poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-15 | |
Acțiunea acestui film se poate povesti foarte bine și începând cu sfârșitul peliculei. Cetățeanul german Gerd Wiesler trece pe lângă o librărie și vede expusă cartea „Das Leben der Anderen”, scrisă de Georg Dreyman. Ne aflăm în capitala germană Berlin, în anii ’90 ai secolului trecut. Wiesler intră, ia cartea în mână, o deschide și vede că este dedicată lui HGW XX/7, adică lui însuși.
Nu ma-și fi gândit că ași putea să dezvolt măcar o umbră de simpatie pentru acest individ și totuși... Am simțit în acest minut 135 al filmului cu Gerd Wiesler. I-am simțit recunoștiința pentru autorul care i-a dăruit nemurirea, dar și acea satisfacție târzie a fostului ofițer al organului de securitate redegist Stasi pentru o reabilitare morală primită acum pentru acel sâmbure de omenie, care l-a determinat să-și activeze propria conștiință în detrimentul doctrinei statului socialist german. Filmul lui Florian Henckel von Donnersmarck povestește tocmai povestea unei transformăr lente dar îndârjite a personalității căpitanului-Stasi în perioada unei acțiuni de supraveghere a sferei intime a cuplului Georg Dreyman, dramaturg, și Christa-Maria Sieland, actriță. Gerd Wiesler este postat în podul blocului în care trăiesc cei doi în concubinaj. Pentru prima oară ofițerul necăsătorit simte că sub el se trăiește o viață plină de dragoste, de idealuri, de țeluri, de angajamente culturale și sociale, dar și de uneltiere împotriva statului pe care el s-a angajat să-l apere. Ofițerul pe postul său vede însă mai mult, mult mai mult. Vede cum birocrația ministerială încearcă să-i influențese pe oamenii de cultură, să-i folosească pentru propriile interese meschine, să-i amenințeze și chiar să-i silească cu amenințări la contacte sexuale. Și cu toate că aceste metode îi sunt arhi-cunoscute, ba mai mult, sunt chiar uneltele cu care lucrează, începe să le privească din punct de vedere al unui observator mai mult neutru decât parțial. Este remarcabil, cum actorul Ulrich Mühe joacă acest rol deosebit de dificil. Mimica ofițerului rămâne aproape tot timpul filmului aceeași mască împietrită. Totuși se simte cum se schimbă ceva în felul lui de a gândi, de a aborda viața, cum se transformă căpitanul Gerd Wiesler în omul Gerd Wiesler. Acest drum lung și greu, plin de obstacole, create de o conștiință care își pierde dreptat încrederea în sistemul, până atunci, chiar adorat, duce de cealaltă parte a zidului, care împarte societatea redegistă în avantajați și dezavantajați. Și ofițerul-Stasi, purificat de metodele comuniste de educare a apoporului, începe să riște, trecând mintal în tabăra dușmanului de țară. Problematica acestui film constă fără îndoială în pericolul de a minimaliza vina ofițerilor-Stasi. Regizorul von Donnersmarck a reușit foarte bine să transpună în practică sensul proverbului „excepția confirmă regula”. Cu toate că spectatorul trăiește la sfârșitul filmului sentimente de simpatie pentru un individ care și-a băgat nasul în sferele cele mai intime ale altor oameni, nu ajunge în situația de a relativa neomenia sistemului totalitar în care s-au întâmplat cele văzute, pe alocuri lucruri foarte tragice, culminând chiar cu moartea actriței Sieland, interpretată într-un mod foarte convingător de Martina Gedeck. Un astfel de film cu un puternic substrat psihologic și care se vrea în același timp și un portret cât se poate de realist al unui sistem politic de oprimare se poate realiza numai cu o echipă absolut profesionistă. Procesul de transformare psihologică a protagonistului principal necesită o mânuire foarte precaută și totuși precisă a camerei de filmare. Regizorul lucrează cu foarte multe imagini de prim plan. Pentru camera semnează Hagen Bogdanski Cu toate că filmul are o acțiune foarte palpitantă nu excelează scenele de tip film polițist, încordarea rezultând mai mult din discuțiile și – fenomenal realizat – din scenele de absolută liniște, de reflectare în chipurile protagoniștilor. Filmul german trece la ora actuală printr-o perioadă de mari succese, o perioadă care durează deja de trei ani. Pelicula Das Leben der Anderen a contribuit mult la îmbunătățirea imaginii artei cinematografice germane, care în anii ’90 a trecut printr-o criză substanțială. Tematizarea istoriei recente a Germaniei atrage publicul din nou în sălile de cinema. Filmul lui Florian Henckel von Donnersmarck a primit anul trecut la concursul filmului german șapte premii: premiul în aur pentru cel mai bun film, cea mai bună regie – Florian Henckel von Donnersmarck, cel mai bun artist – Ulrich Mühe, cel mai bun interpret al unui rol secundar – Ulrich Tukur (în rolul locotonent-colonelului Anton Grubitz, arhetipul carieristului), cel mai bun scenariu – Florian Henckel von Donnersmarck, cea mai bună cameră – Hagen Bogdanski, cel mai bun decor – Silke Buhr. Și pe plan internațional filmul a înregistrat succese remarcabile, fiind premiat printre altele și ca cel mai bun film european al anului 2006. Poetul și fostul dizident Wolf Biermann a comentat într-un eseu mai lung printre altele: „Regizorul a reușit și fără ucenicia grea a unei socializări RDG-iste să redea simțul vieții subalternilor într-o dictatură kafkaescă. Florian Henckel von Donnersmarck ne arată în ce măsură nebună și complicată se pot amesteca într-un piept de om binele și răul, încâlcinduse deznădăjduitor.” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate