Volumul Mădălinei Maroga, intitulat „Invitație la vis”, face parte din colecția Poezie.ro și a fost publicat la editura Sitech din Craiova. Autoarea, absolvind cursurile „Generației Net”, s-a desprins de aceasta și a trecut la o nouă etapă, a poeziei pe suport fizic. Urmând propriul standard, apelând la versuri romantice sau încărcate de eros (eros lispit de agresivitatea noilor pseudocurente), Mădălina Maroga pune accent de sinceritate și reliefare. Iubirea este pentru ea „întotdeauna ca o insulă / destinată în exclusivitate celor care o pot dovedi // o boală incurabilă // o filă din jurnalul fanteziei // o goană albastră cu atingeri timide, ascunse și triste” (Tratat despre iubire). Iubirea este o „lecție” în care „dai bună seara fiecărui necunoscut” (lecție de iubire), „o dezlegare aproape de vise”, „un legământ cu fiecare gând” (Fila iubirilor de carton) sau „o inimă falsă” în care „ne îngropăm sângele” (Inimă falsă).

De unde a început dragostea? Poeta mărturisește că nu a știut niciodată, „a prins-o doar de câteva ori de mână”, „îndoind brațele ca un copil”. Și de fiecare dată s-a oprit în fața unui „gard de sârmă ghimpată”, irosind sânge și lacrimi.

Curajos să poetizezi cu atâta evlavie față de iubire într-o lume în care suntem condamnați la indiferență sau obsesii carnale. Curajos să-l evoci pe Dumnezeu și să te simți „ca un copil orfan descoperind lumina” (El, noi și Dumnezeu). Curajos să fii „o altă femeie”, „venită dintr-o altă lume”, dăruind inima celorlalți (frumos comparată inima cu raiul dintâi al nașterii) și mărturisind că „dragostea moare în fiecare noapte pe pământ”.

Evident, actul purificator (și în același timp al metamorfozei) este „o luptă în lagărul cuvintelor” (Devin femeie). Din crisalida iubirii totul pare accesibil, realizabil, însă lumea (viața) este de cele mai multe ori un zbor frânt între două săruturi. Altele sunt „legile sângelui” (Un altfel de punct), „nu e vina nimănui / se surpă piramidele la intrare-n cuvânt” (evocarea fatalității, a neputinței, cuvântul devine clepsidra prin care trece praful existențial) .

Invitația la vis este cea a unui suflet veșnic tânăr. „Sufletul meu e un copil care plânge”, mărturisește poeta în poezia ce poartă și numele volumului. „Un suflet ca al meu umblă pe jos / adună în buzunarul de la geacă o hârtie pe zi / alteori / văd numai puncte albe și adrese unde nu locuiește nimeni” (Lingura nu există).

Desigur, plină de delicatețe, poeta spune că „nu este vremea potrivită să strig în gura mare pe străzi / îmi aleg cuvintele cu grijă, privesc la tristețea toamnei acesteia / te întreb uneori ce mai visezi...” (Ce mai visezi?).

Iată că din această singurătate purificatoare, refugiindu-se în oniric, acolo unde totul este posibil, chiar și o dimensiune utopică, la fel „ca un cer al fiecărei povești” (Aprind toate luminile), Mădălina Maroga reușește să ne predea o lecție de iubire prin poezie. Volumul „Invitație la vis” este un cadou pe care putem să ni-l facem în fiecare an, în fiecare anotimp, pentru a ne întoarce la originile sufletului nostru pur.

Ionuț Caragea

12-07-2009