Articolul de mai jos apare azi in Evenimentul zilei sub semnatura lui Cosmin Tupa.

Produse din carne de tun

S-a vorbit foarte mult despre tinerii scriitori, tinerii poeti, tinerii artisti si tinerii cineasti. M-a mirat faptul ca tocmai acolo unde creatiile tinerilor sint mai puternice, in teatru, nu se pune prea mare accent in discutii pe lupta dintre generatii. Mi-am raspuns singur ca Geanina Carbunariu, Carmen Vidu, Radu Afrim si inca multi altii reusesc sa impuna produse estetice clar personalizate.
Atunci cind scriitorii sau cineastii incep sa gindeasca “in grup” rezultatul este la fel de ambiguu.
Saptamina trecuta, la tirgul de carte Gaudeamus, Editura Pontica a lansat prima antologie de dimensiuni mai mari care cuprinde scriitori din asa-numita generatie 2000. Marin Mincu s-a grabit sa lanseze o antologie de care discursul public al amintitei generatii incepea sa aiba nevoie.
Exista deja de citiva ani antologia tinerilor scriitori timisoreni, “Dintr-o respiratie”, in care cei care s-au afirmat in cenaclul “Pavel Dan” au fost aratati lumii. La Iasi aparuse un “oZone friendly”, antologia scriitorilor de la Club 8, si cenaclul Euridice isi facuse selectia lui in citeva volume (pina acum 3). Volumul “Generatia 2000” de la Pontica este prima antologie care trece peste limitele “zonale si amicale” ce erau reprosate, de obicei, antologiilor de pina acum.
In toti acesti ani in care am auzit vorbindu-se despre tinara generatie si scriitorii debutanti, nu am remarcat prea des rezerve referitoare la lucrurile pe care fiecare dintre acesti tineri le spun. Mai degraba s-au auzit tobele unor campanii de curatare a moravurilor din literatura, campanii de linistire a celor care “tulbura apele”, am auzit si despre citeva initiative serioase de creare a unui spatiu viu pentru expresia proaspata din care ar trebui sa apara marile primeniri ale comunicarii literare. Dar mai des am auzit zgomotul ciudat al intoarcerii din condei al unora dintre scriitorii “tineri cunoscuti” de la “avem ceva de spus” la numai noi sintem tineri. Se intimpla. Doar ca, pentru multi dintre cei care au muncit sa fie scriitori apare ca o adevarata tentatie sa duca mai departe tot felul de sisteme de influenta si promovare aiurea. De aici frustrarea, violenta, agresivitatea pe care cei tineri se simt datori sa o impuna in legatura cu lucrurile pe care le scriu.
Nici publicul, nici macar prietenii unui “scriitor interesant” nu cred ca prizeaza integrarea in sistem a unuia dintre revoltati. Cit dureaza pina cind revoltatii se transforma in oamenii de incredere ai sistemului?
Cu toate ca o singura data am auzit o diferenta de opinie politica intre tinerii scriitori pe care ii cunosc, nu stiu decit foarte putini hotariti sa voteze astazi. Sigur, este vorba despre un fel de pierdere a increderii in orice sistem, dar aceasta este si una dintre simptomele integrarii in sistem: “Trebuie sa taci sau... sa vorbesti aiurea, altfel esti indecent.”
Cultura de disidenta discreta
Disidenta cu voie de sus este un sistem in sine. Poate nu atit de bine pus la punct ca sistemul baronilor locali, dar aproape orice sistem poate fi imbunatatit. Nu stiu citi au putut sa ia in serios furiile anti-Nastase pe care le arata Vadim sau mindria lui crestina. Cum poate cineva sa impuna identitatea nationala, sexuala, religioasa si cine mai stie ce alte identitati mai pot sa fie bagate pe gitul publicului fara sa provoace proteste din partea celor vizati de afirmatiile lui Becali? Ar putea sa para un mister, dar nu e. Cei care vor sa profite de pozitia de forta pe care o ocupa au mare nevoie de personaje care sa discrediteze domeniile care pot conta. Un sistem in care guvernul are nevoie sa profite isi cultiva citeva voci care doar dau impresia opozitiei, ridiculizind opozantii. Acelasi lucru se intimpla cu Bratianu, acelasi lucru se intimpla cu jurnalistii folositi de putere, la fel cu scriitorii care sint convinsi ca este “estetic” sa protesteze atonal si dezarticulat.
Daca se va numi o sleahta de scriitori tineri sau o generatie rizind trist, cei care apar acum isi vor pierde orice relevanta in timp, atita vreme cit nu sint hotariti sa se exprime ca individualitati creatoare si constiinte gata sa raspunda pentru ceea ce se intimpla, fie ca este vorba despre o antologie, ori despre un volum personal... pentru care sint, mereu, “de vina” altii decit cel care scrie. Fie ca volumul apare sau, dimpotriva, nu apare, ori ca textele nu sint intregi, mereu vina este a altcuiva decit a omului cu scrisul, multumit sa se pastreze, o adevarata conserva de carne de tun VIE.

Sper ca ati inteles mai multe decit am inteles eu din acest delir nesistematizat. In zi electorala Cosmin Tupa porneste de la generatii tinere trece prin teatru si literatura si ajunge la vot si manipularile puterii. Delirul individului e declansat de aparitia unei antologii de poezie sub redactia lui Marin Mincu. Citate sunt si alte antologii care au fost salutate la vremea aparitiei lor. Concluzia este rocambolesca de-a dreptul. Pentru ca nu se scot volume personale poetii sunt nici mai mult nici mai putin decit niste marionete convenabile ale puterii. Asta imi aduce aminte de bancul cu politaii si acvariul in care se explica pe larg apoi pe scurt un proces deductiv. Fraza de incheiere este demna de premiul Emil Bobu. Dragii mei sunteti niste conserve VII (sublinierea autorului ) de carne de tun. Da...da ...nu va mirati asa e.
Si noi poate scoatem miine-poimiine o antologie. Aveti grija mare dragilor ca vine Nastase cu brisca si o sa va desfaca ca pe un pateu de Antefrig (ala cu eticheta albastra -masa drumetului ) si o sa va puna in gura tunului. Grija mare dragii mei ca dupa spusele Tupanoidului toti acei de vor intra acolo vor primi imediat carnet de partid si vreo 4 metri patrati de aluminiu cu care sa se sigileze etans pina vine partidul cu trimbita de iesire din gaoace.
Eu cred ca articolul asta e o mostra de netagaduit ca suntem in plina ofensiva a ageamiilor. Oameni care nu au nimic de a face cu un domeniu plonjeaza genial peste noapte in acea arie si devin niste somitati. Asa ne trezim cu jurnalisti geniali, poeti geniali, ministri geniali, prozatori geniali si bineinteles critici literari geniali. O categorie aparte si din punct de vedere fonetic si social sunt analistii. Bineinteles geniali. Cuvintul spune de ajuns per se. Si uite asa ne trezim la oarta cu niste genii care nu numai ca taie lemne si bat cuie dar devin din vidanjori sau tehnicieni direct poeti, prozatori si critici. Policalificarea la ea acasa. Ceausescu ar muri de invidie in fata multilateralitatii lor genial dezvoltate.
Cineva deplingea mai ieri starea jalnica a unei sublime institutii culturale cum ca ar avea sita prea rara. Sa stiti ca s-a schimbat calimera. Pina mai ieri auzisem de ignobila practica a platitului unui critic care pentru modica suma de vreo 2 milioane sau ceva plimbari la restaurante iti faceau o intimpinare superba. Ei , nu mai e asa. In ziua de azi plimbi omul, il tii acasa il hranesti si apoi el te stuche. Imi place termenul asta "stuche". Parca vad cum la sfirsit in loc de foaia in care te preamareste iti aplica intre ochi o flegma mucioasa. El e un critic adevarat , nu se preteaza la asa ceva. Stia el ca nu prea faci parale dar nici ceva la categoria "moca " nu e din drum. Asa invatam lectia ca aceia care inoata genial in domeniul lor sublim au pina si flegmele de o valoare inestimabila si chiar si pentru asta merita sa platesti.
Inchei cu felicitari subtilului domn Tupa pentru niste concluzii in fata carora Sherlock Holmes si Hercule Poirot ar parea niste bieti prescolari.