poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-21 | |
Þipătul a fost dintotdeauna semn al unei lumi rudimentare, barbare, agresive, intolerante. În mitologiile străvechi avea multiple sensuri în război, în incantații religioase, în joc, la naștere, în exprimarea sentimentelor profunde.
Și astăzi trăim într-o lume furioasă, semnele ei cele mai expuse sunt : țipătul, trântitul de uși, îmbrâncirea semenilor. Þipătul a devenit o marcă. Pe orice canal de televiziune ai ajunge, vei da de oameni care țipă de la emisiuni de divertisment, sau de joc tip rebus, unde trebuie să telefonezi acum (și cuvântul acum e foarte țipat), la talk-show unde țipătul e singurul „argument” de înfrângere a adversarului, învinge acela care urlă mai tare cuvintele, adesea fără conținut, doar arme într-un război psihologic. Civilizația cu bunele ei maniere rămâne mult departe. Nu țipă doar indivizii de pe sticlă. Þipă și șeful chiar când intri în birou, sau înainte de ședință, se plânge să te dezarmeze, hai să te văd dacă mai ai curaj în fața unuia care țipă plângăcios. Tu nu ai probleme, ascunde-le, ale tale sunt minore! Þipă cocoșul, simbol (alungă demonii), țipă copilul la naștere, simbol, dar și în mod obișnuit fiul, sau fiica, mama, sau tata, soția sau soțul, elevii, colegul, cineva mai tare decât altcineva. E o lume slabă, cu argumente ineficiente, dar și agresivă, dominată de politic, de o clasă politică imatură din punct de vedere intelectual și moral, cu o mare atracție spre minciună, sau măcar spre ascunderea adevărului, mediatizată excesiv, devenită astfel exemplară. Printre blocuri urlă manelele, ieși la iarbă verde să scapi de teroarea difuzoarelor date la maxim, dar și aici din mașini te mitraliază melodii în stare să-ți zuruie toate celulele. Þipă victima, lucru știut și probat, iată: „Canibal arestat lângă Târgoviște. Un tânăr de 24 de ani din județul Dâmbovița este cercetat de polițiști după ce a mușcat cu violență arcada unei fete pe care o oprise pe stradă și pe care încerca să o violeze. I. O. ieșise din pușcărie la sfârșitul lui 2005, unde a stat cinci ani pentru viol și furt. Duminică seara, după ce i-a furat telefonul și banii unui tânăr din comuna Dărmănești , în apropiere de Târgoviște a atacat o tânără de 22 de ani care se îndrepta către casă. A prins-o în brațe, a pipăit-o și a încercat să o muște de obraz. Prima încercare nu i-a reușit. Nervos, i-a înfipt dinții în arcada stângă, însă a fugit speriat de țipătul fetei.” (Cancan, 22 ian, 2008 ) Îmi place tabloul celebru al lui Edvard Munch, pentru că e enigmatic și urât, pentru că aici țipătul se vede conturat în gura aceea care emană răul, care-l scoate în afara tabloului spre privitor, „ am simțit cum un țipăt infinit străbate natura". ( Munch) Dar altora nu le place. Se pare că alegerea acestui tablou în ilustrarea unui manual de literatură pentru liceu nu a fost prea inspirată: „Sunt de acord că Miruna a avut o idee foarte bună să comentăm tabloul „Þipăt". E unul dintre tablourile pe care nu aș merge să-l văd pentru nimic în lume. Nu e vorba neapărat că nu îmi place, e vorba că, atunci când îl văd, mă apucă un fior rece pe șira spinării. Mă îngrozesc numai văzându-l în manualul de română, unde nu apare la dimensiuni reale. Parcă personajul mă înghite, mă soarbe către pânza tabloului. Așa cred eu că ar arată un dementor din „ Harry Potter ”. Nu am putut niciodată să mi-i imaginez, tot timpul îmi apărea figura lui acoperită de o glugă. Dar l-am găsit reprezentată într-un tablou. Iar contrastul de pe fundal este prea violent și, după cum spunea și Alex, sugerează un fel de sfârșit al lumii, cu roșu... prea mult roșu (scriu asta eu, care iubesc această culoare). Aici mă duce cu gândul la sânge... la sângele împrăștiat pe cer al unei lumi împușcate.» (citat dintr-un blog ) Iată că se vede și din perspectiva opusă: o gaură care a rămas goală atrage, trebuie să înghită. Din contra, în credințele populare, țipătul e o formă de alungare a demonului interior, de exorcizare. S-a tot recomandat și ca terapie, să ieși undeva în spațiu verde și să urli cât poți. Și totuși, nu face bine, nu diminuează starea, răul este amplificat prin descărcarea emoțiilor prin forță fizică, sau vocală. Tot educarea voinței ar fi mai bună, autocontrolul. Cu valoare opusă este căscatul. Cel care cască trebuie să ducă mâna la gură, să nu cumva să-nghită un demon. Dacă ați fost atenți, căscatul este și el însoțit adesea de mici țipete lenoase… Þipă și jucătoarele de tenis. De ce? „Din pdv . psihologic strigătul conotează exprimarea unei stări de spirit foarte intense. Ceva ca o nebunie scurtă, de o explozivă duritate, macină sufletul insului până-l aduce în pragul insuportabilului. Sunetele nu mai pot fi controlate, iar eliminarea lor coincide cu o enormă eliberare de energie. Sharapova și-a câștigat o groază de „dușmani” prin țipatul ei exagerat, ba chiar a fost contestată de unele jucătoare de tenis, că ar fi un act lipsit de fairplay. Unii comentatori ai tenisului susțin însă că nu este vorba despre un act nesportiv, nici despre nevoia de a face spectacol, ci strigătul ar fi doar consecința unei mișcări scurte și violente. S-a constatat de asemenea că intensitatea și frecvența țipătului crește o dată cu prelungirea meciului. Pe de altă parte, criticii acestei teorii merg pe principiul «Eu nu țip, tu de ce ai face-o?» și-așa explică cum că țipatul devine un gest lipsit de fair play .” ( www.artline.ro, 13 decembrie 2006) Þipătul poate avea o mulțime de nuanțe, iar în scenariile horror sau thriller sunt un ingredient nelipsit, ca sarea în bucate . Exemplele le-am luat de pe internet. Dacă credeți că scăpați de zgomot, de tirania țipătului părăsind spațiul fizic și intrând în virtual, vă înșelați. Există și aici sub diferite forme, cea mai întâlnită e aceea a folosirii majusculelor în comentariu. Scrierea cu majuscule este echivalată cu ridicarea tonului. «Explicați-mi și mie că eu sunt mai 'slow' la fazele astea de comunicare pe net. De ce când cineva scrie cu majuscule se apuca lumea să zică: "nu mai țipa!" sau "mă surzești"? huh.gif Nici eu nu agreez textele lungi scrise cu majuscule, însă de la asta și până la a 'surzi' la vederea lor mai e cale lungă… Scrierea cu MAJUSCULE este asociată / echivalată cu ridicarea tonului. Am fost suficient de "slow?" Din câte știu eu, e un cod nescris al folosirii majusculelor... pe lângă faptul că dacă scrii un text numai cu majuscule e supărător, chiar deranjant la citit, se mai presupune că cel care scrie cu majuscule ori țipă, ori ridică tonul, ori ceartă pe un ton agresiv.» (blog softpedia ) Tocmai scriam aceste rânduri și-n paralel vorbeam pe mess cu fiul meu, când am alunecat din greșeală de pe tasta “a” pe “caps lock” și-am pus niște majuscule. “De ce țipi?” m-a întrebat în minuscule și mi-a trimis un emoticon furios. Textul poate fi citit și în Revista Nouă, nr 4, aprilie 2009 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate