Voi incepe cu o scurta povestire.
Am un prieten care s-a angajat odata la o firma de paza si protectie. Acolo dupa cum stiti, sunt numai persoane bine facute, care nu au foarte multa filosofie, sunt persoane directe...Iar unul din colegii sai era intr-o zi foarte suparat si ii spune prietenului meu:
-"Am o iubita care m-a parasit...mi-a calcat orgoliul in picioare, ma simt groaznic!"
La care, prietenul meu ii spune:
-"Este foarte bine ca ti-a distrus orgoliul!"(el se gandea d.p.d.v. al filosofiei crestine: orgoliul, mandria, nu sunt bune, e bine ca acestea sa fie distruse...)
...Putin i-a lipsit prietenului meu sa primeasca un pumn in fata!

Ni s-a spus ca mandria "nu este buna" (Lucifer a cazut datorita mandriei), ca "trebuie" sa fim umili...ca "asa se face, asa nu"; ca "trebuie sa intoarcem si obrazul celalalt"...
Ce inseamna a primi o palma (in parabola biblica)? Nu inseamna a primi altceva decat...o insulta! Mandria este ranita, la urmatoarea palma poate chiar moare (cine stie?). Insa asta se intampla la modul teoretic...

Insulta, noi o cunoastem cel mai bine sub forma verbala, insa exista sute de forme sub care apar insultele, mii de situatii in care ne simtim insultati!
Daca o persoana ne priveste sfidator, ne putem simti insultati; daca vecinul face galagie in orele de odihna, ne putem simti insultati...adica cum: nu ne respecta? (o luam la modul personal). Un salariu prea mic poate fi deasemenea o insulta...Cand ni se spune ce sa facem, deasemenea, etc.

Am vazut polimorfismul de care este capabila insulta, mai ramane sa vedem unde tinteste ea, ce ne doare atunci cand suntem insultati. Tinta ei este mandria, vanitatea, amorul propriu...lucruri despre care adesea spunem ca tin de "demnitatea noastra". In realitate, chiar daca le gasim o formulare mai subtila, mai putin negativa, pana la urma, este tot o problema de orgoliu!

Iubirea si orgoliul

Sa ne amintim de povestirea de la inceput. In dragoste, mandria se impleteste cu iubirea cel mai ades, chiar pana la confuzie! S-a spus ca in materie de seductie, inaccesibilul atrage! De ce asta? Cu cat este un lucru mai greu de obtinut, cu atat orgoliul nostru este mai satisfacut atunci cand il obtine ("gloria" lui este mai mare)!
De ce oare, cel care este parasit sufera mai mult decat cel care pleaca? Amorul sau propriu se zvarcoleste in acele momente: "nu sunt destul de atragator", "nu sunt destul de important pentru celalalt"! Si atunci, omul incepe sa scrie cele mai fantastice poezii de dragoste, sa fie un om
bland, deosebit...toate acestea nu sunt decat un "dans nuptial" pentru a-l atrage pe cel care a plecat si omul face asta intr-un mod mai mult sau mai putin constient. Cu alte cuvinte, isi face un scop in viata din a-l aduce pe celalalt inapoi si a-si demonstra lui insusi ca "este important
pentru celalalt": incearca sa-si vindece amorul propriu care a fost ranit!
Poate ne gandim adesea ca subtilul amor nu poate fi confundat cu mandria, care este foarte grosolana...iata ca nu este asa! In dragoste, ambitia ranita (de exemplu: a fi respins, parasit), poate da cele mai insolite emotii, sentimente poetice minunate! Deasemenea, cand cineva te
adora, poti simti o minunata dulceata in suflet! Insa, nu este oare acolo amorul propriu care spune: "iata, sunt si eu important pt. cineva!"? Eu inca mai reflectez la toate acestea...
De aceea, cand observ ca incearca sa se faca un cult al tragediei in dragoste, cand este folosita "rastignirea in dragoste" (dragostea neampartasita) pentru a extrage din ea valori "inalt-sufletesti", nu pot sa privesc aceasta decat cu scepticism...

Tratamentul insultei

Dupa acest preambul, sa ne intoarcem la problematica insultei. Am facut o radiografie a insultei, acum vom incerca si un mic tratament!
Probabil, unii dintre noi, au incercat deja sa aplice in mod exhaustiv indemnul biblic: "intoarce si celalalt obraz" (adica a accepta insulta fara sa reactionezi). Probabil ca nu au ramas decat cu o serie de frustrari, revolte interioare, bineinteles, foarte neplacute! Poate ca n-au simtit mânie, ura, in schimb, s-au simtit teribil de umiliti...
Imi aduc aminte de Jean Valjean, spre finalul romanului...(citez din memorie):
Inspectorul Javert la intrebat:
-"Nu ai simtit ura, revolta, in tot acest timp in care te-am prigonit?"
Iar el a raspuns (raspuns admirabil, intelept, care contine in el "tratamentul insultei"):
-"Nu am simtit absolut nimic!"
Deasemenea, Francisc de Asissi, dupa ce a avut un moment de revelatie a spus...si putea sa spuna oricare alta vorba de intelepciune, insa el nu a spus decat (citez din memorie, aproximativ):
"Adevarata voluptate este sa fi insultat, iar tu sa nu simti nimic!"
In loc de a simti 1001 lucruri, sa nu simti nimic...Acesta este ceea ce eu numesc "sentimentul vidului"...este "senzatia libertatii" (a nu fi constrans de nimic, a fi liber!)