă din Țara Românească albina este înlocuită de muscă. În alte cazuri, ariciul intră sub pământ și ridică cu spinarea sa munții și dealurile. Există și variante în care cel trimis la arici este Sfântul Petru.
Deși foarte diferite de legendele cosmogonice ale altor popoare, cele românești impresionează prin simplitate, umor și chiar ingeniozitate. Dorința omului a fost aceea de a da un rol fiecărui lucru și fiecărei vietăți pentru ca totul să se afle în armonie.
Literar vorbind, cosmogoniile sunt niște mituri care întrevăd începutul, plastic, prin analogie cu procesele de germinație terestră.
Ipoteza biblică prezintă apa infinită ca fiind haosul originar „De-nceput au făcut D-zeu ceriul și pământul. Iară pământul era nevăzut și netocmit, și întunecarea zăceau deasupra preste cel fără fund, și Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apei”.
Aceste legende au fost preluate de-a lungul timpului în scrierile românești, ele fiind foarte bine ilustrate în operele lui Mihai Eminescu. . Cum orice gând omenesc adânc pornește din cer, precum spune Herder, opera lui Eminescu izvorăște și ea din “fiorul cosmogonic” și din năzuința de a cuprinde procesele Universului în devenirea lor. Poemele sale gravitează mai mult sau mai puțin în jurul întunericului din golul primordial.
Un foarte bun exemplu pentru aceasta ar fi secvențele cosmogoniilor din „Scrisoarea I” și „Luceafărul”. În ambele opere prezentarea formării universului este făcută prin intermediul gândului.
În „Luceafărul” ne este prezentată cosmogonia plecând din prezent spre viitor, într-o incursiune ce nu depinde de timp, se vizualizează geneza cronologic, fiind bine definite: momentul formării universului, geneza, evoluția și apocalipsa.
Descrierii haosului îi sunt dedicate versuri în ambele opere. Sunt folosite antinomiile (ființă/neființă, pătruns/nepătruns și „nu e nimic”/„totuși e”) pentru a crea impresia de nulitate. Versul din „Luceafărul” O sete care-l soarbe face referire la ideea găurii negre. Interogațiile retorice Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?, pe lângă faptul că subliniază neputința de a concepe haosul, fac referire la filozofia indiană ce vede materia amorfă ca fiind o întindere acvatică, la aceleași concepte referindu-se și un întuneric ca o mare făr-o rază precum și cuvintele din „Luceafărul”: Cum izvorând îl înconjor/ Ca niște mări, de-a-notul… Versul Pe când totul era lipsă de viață și voință semnifică faptul că voința este un atribut specific uman, care delimitează omul comun de conștiința supremă, făcându-se însă referire și la apriorismul kantian care este ilustrat aici și prin N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă precum și în „Luceafărul”, în aceeași manieră: Căci unde-ajunge nu-i hotar/ Nici ochi spre a cunoaște.
Ilustrarea momentului formării lumii este mult mai amplă în „Scrisoarea I”. Versul Dar deodat-un punct se mișcă…cel întâi și singur își poate avea sursa atât în filozofia antichității conform căreia atomul stă la baza nașterii universului, cât și în filozofia kantiană ce spune că degetul divin a mobilizat un punct, această mișcare propagându-se. Geneza este plasticizată prin introducerea celor două principii opuse: mama, reprezentând haosul și tatăl, reprezentând atomul. Anafora din ultimele două versuri ale tabloului este obținută cu ajutorul adverbului de timp de atunci, această parte de vorbire fiind folosită predominant în tabloul cosmogoniei. Diferența de percepție a dascălului și a lui Hyperion este evidentă tocmai datorită acestor adverbe. În „Luceafărul” sunt inexistente timpurile, atemporalitatea fiind arătată prin versurile Și vremea-ncearcă în zadar/ Din goluri a se naște. Enumerația lumea, lună, soare și stihii subliniază, prin articularea substantivului lume, faptul că este singurul loc pe care poetul îl cunoaște spre deosebire de celelalte elemente care îi sunt străine, fiind nearticulate. În „Scrisoarea I” imaginea apariției luminii transmite dramatism negura eternă se desface în fâșii, acest moment având corespondent și în „Luceafărul”: ca-n ziua cea dentâi/ Cum izvorau lumine.
Versul De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute poate fi o intuiție genială a faptului că în univers mai pot exista și alte civilizații sau poate fi doar o referire la mărirea și decăderea imperiilor de-a lungul timpului. Dorul nemărginit cu care este atras în viață universul subliniază contrastul cu lipsa de viață și voință a haosului. Următorul pasaj este o satiră prin care li se readuce aminte oamenilor că sunt mici și neînsemnați cu ajutorul comparațiilor cu insectele precum și faptul că sunt efemeri și indiferent de cât de mult se străduiesc să își clădească viitorul, ei nu au decât momentul prezent. Această idee este plasticizată cu ajutorul imaginii unor fire de praf ce se văd pentru o clipă atunci când sunt luminate, pentru a se pierde când raza dispare. Pasajul se încheie prin versul Căci e vis al neființei universul cel himeric care arată faptul că lumea este doar o percepție a minții.
Savantul vizualizează de asemenea momentul apocalipsei. Prin personificarea soarelui (ce azi e mândru) se accentuează dramatismul tabloului dispariției acestuia, înfățișată printr-o comparație plastică […] trist și roș/ Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși. În următoarele versuri este arătată risipirea planetelor în univers din cauza dispariției atracției gravitaționale, relevantă fiind metafora din frânele luminii și ai soarelui scăpați. Cu ajutorul substantivului catapeteasmă este figurată imaginea lumii sub formă de catedrală, nemărginirea acesteia fiind arătată prin folosirea sintagmei în adânc. Compararea stelelor cu frunzele sugerează faptul că totul este efemer, atât micro, cât și macrouniversul. Personificarea timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie reprezintă reintrarea în atemporalitate. Tabloul cosmogoniei se încheie simetric prin reinstaurarea liniștii primordiale.
Aceeași imagine a sfârșitului lumii și a reînceperii liniștii eterne se găsește și la Manu – Cel a cărui putere este nepătrunsă dispăru iarăși, fiind absorbit în sufletul suprem și înlocuind timpul creațiunii prin timpul descompunerii. După ce s-a retras în întunericul de la început, el, suflet suprem, își păstrează însă mult timp simțurile, dar nu-și îndeplinește funcțiunile și-și dezbracă forma. Este posibil ca Eminescu să fi preluat ideea descompunerii lumii de la Manu, pe care a modificat-o după principiile științifice curente.
„Preluând un limbaj preromantic, pe care identifică însă cu limbajul oniric, și o constructie arhetipală frecventă în romantism, pe care o inversează însă polemic, plasând în centrul lumii vidul, golul, absența, Eminescu deromanticizează universul, transformandu-l în monument funerar.”
(I.Em.Petrescu)

Cosmogonia va rămâne mereu un subiect ce ne va frământa din dorința de a afla cât mai mult, dar ne rămâne o întrebare: Ce va fi acel ceva și când se va afla acesta?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!