În urmă cu câteva luni am publicat articolul “Mituri sfărâmate și beție de iluzii în Israel”, exprimându-mi preocuparea față de situația dificilă în care se găsește Israelul, pe plan internațional. Semnalul meu de alarmă a stârnit zeci de ecouri furioase, care, prin manifestări naționaliste, si prin lozincile fluturate, justificau teza articolului. Deși analiza era adresată tuturor cititorilor, marea majoritate a comentatorilor erau israelieni, nu aduceau nici un argument solid împotriva îngrijorării mele, dar preferau să măture sub covor realități cu care ne confruntăm zi de zi.

Presa israeliană, de limbă ebraică, engleză și franceză, se ocupă în permanență de pericolul dispariției statului evreu, în contextul amenințărilor din Iran, al dramaticelor schimbări geo-politice în Orientul Mijlociu, al lipsei susținerii țărilor occidentale și al unei orientări, evident pro-arabă, manifestată de administrația Obama. În mass-media internațională și în declarațiile unor politicieni, apare tot mai des termenul de “ilegitimitate”, cu referire la înființarea și existența Israelului.

Premierul Netanyahu a revenit vineri din USA, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunităților evreiești. Dacă, în trecut, liderii israelieni se bucurau de o primire călduroasă, de data aceasta discursul lui Netanyahu a fost întrerupt, fiind acuzat că prezența israelienă și colonizările, în teritoriile ocupate în 1967, ar îndreptăți ilegitimitatea statului Israel. Limbajul corporal al premierului israelian, pus în fața acestor acuzații, trăda neliniste și panică.

Evreii americani se află într-o dilemă permanentă. Pe de o parte, ei țin să-și demonstreze loialitatea față de statul în care trăiesc. Pe de alta, însăși existența Israelului le conferă o demnitate specială. Dacă, în trecut, Israelul se bucura de o susținere aproape necondiționată din partea USA și, chiar în timpul presiunilor administrațiilor Carter sau Bush tatăl, deciziile guvernului israelian erau respectate, astăzi Obama presează guvernul israelian cu o intensitate fără precedent, în scopul ajungerii la un acord politic cu Autoritatea Palestiniană.

Președintele american, nereușind să redreseze situația economică dificilă, a primit, de curând, o lovitură cumplită în alegeri, pierzând majoritatea în Camera Reprezentanților și păstrându-și-o cu greu în Senat. În aceste circumstanțe, cu un Partid Democrat slăbit, înglodat în războiul din Afganistan, abandonând Irakul într-un haos politic și pradă atentatelor teroriste, Obama dorește să demonstreze măcar un succes pe plan internațional. În viziunea sa, un acord de pace între israelieni și Autoritatea Palestiniană, pornind de la inițiativa Arabiei Saudite, ar putea calma situația de tensiune din Orientul Mijlociu. Discursurile sale sunt împânzite de cuvinte de simpatie la adresa țărilor arabe, rareori amintind pericolul extremismului islamic religios. De altfel, termenul de “terorism islamic” a fost exclus din retorica sa, în mod deliberat.

Obama vizionar

În ultimii ani s-au produs radicale schimbări în Orientul Mijlociu. Iranul amenință cu lichidarea statului Israel, se înarmează nuclear si desconsideră sancțiunile internaționale. Recenta vizită a lui Ahmedinejad în Liban indică, în mod indubitabil, crearea unor noi alianțe economice și strategice, cu scopul declarat al distrugerii Israelului. Turcia, condusă de primul ministru Erdogan, susține Iranul și Siria. Practic, Israelul e tot mai izolat pe plan internațional. Noua alianță, compusă din Iran, Siria, Turcia și Liban, reprezintă un pericol pentru Israel, dar și o amenințare de destabilizare a țărilor occidentale, atât în Europa, cât și pe continentul american. Hizballah și Hammas sunt aprovizionate, în mod continuu, cu tone de armament și rachete cu rază lungă de acțiune, care pot ajunge în orice punct al Israelui. Aceste organizații sunt considerate teroriste de către țările occidentale. Hizballah planifică o lovitură de stat în Liban, Hammas deține puterea în Gaza, iar președintele sirian Assad duce o politică ambiguă, declarându-și dorința de pace, dar furnizând, simultan, armament acestor grupări teroriste.

Președintele Obama consideră că un dialog cu țările arabe, acompaniat de presiuni intense asupra guvernului israelian, va induce o atmosferă pașnică în zonă. În viziunea lui Obama, retragerea Israelului la granițele din 1967, dinaintea Războiului de 6 zile, împărțirea Ierusalimului și rezolvarea problemei refugiaților palestinieni, ar fi primul pas pentru calmarea spiritelor, eliminând cauza principală (după părerea sa), a stării de tensiune.

În opinia mea, această credință este doar o iluzie. E suficient să ne uităm la ce se întâmplă în Europa, inundată de valul emigrației musulmane, care se manifestă prin extremisme politice. Sub aparența unor comunități religioase si culturale, în numele libertății cultului, sunt amenințate valorile democratice ale Occidentului, legile statelor, normele sociale.

În țările europene, precum și în USA,“cauza palestiniană” adună tot mai mulți simpatizanți. Sub pretextul “respectului pentru drepturile omului” și al preocupării pentru “criza umanitară din Gaza”, organizații, care se autodefinesc “în favoarea păcii”, se alătură extremiștilor palestinieni, punând la cale acțiuni provocatoare, flotile cu “ajutor umanitar” (precum Mavi Marmara), în scopul creării unei atmosfere internaționale ostilă Israelului. Produsele israeliene sunt boicotate în magazine, manifestările antisemite (mascate de antisionism) se întețesc, iar legitimitatea statului evreu este pusă la îndoială în mod deschis, prin manifestații, articole în presă, reportaje.

În cadrul întâlnirii lui Netanyahu cu Hillary Clinton, construcțiile în teritoriile ocupate au reprezentat punctul principal. Se pare că s-a ajuns la un acord de înghețare pentru încă trei luni, în schimbul unor promisiuni ale administrației americane, între care ajutorul diplomatic împotriva delegitimizării statului Israel și împiedicarea condamnării în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, ca urmare a raportului Goldstone (referitor la incidentul Mavi Marmara). Totodată, USA se angajează să se opună presiunilor țărilor arabe care doresc controlul asupra capacității atomice a Israelului. Administrația americană va furniza Israelului încă 20 de avione de luptă F35 (în plus față de cele 20 promise anterior). În schimb, Netanyahu renunță la condiția cheie a continuării tratativelor cu Autoritatea Palestiniană: recunoașterea Israelului ca stat al poporului evreu. Aceste trei luni, de oprire a construcțiilor, ar trebui să relanseze dialogul cu Mahmud Abbas, deși acesta reprezintă numai Autoritatea Palestiniană din West Bank, în timp ce Gaza este condusă de Hammas, organizație teroristă care se opune negocierilor și continuă să se înarmeze, prin tunele subterane, cu rachete îndreptate asupra așezărilor din sudul Israelului.

Netanyahu în zig-zag

Dacă, în primele luni după alegerea lui Obama, schimbările păreau nesemnificative, devine tot mai clar că politica externă a președintelui american a devenit net pro-arabă, statul Israel este considerat o povară, iar miticul lobby evreiesc, pro-israelian, și-a pierdut din influență.

Netanyahu e conștient de noile preferințe ale administrației americane, dar se vede nevoit să cedeze presiunilor, încercând în mod disperat să evite măsuri unilaterale, cum ar fi autoproclamarea, ca stat independent, al Palestinei (care ar fi susținută în Consiliul de Securitate la ONU), sau eventuala acuzare, de către Obama, că vina împotmolirii tratativelor ar aparține Israelului.

Guvernul israelian, constituit de partide de dreapta și centru, vorbește pe mai multe voci, iar Netanyahu nu este suficient susținut în demersurile sale diplomatice. Premierul israelian se dovedește lipsit de autoritate, un orator dibaci, dar incapabil de a-și susține cuvintele prin fapte. Nu rezistă presiunilor și se lasă manipulat de reacția unor ministri din cabinet, sau de inițiative externe, într-un zig-zag politic neclar. Deși a anunțat de câteva ori că va surprinde prin pași dramatici, sau prin decizii dureroase, nu a fost capabil până acum să propună un plan de pace bine articulat. Reactiv, depășit de evenimente, de schimbările geo-politice, premierul israelian încasează lovituri continue, e într-o stare permanentă de defensivă, repetă aceleași greșeli.

În războiul mediatic, statul Israel a pierdut, practic, toate bătăliile. Un spirit de turmă internațional plasează Israelul pe banca acuzării, și, în această conjunctură, arsenalul militar este inutil. Săgețile sunt îndreptate într-o singură direcție, iar “cauza palestiniană” este îmbrățișată de întreaga lume, inclusiv de unele organizații evreiești americane, care se îndepărtează de Israel, în numele unor principii asa-zis umanitare.

În fapt, întreaga lume este condusă de interese, înveșmântate cu fraze frumoase și justificări juridice. Dreptul istoric al poporului evreu asupra teritoriului, denumit de români ”Palestina”, este tot mai negat, cei 750.000 de refugiați palestinieni din 1948 au devenit 7 milioane, iar evreii sunt îndemnați să se întoarcă pe meleagurile de origine.

Mai mult ca niciodată, însăși existența statului Israel este pusă sub semnul întrebării. De-a lungul anilor, s-au pierdut câteva ocazii de a rezolva starea beligerantă. Inițiativele Israelului au fost puține și lipsite de susținerea în masă, guvernele israeliene au lăsat timpul să treacă, așteptand soluții miraculoase, sau neapreciind evoluția dramatică a evenimentelor, care, în ultima vreme, s-au acumulat, transformându-se într-un bulgăre de zăpadă, tot mai mare, în defavoarea Israelului.

Populația s-a îmbătat cu legenda unei armate puternice, care, însă, nu și-a dovedit iscusința în războiul din Liban, sau în acțiunea “Plumb turnat” din Gaza. Vremurile în care rezervistul israelian își lua ranița și pleca la război cu convingerea profundă că își apără țara, fiind dispus să se sacrifice, au apus demult. Astăzi războaiele se duc prin mass-media, prin șiretlicuri, prin rachete lansate asupra populației civile. Palestinienii și-au creat o conștiință națională și sunt gata să moară, mânați de un extremism pe fond religios, sau ca urmare a unei îndoctrinări prin lozinci și percepte din Coran, în timp ce motivația israeliană s-a transformat în apatie, iar idealurile sioniste în extremisme politice. Peste zece ani, datorită ratei de natalitate crescută a ultrareligioșilor, 20% din populația evreiască a Israelului se va dedica învățăturii biblice și nu va munci.

Mulți israelieni depun cereri la diferite ambasade pentru dobandirea unei a doua cetățenii, pe care au pierdut-o la emigrare, și își încurajează și copiii, născuți în Israel, să-și asigure un al doilea pașaport.

Rătăcit în labirint

Încrederea că statul Israel va reuși să depășească dificultățile, oprobiul mondial și deprecierea idealurilor, este tot mai scăzută. Un discurs al lui Nasrallah, o amenințare a lui Ahmedinejad, sau retorica lui Erdogan, înspăimântă populația, care simte că situația ia o turnură tragică. A arunca vina doar asupra conducătorilor actuali ar fi o greșeală. În Israel s-au produs mari schimbari de mentalitate, oamenii s-au lăsat vrăjiți de nostalgii, de mitul unui stat care reprezenta idealul național și social, dar situația internă a ieșit de sub control, discrepanțele economice s-au adâncit, egoismul și consumismul au câștigat teren, iar trezirea la realitate este cumplit de dureroasă.

Întreaga lume s-a schimbat, statele civilizate au propriile lor probleme, în locul politicienilor de odinioară au apărut conducători corupți sau mânați de interese meschine, de moment, relațiile internaționale au devenit neclare, iar terorismul mondial amenință valorile democrațiilor occidentale.

Israelul se trezește ratăcit într-un labirint, sufocat de presiuni interne și externe și, chiar în cazul unor înțelegeri cu Autoritatea Palestiniană (care nu vor fi respectate, asemenea acordului de la Oslo), acestea vor fi doar un pas spre visul majorității palestiniene de a desfiinta Israelul, ca stat al evreilor, în trepte, poate chiar în mod democratic, ca urmare a schimbărilor demografice.

Președintele Obama refuză să se angajeze într-un conflict militar împotriva Iranului, iar noua “axă a răului” urmărește transformări geografice, sociale și religioase cu impact dramatic asupra Orientului Mijlociu. Aceste schimbări vor fi susținute de ONU, ale cărei rezoluții, în majoritatea lor, au fost net anti-israeliene. Þările occidentale nu vor intra într-un război mondial pentru apărarea Israelului, care, devine tot mai clar, nu este capabil să se impună pe plan internațional, depinzând total de USA. Astfel, scenariul apocaliptic, al dispariției statului Israel, riscă să devină realitate, fiind doar o chestiune de timp.

Într-o lume normală, Iranul ar fi fost demult exclus din ONU și nu ar fi căpătat legitimitate prin acorduri economice și politice. Ahmedinejad a declarat că, pentru Israel, a început numărătoarea inversă. Statul evreu, singur, izolat, nu va putea împiedica materializarea delirului extremist musulman. Pesimistul din mine nu vede nici o soluție pentru împiedicarea degradării situației din zonă, care va duce la dispariția Israelului de pe hartă, simultan cu expansiunea islamului radical. Optimistul din mine speră, totuși, că numărătoarea inversă ar putea fi oprită de intrarea în scenă a unor lideri curajoși, care vor înțelege că prăbușirea Israelului reprezintă nu numai dispariția unui cămin pentru poporul evreu, ci și o amenințare asupra întregii lumi civilizate, bazată pe rațiune, bun simt, valori democrate. Optimistul din mine caută, cu disperare, un nou Churchill. Din păcate, nici Netanyahu, nici Angela Merkel, nici Sarkozy, nici Cameron, nu sunt Churchill. Nici Obama.