poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3349 .



Ioan Mărginean și anotimpul din patmos
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2011-02-15  |     | 



În volumul „anotimpul din patmos” (ed. Brumar, 2010), părintele Ioan Mărginean dezvoltă, sub semnul apocalipsei, o poezie într-o tradiție ardelenească „vizionară” (Nichita Danilov), ,,neoexpresionistă” (Luigi Bambulea), în care cuvintele „atacă” și „mângâie” imprevizibil (Ion Mureșan) o lume a cărei „părăsire” e atinsă de „aripa” veacului viitor.
Poetul trezește în cuvinte ecoul indefinitelor voci imersate într-un plâns salvator: „Neînțeles, Cel Preaînalt măsoară strigătul, în plâns El se ascunde ca să nu ne ucidă cu adevărat./ Spune-mi, spune-mi, a sosit vremea și mâinile mele aspre/ nu o pot pipăi ori pleoapele mele/ au apus pe ceafa cerului” (III). Din ape, veacul apare ca o inscripție aurită într-un decor al epifaniei ce instaurează neînserarea: „Veacul pare de aur, literele mari/ sunt cânturi ce-L caută pe Dumnezeu/ într-un pumn de apă/ ca să alunge cu pietre mari asfințitul” (IX). Tensiunea între întuneric și lumină e permanentă în acest limb al întâlnirii vizibilului cu nevăzutul, invocând, prin mijlocirea unor imagerii pulsatile, „ieșirea din ascundere” a Vieții pe însăși crucea morții: „Cine are de trăit, să trăiască, strigăm unul spre altul,/ ținându-ne de mână,/ când noaptea cu cioc de vultur/ sorbise ochii zilei” (XXI). Poemul încă nelocuit, cuvântul suspendat în pragul uimirii apare, deja, plin de „mustul” liniștii: „Urechea mea, peșteră fără ecou,/ în ea uimirea coboară pelerine;/ jumătate de melc vremuiește/ lângă suflet, libera pădure, povara liniștii tale: un poem încă nelocuit” (II). De aici, irumpe viziunea, de inspirație biblică, a germinării creației, ce se transfigurează sub cupolele acoperirii universale a Duhului: „Nu-i bine, îmi zic, poate ochii mi-s de lut,/ carnea frăgezită de cuie/ și doar peste trei zile va veni sub chip de limbi de foc/ peste noi, un veac mai plin de înălțare;/ vor odrăsli ape, porți se vor deschide,/ păsări vor ieși din umbra pământului;/ muguri păstrați în zăpezi pentru zilele bucuriei/ și părinți crescuți în copiii lor lungiți până la soare” (VIII).
Ioan Mărginean nu dizolvă, însă, tensiunea așteptării în emergența prefigurării. Delicatele mișcări și reacții ale făpturilor sunt surprinse într-un dramatism al unei continuate „prezențe în absență”, în noaptea ființei: „mâna ca o pasăre m-a părăsit/ (acum stând undeva bătrână)/ și mâine-ar fi trebuit să vină iarna/ fiecare îngheț să fii tu, noapte cu stele puține” (XXXIII). Viziunea este scufundată chenotic în organicul terestru și corporal: „Sângele își acordează instrumentele/ dansând ca un munte ce coboară în abis (...) și nu știu de ce trebuie să vâslesc/ în pivnița asta/ ca-ntr-o uriașă barcă de adus peștii în năvod la mal” (LIX). Istoria personală e inseminată în adâncurile istoriei mântuirii: „Câinii latră cu ochii deschiși/ și luna ca o zdreanță șterge cerul./ Mă dor îngenuncherile ochiului/ și broaștele acestea ce sar din casa lui Putifar/ peste sângele meu” (XLVII). Suferința lumii e receptată cu o sensibilitate extinsă, atentă la cei pentru care „infernul sunt ceilalți”: „privirea lui, o formă de visare:/ la porțile exilului niciodată nu și-a legat simțurile/ și ca o furtună închisă în cerc/ promite mai mult, aruncând nisipuri dincolo de sine” (XXV), atentă, de asemeni, la inflexiunile făpturilor necuvântătoare: „Liniștea lumii sta atunci în cântecul ploii/ și Dumnezeul inimilor noastre e flămând./ Nimic atunci,/ nimic atunci nu-i mai trist/ ca lătratul câinelui urmărit de hingheri” (XLIV). Nu mai puțin se face simțită, în registru iconic, sensibilitatea filială: „Mama curăță legume strânse într-o toamnă desculță/ pentru supe călătoare;/ tata: un munte deasupra dealului răsfrânt în icoană” (XXII).
Iminența unei întâlniri amânate descoperă eflorescența eului prin chipul celuilalt, fie și sub vălul absenței: „eram tu, erai eu/ fiindcă în colț – ca o absență –/ credeam că ne putem întâlni” (XVI). Pe fondul morții, se desprinde cu un contrast și mai pronunțat această cuprindere a alterității în intimitatea, încă în așteptarea deplinei arătări, a slavei: „Toți poeții îngropați în moartea mea/ – ca leproșii cei nouă/ lângă scaunul gol al slavei” (XXIX). Moartea, însă, nu se reduce la aspectul ei fizic, ci e văzută deopotrivă în iradierea semantică a unei experiențe mistice, a unei voi ce, paradoxal, omoară („omul vechi”) spre a elibera și învia („omul nou”) „Voi veni mai aproape de tine,/ mă voi întoarce răsunător,/ răpus de mine, de voia mea întreagă,/ să-mi împrospătez carnea/ cea prinsă-n nesfârșite capcane” (XL).
În acest context, labirintul de rădăcini ale vremelniciei ce îngustează speranța văzduhului spiritual și afectează plenitudinea numirii: „Aerul ca un râu de iarnă,/ parcă numele nu îmi e întreg în curgerea lui;/ copacii l-au reținut în rădăcini/ să poată strâmta drumul curcubeului” (VI) apare, aidoma timpului sustras finalității, ca o „pădure de degete tăiate”, încât „cunoașterea de sine” se regăsește în sărutul unui eros iconizat: „Ceasornicul, pădure cu degete tăiate! Dar, Filosofule, cunoașterii de sine/ ajungă-i butucul lemnul tăiat și/ rugina buzelor prelinsă pe rama icoanei” (LXIII).

Florin Caragiu


(text publicat în cotidianul "Lumina")

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!