poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-06-05 | |
Privesc teancul de cărți. Sunt peste treizeci la număr. Aproape fiecare poartă pe prima pagină câte o dedicație. Iată pe Student la Cluj, volumul I, Seniorii: În amintirea unor ani frumoși, dar și a vremurilor când studențeam la Cluj sub care semnătura: C. Mustață. Sau pe Teroare în Ardeal: Astăzi s-a mai născut o carte... Poate, cândva, intuiai destinul meu. Oricum, atunci, în anii de graniță `60, amintirile mele te păstrează cu drag.
Da, am studențit la Cluj, eu la Istorie, el la Politehnică. Nu m-aș fi gândit atunci că peste ani voi mai învăța istorie și din cărțile lui. A scris cărți de istorie într-un ritm alert de jurnalist. Da, cărți de istorie din care răzbat figurile lui Gelu, Glad, Menumorut, Horea, Avram Iancu, George Pop de Băsești ș.a. Iată ce spune jurnalistul istoric: Îmi rămâne obligația morală să mulțumesc celor care, în timp, mi-au sprijinit documentarea mai toți mutați de acum Dincolo. În altă parte îi numește pe aceștia: Fără să uit a avea norocul de a avea șansa neuitatelor întâlniri cu academicienii David Prodan, Ștefan Pascu, Virgil Vătășianu, Camil Mureșanu, Dumitru Protase, Dumitru Edroiu, Ioan Aurel Pop, sau cu eminenții istorici George Neamțu, Ioan Chindriș Gh. I. Bodea. M-au marcat întâlnirile cu mari bărbați cum au fost Raoul Șorban sau Francisc Păcurariu. Unora le-a luat interviuri, despre alții a scris cărți. Documentarea a făcut-o, însă, și altcumva: Familia mea a trăit drama dictatului de la Viena. Exilul a început în după amiaza zilei de 2 septembrie 1940... Peste ani, apropiindu-mă de publicistică, m-a preocupat descifrarea vremurilor de atunci, culegând mii de documente și mărturii... Așa s-au adunat în jur de 3000 de ore de înregistrări audio și peste 50 de ore de imagini video. Cele din care am alcătuit și acest al III – lea volum care continuă studiul publicistic Teroare în Ardeal. Zilele acestea am fost zguduit de teribila veste: Constantin Mustață s-a mutat și el Dincolo. Avea destule proiecte pe care, însă, nu le va mai duce la îndeplinire. Îmi vor lipsi convorbirile telefonice pe care le aveam cu el cel puțin o dată pe lună. De aici încolo îmi va vorbi doar prin cărțile lui. Cei care l-au cunoscut, chiar și numai prin cele câteva prezentări de carte, pe care i le-am făcut pe acest sait, îi vor dărui, cred, un gând bun.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate