poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 963 .



​there is no dark side of the moon really, as a matter of fact it’s all dark – 50 de ani
articol [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [BogdanGeana ]

2023-03-07  |     | 



Dark%20Side

Să stai 591 de săptămâni consecutive în Billboard 200, adică circa 11,4 ani și 26 ani per total în orice top gândit de cei de la Billboard, ar trebui să se traducă fie prin paralizia timpului, fie prin vizionarismul conceptual al produsului în cauză. Personal, cum nu cred nici că pământul e plat, nu voi crede nici că din punctul de vedere al evoluționismului timpul a stat pe loc, mesajul și substanța muzicală inițială a albumului Dark Side of the Moon rămânând universal valabilă. Este un paradox în rock, probabil Paradoxul, care urcă din oficiu cel de-al optulea album Pink Floyd în galeria neperisabilelor creații universale de muzică clasică. Bulversantă de-a dreptul pentru călătorii în timp, care, în răstimpul a 11 ani se reteleportează, de îndată ce s-au asigurat că Dark Side of the Moon este mai departe în top 200, perenitatea acestui album face concurență demnă bancului nu mai puțin celebru pe la noi cu Gică Petrescu, virtuoz încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare.

Vorbim despre Pink Floyd o formație cu un ego atât de supradimensionat la nivel de grup, cam ca ficatul găștii înainte de sacrificiu , încât, dacă ar fi să calculăm procentual șansele ca membrii ei să fi putut scoate împreună măcar un singur album am rămâne uimiți să vedem cât de aproape ar fi acestea de zero. Și după opt albume cu Syd Barrett, în care Waters avea o vorbă grea de spus atunci când Barrett sau Mason propuneau o anumită piesă, vine momentul 18 februarie 1968, când Barrett este îndepărtat și înlocuit cu David Gilmour (the Gilmour boy), nimeni altul decât fostul coleg de școală și prieten al lui Syd, iar într-un mod de la sine înțeles Waters preia secțiunea ”libret” (versurile integrale sunt scrise în circa șapte săptămâni), lăsându-i mână liberă lui Gilmour în ceea ce priveau compozițiile propriu-zise. Acest moment și ceea ce avea să îi urmeze, adică albumul cu numărul nouă, Dark Side of the Moon din 1973, stă sub semnul destinului: intră în istorie și influențează tot sau trage după el, ca o piatră de moară, întreaga odisee a unei formații care intrase în muzică numai de dragul de a experimenta. Această separare a puterilor nu putea avea un alt efect decât cel pe care îl știm cu toții, pe termen scurt, deoarece Waters acumula prin lecturi și desfășurări istorice la zi frustrări politice pe care ardea să le facă publice, în vreme ce școala veche și armoniile cărora le era tributar Gilmour nu puteau fi pe termen lung pe placul celui care era dispus să sacrifice muzica pe altarul poeziei. Pe acest fond, Dark Side of the Moon este norocosul câștigător al acestui concurs de împrejurări, arogându-și din perspectivă diacronică statutul de ALEPH. În carnea, în miezul acestui disc unitar, care la prima vedere pare a fi un autentic ”little shop of horrors” stă esența intergalactică a ultimei noastre jumătăți de secol, cu coincidențe care devin fericite din această perspectivă, cu nedreptăți proverbiale, cu multe pete întunecate și probabil fără răspuns, cel puțin în viitorul imediat.

Nu știm, de pildă, cât de convingătoare au putut fi argumentele avocatului lui Clare Torry, cea care dăduse glas propriilor frustrări pe ”Great Gig in the Sky” de a reușit, în ciuda celor 30 de lire sterline primite inițial pentru deja clasicele vocalize să reclame cu succes, 31 de ani mai târziu, drepturi de autor, atât din partea celor de la Pink Floyd, cât și celor de la EMI, a căror angajată pe post de compozitor era Torry. Până una-alta, Torry s-a ales cu jumătate din drepturile de autor pe această piesă și cu milioane retroactive din toate vânzările anterioare, sumă păstrată la mare secret. Se pare însă că principalul argument în câștigarea speței ar fi fost ”tehnica specială a văitatului muzical”, patină care a stat la baza fragmentului atribuit lui Torry și zămislit ad-hoc de compozitoare, în studio, într-o zi de week-end, ceea ce făcuse ca și gajul primit să fi fost dublu.

John Peel, pentru care eu personal am o mare stimă, indirect, se face și de această dată vinovat de titlul albumului, care, era cât pe ce să se numească ”Eclipse (A Piece for Assorted Lunatics)”. Ce se întâmplase? Cum majoritatea materialul de pe Dark Side of the Moon era mai mult sau mai puțin închegat încă din 1969, băieții renunțaseră ulterior la acest titlu în favoarea lui ”Eclipse (A Piece for Assorted Lunatics)”, pentru că, Peel lansase în 1972, la casa sa de producție Dandelion albumul ”Dark Side of the Moon” al celor de la Medicine Head. Cum albumul, deși în acest moment, după atâta și atâta muzică, este, după părerea mea unul dintre cele mai bune pe prog-rock nu a trezit prea mult interes din partea împătimiților, cei de la Pink Floyd hotărăsc totuși să păstreze titlul de ”Dark Side of the Moon”.

Dark Side of the Moon este înregistrat la Abbey Road, pe parcursul acesteia toți cei din anturaj, inclusiv Paul și Linda McCartney sunt invitați să răspundă unor întrebări la modă în acea perioadă narco-hippy, precum: Ți-e frică de moarte sau Când ai fost ultima oară violent? McCartney nu se califică, înregistrarea făcută de acesta fiind exagerat de scrobită, Henry McColluch, chitaristul celor de la Wings (următoarea trupă a lui Paul) calificându-se, răspunzând la întrebarea despre violență cu: nu știu, eram foarte beat pe atunci, ceea ce se poate auzi pe fade-out-ul de la ”Money”. De altfel, mai puțin cunoscut este faptul că pe ultimele secunde de la ”Eclipse”, în spatele textului “there is no dark side of the moon really, as a matter of fact it’s all dark”, rostit de Jerry Driscoll, portarul de la studiourile Abbey Road, se pot identifica acordurile de la ”Ticket to Ryde” de la Beatles, surprinse probabil din întâmplare de microfonul îndreptat spre Driscoll. Tot la capitolul colaj, râsul narcotic de pe ”Speak to Me” și ”Brain Damage” aparține lui Peter Watts, managerul de turneu al celor de la Pink Floyd, tatăl nimeni alteia decât actrița Naomi Watts.

Celebra copertă, pentru care sunt creditați cei de la Hipgnosis, printre care Storm Thorgerson și Aubrey Powell este urmarea unei comenzi de a elabora o imagine pe cât de simplă, pe atât de îndrăzneață. Ceea ce nu se observă la prima vedere este că din spectrul ROGVAIV ce pătrunde, respectiv părăsește prismele, lipsește una dintre culori. Indigo.

Avid iubitor de fotbal, dar și de comedie, Waters era cunoscut pentru aceste două concesii pe care le-ar fi făcut la orice oră muncii în studio. Pentru meciuri și pentru Monty Python Waters se oprea din treabă, lăsându-l pe inginerul de sunet Alan Parsons (Alan Parsons Project) să se ocupe singur de soundul final. De altfel, ”Monty Python and The Holy Grail” a și fost produs chiar cu ajutorul a circa 20.000 lire sterline oferite cadou de băieții de la Pink Floyd, de îndată ce vânzările de la ”Dark Side of the Moon” au început să dea roade.

În comparație cu Clare Torry și cu succesul acesteia în instanță, prin care a fost compensată financiar, Parsons, deși nominalizat la un Premiu Grammy, nu se poate lăuda cu ceva similar, câtă vreme, conform spuselor sale, inginerii de sunet, la acea vreme erau încă considerați neimportanți, un soi de ”faci ce ți se spune”, ceea ce a dus la excluderea acestuia din rândul celor ce au beneficiat de drepturi de autor. Drept urmare, Parsons refuză în 1975 invitația celor de la Pink Floyd de a contribui la ”Wish You Were Here”, punând însă bazele formației sale, Alan Parsons Project.

Dacă v-am făcut curioși, reascultați această capodoperă a științei, talentului, și hazardului și retrăiți momentele acelea când vă ziceați: e bun, e minunat, dar sigur o să apară ceva și mai bun, pentru că, iată, faptele certifică că până în prezent nu a apărut nimic, nici măcar cel puțin la fel de bun ca Dark Side of the Moon.

and all that's to come and everything under the sun is in tune but the sun is eclipsed by the moon...


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!