E dimineață! Soarele deja și-a făcut prezența peste lume. Este o zi ca toate celelalte și totuși o zi ce pentru unii poate însemna enorm. Pentru el, această zi înseamnă mult mai mult și anume revederea cu cei dragi... Trenul macină timpul sub roți, adulmecând șinele curbate sub presiunea căldurii. Cu o seară înainte a plouat cu stropi mari și grei, acum câmpurile înverzite îi mulțumesc lui Dumnezeu. Gară după gară, ceasornicul învârte orele, dilatând distanțele. De la Iași la Galați, cuprinzi totul într-o deschizătură de brațe! Gara cu peroanele despărțite de pancarte, pustiu peste tot, nu se mai caută oamenii unii pe alții, nu se mai anunță trenuri, totul e trecut sub tăcere. Drumul urcă ușor de la gară spre... nu știu spre unde, eu știu doar drumul spre "V.A. Urechia", fiindcă tot acolo acum un an și ceva “din cioburi” s-a lansat către lumea literară. Mi-am luat bilet de dragoste, un pic de pâine și un strop de apă. Am uitat să iau și deșteptătorul să sune acolo unde se scrie cu a mic de mână.

Biblioteca "V.A. Urechia" plină de oameni, sala pregătită de sărbătoare. În fundal chipul lui Ion Creangă se înalță străjuit de brazi. Gazda, Valeriu Barbu îi primea pe toți, emoționat, răspândind în jurul lui atâta liniște și pace de te întrebai: cine e în libertate, tu sau el? Dar spiritul e liber, oriunde s-ar afla. Ochii lui Valeriu au început să strălucească de bucurie trăind neliniști metafizice la apariția domnului Constantin Lămureanu împreună cu o parte dintre constănțeni.
Vreau să vă vorbesc despre ce s-a întâmplat la Galati, acolo-unde sufletul unui singur om, de fapt al unui înger, a adunat în jurul lui alte aripi libere. Înainte de a ajunge la acest moment aș dori să vă prezint drumul revenirii lui Valeriu Barbu la Galați:

24 martie 2008 - a avut loc lansarea cărții "Din cioburi" la Biblioteca "V.A. Urechia" din Galați.

17 iulie 2008 - a avut loc lansarea cărții "Arlechinul cu fesul pe dos" la Constanța.

27 octombrie 2008 - a avut loc lansarea pentru cartea "Lipit pământului" la Centrul Cultural al Ministerului de Interne, București.

25 martie 2009 - a avut loc lansarea cărții "Tablele împărțirii" la Constanța.

27 octombrie 2008 - în calitate de autor, a primit pentru cartea "Lipit pământului" Diploma de excelență pentru poezie de la Agenția Națională a Penitenciarelor.

10 iunie ora 11.30, lansarea volumului "a mic de mână", la Biblioteca "V.A. Urechia" din Galați.

Vă prezint câteva aspecte de la lansarea volumului de poezie cu numărul cinci, intitulat: a mic de mână:

Lângă autor se află doamna director adjunct a bibliotecii “V.A.Urechia”, domnul Constantin Lămureanu - editorul cărțiilor lui Valeriu Barbu și comandantul penitenciarului din Galați – Didi Miler.

Deschiderea evenimentului este făcută de doamna director adjunct.

Subliniez faptul că tot aici, în acest cadru, acum un an, a avut loc lansarea volumului de debut din cioburi, autor Valeriu DG. Barbu, dar și revista deținuților – Interval, aflată la prima ediție. Pentru început îl rugăm pe domnul Didi Miler să ne vorbească despre acest volum, cât și despre revista Penitenciarului.


Didi Miler - director adjunct la Serviciul de Educație și asistență psihosocială din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță Galați

Buna ziua tuturor și bine ați venit în mijlocul nostru! Să știți că și eu sunt foarte emoționat pentru că, împreună cu colegii mei l-am susținut pe Valeriu Barbu ca să ajungă la a cincea carte. Pot spune, că de fapt, e o deschidere a Penitenciarului spre literatură și se observă că suntem la a cincea apariție a unei cărți dar și al șaselea număr al revistei Interval. Fac o mică paranteză spunând că domnul Neculai Burlibașa, director al Penitenciarului cu Regim de Maxima Siguranță Galați vă transmite salutul dumnealui. Domnul director din motive obiective nu a putut fi în mijlocul nostru, pot spune că a rămas plăcut surprins să afle că la Penitenciarul Galați există o revistă a deținuților, un adevărat forum în care persoanele private de libertate își exprimă diferite probleme și, bineînțeles, așteaptă pe acest vector de comunicare răspunsuri la problemele dumnealor. După cum știți, noi am sprijinit și sprijinim prin toate mijloacele creativitatea. Faptul că Valeriu se află la a cincea carte se datorează și colegilor lui, este vorba de Emil Badiu, care i-a creionat prin desenele sale toate cele cinci volume (este invitat să se prezinte pentru a fi cunoscut – Emil Badiu) și pot spune că și el a debutat odată cu Barbu prin lucrările colective dar și prin prezența lui Emil Badiu la diferite expoziții organizate cu diferite ocazii. Are deja o expoziție de caricatură alături de Popa Popas la Festivalul Național de Umor de la Gura Humorului unde a luat și premiul special. Desigur, am putea spune foarte multe despre munca care se realizează într-un penitenciar, în zona educativă, dar fiind vorba de o lansare de carte cred că cel mai bine este să lăsăm cuvântul editorului să prezinte cartea, eu nefiind de specialitate critic literar.


Constantin Lămureanu - sociolog și poet, redactorul șef al revistei "Neliniști metafizice", directorul Asociației Cultural-Stiințifice "Neliniști metafizice"

Domnule Miler, vă mulțumesc! Îi mulțumesc domnului director Neculai Burlibașa pentru salutările trimise. Îmi pare rău că nu a putut să vină, tot așa cum îmi pare rău că domnul director general nu a putut veni. Așteptam și Penitenciarul din Slobozia, întrucât acolo există un deținut care mi-a trimis manuscrisul unui volum de aforisme și pe care sper să îl putem scoate. De asemenea, așteptam Penitenciarul “Poarta Albă” unde există un alt deținut, fost profesor universitar, care vrea să-i scoatem o carte despre fiul său, decedat în timpul detenției tatălui. Dacă fiecare lansare este un botez, nu știu cum ar trebui să fie un copil botezat de cinci ori într-un singur an, pentru că, Valeriu, a lansat cinci volume într-un singur an. În martie a împlinit un an de la lansarea primului volum tot aici, în această sală, după cum nu știu, cum să mă chem: naș sau moașă, dar asta nu are importanță. Am adus un CD cu Laurențiu Marinescu, este un compozitor și interpret de muzică folk care a scos un CD de curând și pe acest CD se află șase scrisori scrise de George Þărnea și publicate în România Literară doar o singură dată prin anii `70 și aș dori să ascultăm primele două melodii( urmează muzica folk ).

Am vrut să începem cu George Þărnea dintr-un motiv pe care poate unii dintre dumnevoastră, la lansarea din martie anul trecut, vi-l aduceți aminte: ca urmare a cadoului pe care i l-am făcut lui Valeriu, stiloul și călimara lui George Þărnea, Direcția Penitenciarului și Valeriu, care este bibliotecar la penitenciar, au hotărât ca donația pe care Asociația Cultural-Stiințifică "Neliniști metafizice" a făcut-o penitenciarului - 600 de cărți - să se numească George Þărnea. Am vrut să fac un cadou astăzi penitenciarului bibliotecii și bibliotecarului, fiindcă biblioteca nu are o firmă. I-am adus o firmă : este un George Þărnea foarte tânăr de pe vremea când și eu eram tânăr, pentru că atunci când ești tânăr simți nevoia să stai în bibliotecă. La inițiativa Penitenciarului Galați s-a organizat concursul de poezie George Þărnea și din acel moment, la inițiativa lui Valeriu, cu aprobarea conducerii, funționează Cenaclul "George Þărnea". Pentru cenaclu am adus o altă firmă, un alt George Þărnea bătrân, când știi că nu mai ai nevoie de cărți. Când ești tânăr știi că ai nevoie să știi iar când ești bătrân știi că nu știi nimic! Ca să nu pierd obiceiurile de la lansari, am să încep cu o poveste. Foarte mulți se întreabă de ce a scos Valeriu cinci volume într-un an. Ca editor, dacă Valeriu ar fi fost în libertate, nu aș fi fost de acord să scotă cinci volume într-un singur an. Situația lui, faptul că, din punct de vedere sufletesc e diferită de a unui poet ce se poate plimba pe străzile unui oraș, creează alte coordonate ale problemei, dar… Pentru că există un dar am să vă spun o poveste. Se spune ca trei înțelepți bătrâni și orbi au căutat să găsească marele elefant alb care era posesorul adevărului. Au mers foarte mult, l-au găsit, și când s-au întors fiecare a spus cum arată adevărul. Adevărul seamănă cu un arbore gros a cărui coajă e zgrunțuroasă când o mângâi, spuse primul, care-i pipăise picioarele. Nu-i adevarat, adevărul seamănă cu un șarpe lunecos, flexibil, spuse al doilea, care-i mângâiase trompa. Nu, nici unul din voi doi nu știe, adevărul este foarte fin, tare, poți să faci cu el ce vrei, să omori, să înțepi, să distrugi sau să făurești, spuse al treilea, care îi pipăise colții. Fiecare dintre noi purtăm un ciob de adevăr în noi, până ajungem la sfârșit, la marele adevăr. Important este să nu credem la un moment dat că adevărul ne aparține numai nouă. Se spune că mândria este cel mai mare păcat și mă bucur că Valeriu nu din orgoliu a scos cinci volume de poezie.

Ce ar fi fost Eminescu, dacă ar fi spus că este cel mai mare poet pe vremea când umbla împreună cu târgoveții? Ce-ar fi fost Nichita, dacă ar fi spus: eu sunt cel mai mare poet după Eminescu, dacă Nichita nu ar fi spus fiecărui tânăr poet pe care îl întîlnea - ești mai bun ca mine bătrâne!? Dar, asta nu înseamnă, că poetul nu trebuie să spună tot timpul că el este cel mai mare și în același timp să se îndoiască de el că este așa. Este mare în măsura în care își dă seama cât de mic este. În pseudoprefața acestui volum am făcut remarca că prefațatorii de dinainte și inclusiv cronicarii, mai refer la Constanța Buzea, nu au înțeles că poezia lui Valeriu se citește pe registre diferite. Există un registru superior, pe care ultimul volum, care este în pregătire “dalta” poate îl va descifra pe Valeriu. Ele formează un întreg, aceste cinci volume împreună cu “dalta”, care bănuiesc că este cheia. Am să o rog, pentru că vine de departe, departe și pe parcursul drumului a fost îngrijorată dacă ajunge la timp, pe Maria Prochipiuc din Iași să ne vorbească despre volum.


Maria Prochipiuc

Buna ziua și bine v-am găsit! Mă bucur că mă aflu din nou la Galați după aproape un an și ceva. Mă bucur că am reușit să ajung la timp. Nu știu dacă ceea ce vă voi spune s-ar putea numi note sau idei critice. Am făcut un fel de trecere, de fapt un fel de petrecere printre volume, sintetizând idei într-un poem în proză, scris cu un a mic de mână.

hai vino poete la împărțirea răsăritului
ne vom ține respirația să putem urca pe treptele veșniciei
și ce dacă remușcările mușcă inocent din firul ierbii
și ce dacă ceasornicul a încremenit fix la unsprezece jumătate - e ora întâlnirii cu îngerii
inimile pășesc peste praguri așezând în mâinile semănătorului
boabele încolțite instantaneu de dor împlinind ceasul cu neliniști imaginare
câți îngeri ți-au rostit azi numele mai știi
câți oare te-au răstignit sfințindu-le memoria trimițându-le raze dătătoare de viață
câți oare ți-au așteptat scrisul șoptit bezmetic începând fiecare cuvânt cu a mic de mână
limbajul codificat al gândurilor se așează în imagini suprapuse
între palmele pregătite să mângâie copilul acesta născut în libertatea spiritului
hai să-ți spun ce zi e azi e ziua ce poartă nume de femeie în contemplare
sângele probează traiectoria dintre suflete
zidurile și-au rupt carnea decupând ferestre spre libertate
țăndările din oglindă vor germina speranța rătăcirii printre cuvinte
nașterea culorilor ecoul unui nou univers adâncuri de taine recompuse din întâmplări
nimic nu-i de-ajuns să oprească clipa
îmbujorând obrajii flămânzi de emoții noaptea va ameți visele cu parfumuri trecătoare
care sunt oare dozele cuvintelor de te-ai făcut poveste într-o lume ce cercetează doar viitorul
în timpul rămas vei născoci izbânzi capcane pentru îngeri
mai ții minte poete acum un an ai primit stiloul lui George
care George cel cu penița în țărână
ai uitat ce ai promis
știu că nu ai uitat tu vrei să repet să știe toată lumea că de ieri îl vei scrie pe George Þărnea
metafora din călimară să-ți fie cuvânt
tăcerea ți-a fost măsura bucuriei sunet fără ecou ce te-a transformat în arlechinul cu fesul pe dos
sufletul se hrănește cu ziua de mâine pentru a nu fi lipit pământului
din ziduri sfinții înmuguresc zboruri peste pomul vieții al cunoașterii binelui și răului
folosind tablele împărțirii
cineva coase nasturi zilelor rotunjind pământul spre libertate construind din cioburi piramide
pe ecranul imens al cerului vei desena aripi să poți cuprinde lumina în palmele ce mimează rugăciunea
să nu te temi de necuvintele mocnind spre înăuntru
vor contempla prezentul multiplicat de dorul regretului că totul abia a început
din prea multă trăire chipul ți s-a reclădit din cioburi limpezind clipa nașterii să nu mai fii lipit pământului
uneori ești arlechinul ce s-a săturat să fie normal și atunci în numele speranței întorci fesul pe dos
luna încâlcită printre ramurile sălciilor își plânge tristețea îngălbenind cerul cu stele
schimbi tablele legii cu tablele împărțirii fiindcă urletul dintâi a fost poezie
refăcută din cioburi vezi lumea ca pe o panoramă colorată – nervos

tu ești poetul ce sărută cu lacrimi ce scrie doar cu a mic de mână
cu o îmbrățișare tragi cortina timpului peste lume
răscolești privirea împingând bucuria și ironia până în ultimul rând
de multe ori întunericul îți fură visele asediate de parfumurile culorilor mustind sub ploile prelungi
ochiurile din ziduri imit ispitele spre zboruri.

singur…

a mic de mână
printre subțiri dimineți când
am scris câteva cărți și câteva foi, notițe, scrisori…

văd limpede, închizând
pleoapa peste lume,
am doar un amic de mână, condeiul,
și am învățat abia, cum să-i scriu numele

a mic de mână - altceva ar fi închipuire cum că
…știu

prietene, pe tine cum te cheamă, cum să te scrie?

Care dintre litere îți îmbracă-dezbracă
pleoapa ta,
ca un fel de ștergător pe parbrizul lumii…?

…aha, cu majuscule…
………………………………………………………
Hei, nu mai citi plictisit, lasă-mă singur, aruncă naibii cărticica!…

să rămân sprijinit în condei ca într-un baston
și cu vârful în țărână să scriu, a mic
de mână


Constantin Lămureanu - moderator

Mulțumesc Maria! Îmi pare rău că nu am făcut efortul de a pleca ieri dimineață la Iași, ca să nu vii singură la Galați! Îi mulțumesc Marianei Kabbout pentru prezentarea video făcută lui Valeriu Barbu pe calculator. Ea a fost tot timpul preocupată de materialele pe care trebuia să i le trimit. Să vedem prezentarea Marianei (urmează un film cu aspecte de la lansări, realizat de Mariana Kabbout).

La una din lansările volumelor de la București, dacă nu mă înșel, spuneam, că omul obișnuit, preocupat să muncească, să facă averi, spune tot timpul - ce mare lucru e să cânți la chitară; îți cumperi o chitară, iei partituri, pui degetele unde trebuie și cânți! Ce mare lucru să pictezi, îți iei culori, pânză și te apuci și o umpli cu culori! Ce mare lucru e să scrii poezie, îți iei un dicționar explicativ al limbii române, un top de hârtie, alegi cuvintele, le pui acolo și scoți poezie! Și eu aș putea să fac asta, dar, eu trebuie să muncesc, să fac bani! Este foarte ușor să fii sculptor, muzician, poet. Ceea ce nu știe omul obișnuit preocupat să facă bani, este că, și artistul suferă, și artistului îi este foame, și el este bolnav. El nu știe că artistul nu doarme noaptea ca el să fie a doua zi fericit, nu știe că de fapt artistul, poetul, sculptorul, muzicianul, actorul sunt de fapt îngeri pe o scară cum spunea George Þărnea, îngeri care o mână o întind omului de pe stradă obișnuit, preocupat să facă bani și cu cealaltă atinge Dumnezeirea, ca să-l ridice pe omul care face averi către Dumnezeu. Una dintre aceste dovezi este Mariana Kabbout care este un artist complet și care ne încântă de fiecare dată. De fapt Valeriu, nu este numai bibliotecar la Penitenciarului de Maximă Siguranță Galați, ci și țărcovnic la biserica penitenciarului dacă nu mă înșel. Pentru că în sală se află părintele Obreja, am să-l rog să spună câteva cuvinte despre țârcovnicul sființiei sale.


Părintele Obreja – preot duhovnic la biserica penitenciarului

Mulțumesc pentru invitație și pentru a spune câteva cuvinte despre poetul Valeriu Barbu! L-am cunoscut pe poet într-o situație nu pe care o are acum, ci, atunci când lucra cu dalta și într-o postură practică cu sculele de tâmplărie. În urma unor dialoguri pe care le-am avut cu Valeriu, mi-am dat seama că în el există o lumină deosebită, care trebuie pusă în valoare și am încercat pe cât e posibil să-l conduc și în felul acesta el să se poată exprima. Iată că el a dat dovadă, prin lansarea celor cinci cărți, că lumina din el nu putea să fie acoperită, creionul din mână nu putea să îl ia nimeni și a așternut pentru cititor cinci cărți. Lumina pe care o are nu o păstrează numai pentru el, ci o transmite celor care vor să cunoască lumina. Este o lumină deosebită, pe care o simțim atunci când îl citim, altfel ar rămâne, doar un poet de bibliotecă, o carte de pe raft, care nu face gălăgie. Mai ales cu « a mic de mână », cu amicul de mână, cartea, putem să-l cunoaștem pe Valeriu Barbu. Nu pot decât să-i urez în continuare multă lumină, să ne-o transmită nouă celor ce avem mai puțin acces la lumină, și aceasta să nu facă altceva decât să ne apropie pe noi ca oameni, ca semeni, și să ne bucurăm unii de alții. Mulțumesc pentru că sunt aproape de el și pot să spun că m-a acceptat în lumea cuvintelor lui, că am reușit să descifrez poezia datorită lui Valeriu Barbu. Omul în special este înclinat mai mult spre proză, mai puțin spre poezie, poezia ne apropie pe noi ca oameni, ca semeni, poezia este mai criptată, mai ascunsă, dar prin ceea ce a reușit să facă ne-a adus mult mai aproape de dumnezeire și poetul știe să facă aceasta. Vă mulțumesc și mult succes!


Constantin Lămureanu

Mulțumesc, pentru ce ați spus despre poetul pe care l-am publicat, Valeriu Barbu! Știu că la biserică, la penitenciar aveți cartea mea de povești, nu sunt chiar povești pentru copii, ci povești pentru oameni mari; dar am să încerc să subliniez puțin ceea ce am spus rememorând un poem foarte vechi de-al meu, dar în proză, fiindcă am ajuns la vârsta când memoria nu mai este așa ca la tinerețe. În fața unei cetăți a apărut un trubadur cu o lăută, cei din cetate i-au spus: ce știi să faci? Știu să cânt și să scriu versuri. Hai vino, pentru că noi nu avem pe nimeni care să cânte și să scrie versuri, au spus locuitorii cetății. Le-a cântat, le-a compus poezii, a fost onorat de ei cu toate onorurile după care a plecat pe drum mai departe. Peste un timp, într-o altă zi, un cântăreț cu o lăută a venit la porțile acelei cetăți. Ce știi să faci? l-au întrebat cetățenii cetății. Știu să cânt și să scriu poezii! Toți știm să cântăm acum și să scriem poezii! L-au bătut și l-au alungat. Cântărețul a plecat pe drum mai departe. Peste câtva timp, în altă zi, un cântăreț cu o lăută care scria versuri a venit, a găsit ruinele unei cetăți, s-a așezat jos, a mâncat o bucată de pâine și a plecat pe drum mai departe. Important este drumul și mersul pe drum și arta ține în ea adevărul și lumina care ne apropie de Hristos, de aceea eu mulțumesc conducerii penitenciarului că acolo există o înțelegere pentru cei care sunt preocupați de artă. În sala se află Emil Badiu și Adrian, colegi de detenție cu Valeriu Barbu. Am să o rog pe Geanina să pună și a treia melodie cu Laurențiu Marinescu, ar fi fost frumos dacă reușea chiar el să vină cu chitara, dar a avut probleme de rezolvat la Constanța (urmează muzică folk).

La lansarea celui de-al treilea volum la București au recitat Anca Pandrea și Iurie Darie. Aș fi vrut să-i aduc acum aici, dar Bucureștiul nu este atât de aproape cum este Constanța, iar Iurie Darie la vârsta lui, e mai greu. Nu am venit singur, am venit cu mai mulți scriitori din Constanța de la același Cenaclu ’’Mihail Sadoveanu’’ (unde și Valeriu este membru) – scriitori dintre care, pe unii, i-am publicat, și am s-o iau așa de la dreapta spre stângă fără o ordine alfabetică sau pe sexe: directoarea editurii, Maria Pop - prozatoare, Nina Visireanu - pictor și poet, Vasilica Mitrea - prozatoare, poeta Ana Ruse, poeta si prozatoare Maria Râceanu, “cea mai tânără” (80 de ani – bunica tuturor din Cenaclu!), Georgiana Gavrilă, Ilie Belcin, col. în retragere Alexandru Bălan - prozator și poet, Ana Moisiuc, Lili Vizireanu de la Liga navala, Elena Marteau.


Maria Pop - prozator, Constanța

Se spune că atunci când Dumnezeu închide o ușă ne deschide două trei ferestre, se pare că Valeriu a știut să vadă ferestrele în întuneric, el a văzut lumina și a muiat aripa în poezie, a atins cu ea dumnezeirea. Să faci cinci volume de poezie și al șaselea să fie pe cale de a apărea nu este nicidecum puțin, înseamnă, că el a văzut lumina, poetul știe ce vrea, așa cum spunea într-o poezie: sfântă rămâne nu intenția / ci piscul / cel care urcă știe / și piscurile coboară uneori și ca tot omul inteligent și interiorizat știe că și piscul se îndoaie uneori. El a simțit de asemenea că durerea este aceea ce îl face să creeze, știți ce spune poporul nostru, că în orice rău este și un bine. Eu cred că anii aceștia au fost, fără să-și dea seama, clipe astrale deosebite, cu adevărat clipe astrale deosebite, aș vrea să vă spun că poetul grec Konstantin Kavafis printre altele a scris o poezie care se cheamă “prima treaptă” și spune așa: când poetul creează prima poezie, deja a pus piciorul pe prima treaptă și a intrat în orașul ideilor, poate în orașul interiorului, al simțirii, deci, dacă ai creat o poezie deja te-ai distanțat de ceilalți, dar când ai creat sute de poezii, vă rog să rețineți acest lucru. Mi se pare deosebit poetul și pentru faptul că nu abordează numai teme să spun așa desuete, natura și dragostea, deși niciodată nu ar fi așa, dar poetul este în centrul evenimentelor, știe să vorbească despre recesiune, homosexualitate, despre economia de piață, este un om cum nu s-ar părea, extrem de activ și la minte și în felul în care așează pe hârtie minunata lui poezie. Spun minunată, fiindcă este minunată, el știe că la capătul fiecărui tunel al morții există o placentă, deci, iată că aproape murim și dintr-o dată cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul forței cu care îl rugăm pe Dumnezeu pentru că există în noi trezvierea se produc minuni. Multe dintre poeziile lui Valeriu Barbu sunt chiar profeții de credință, chiar doamna Maria a spus câteva versuri de credință, “fiecare pas o literă”. Tot Valeriu Barbu spune că numai “ olarul în cuptoare arde cuvintele” , ca “olarul arde și el cuvintele ca să ajungă să ne ardă și pe noi să intre în sufletul nostru în comportamentul nostru”. Sunt poezii în care versurile, unele dintre ele, nu toate, sunt aproape eminesciene, prin critică, prin condamnare, prin ritm. Până și ritmul este acesta, voiam să vă mai spun că truda scriitorului se vede în fiecare vers. Durerea poetului e o durerea ascunsă, doar tu devii amintire, doar atunci când am ajuns la capacitatea de a o lăsa în urmă, de a o rafina, fiindcă și durerea trebuie rafinată. Poetul știe să-și cultive singurătatea, așa se explică cele cinci volume și al șaselea la care se lucrează. Singurătatea aceasta a fost ca un obol, fiindcă în libertate nu ar fi putut face aceste lucruri. Dumneavoastră știți că versurile au monorimă sau rimează împerecheate, încrucișate, îmbrățișate; el are o rimă pot spune deosebită, adică nu știu dacă este pe deplin conștient, că mijlocul unui vers rimează cu ultimul vers, nu este o taină, nu știu cum să-i spun, este ceva nou, este fenomenal așa cum este fenomenal și faptul că merită să fie la inima și la mintea noastră. Ne coborâm deseori mintea în inimă pentru că așa vrem noi. La început spuneam că poate fi o fereastră, două, deschise, acestea nu au fost altele decât ale domnului Constantin Lămureanu, care nu este un om de știință, este un om de rafinament cultural de mare subtilitate. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, însușindu-și cultura ani și ani, a lansat-o în inimă, a ridicat-o la minte până a reușit să facă din ea o esență, un parfum, o minune! Știe ce este exact. Constanța Buzea vorbea despre o groapă a învierii: însingurați și plumburii / ne-am îngropat în câte-o carte... adică este mare lucru când te îngropi într-o carte în care nu mai ești om, ești miracolul lui Dumnezeu! M-au impresionat foarte mult desenele lui Emil Badiu, când s-a vorbit despre el m-am întors și i-am spus: felicitări! Atâta finețe, atâta interiorizare, atâta subtilitate mai rar găsești, să știți că așa cum m-am întors asupra poeziilor lui Valeriu Barbu, m-am întors și asupra portretelor și desenelor din cărțile lui. Îl rugăm pe Dumnezeu să-i dea forță să facă și altele!


Constantin Lamureanu

Mulțumesc Maria! Și te rog să-mi dai voie să te contrazic în două locuri, în primul rând nu era botezul meu și nu despre mine trebuia să vorbești, dar ca să te lămuresc că nu sunt ceea ce spui, ci, doar un muncitor cultural, am să-ți spun o poveste care poate folosi tuturor: La un maestru aflat pe un vârf de munte au venit trei învățăcei să fie învățați. Pentru ce-ai venit? l-a întrebat pe primul. Am venit pentru că bănuiesc că este foarte important cât de greu se ajunge aici. Tu pentru ce-ai venit? îl întreabă pe al doilea. Am venit pentru că aici este un aer foarte curat, un loc cu foarte multă verdeață. Tu pentru ce-ai venit? îl întreabă pe al treilea. Am venit să învăț de la tine! Voi doi plecați, știți tot, el rămâne! Pentru că eu nu știu tot, eu rămân … Al doilea lucru pentru care vreau să te contrazic este singurătatea. Sfinția sa poate să-mi spună dacă greșesc sau nu; când a fost Iisus mai singur, în grădina Ghetsemani sau când urca Golgota și cetățenii Ierusalimului care îl mângâiaseră cu ramuri verzi de Florii, acum aruncă cu pietre în el? Unde e singurătatea mai mare, în pușcărie sau singur într-un oraș plin de oameni? Singurătatea la un poet e o chestiune interioară, singurătatea care se simte în poezia lui Valeriu nu are legătură cu starea lui de detenție. Ce se poate spune, e că starea lui de detenție, dată fiind și înțelegerea pe care a avut-o din partea conducerii și a celei vechi și a celei noi și cu deosebire pentru schimbarea care s-a petrecut la vârful administrației naționale i-au creat cadrul. Singurătatea și capacitatea existau în el dinainte, poetul era! Și bag eu de seamă că cea mai mare singurătate e în mijlocul oamenilor. O s-o rog din nou pe Geanina să pună a patra melodie a lui George tocmai pentru singurătatea asta. Aici se află filmarea la al patrulea volum lansat la Constanța, l-am primit abia azi dimineață, îl dăruiesc penitenciarului cu rugămintea să i-l dea lui Valeriu Barbu când se va elibera și să dea Dumnezeu să fie cât mai curând. Valeriu a scos cinci volume de poezie. În sala se află un scriitor care în ultimi doi ani de zile a scos patru cărți. A început să-și publice cărțile de la vârsta de 77 de ani, are 79 acum. Ieri i-am scos cea de-a patra carte, în postfața pe care i-am scris-o acestei cărți i-am spus că îi doresc lui nea Bălan ca la nouăzeci de ani să se uite la un raft întreg de cărți ale lui în biblioteca de acasă. Domnule colonel, vă rog!


Bălan Alexandru – ofițer în retragere

Încep cuvântul meu prin a transmite domnului Barbu; sănătate multă, spor la scris și să se lase la vatră cât mai repede! Mă numesc Bălan Alexandru, ofițer în retragere la garnizoana Constanța. Am o recomandare pentru toți care vor să scrie și să se dea mari poeți, mari scriitori, să scrie mai întâi de unde au plecat pentru că am găsit cărți multe la număr, iar despre un autor că s-a născut la Brăila, altul că s-a născut la București, dar până a ajuns la facultate la București ce a fost... dacă ai la bază acest document poți să mergi mai departe…


Constantin Lămureanu

Domnule colonel vă mulțumesc foarte mult pentru prezentarea cărților dumneavoastră, adevărul este că acea carte, ultima, a fost scoasă astă noapte pe la ora nouă și ceva doar în șase exemplare.


Poetul Sântion

M-am cunoscut acum vreo doi ani cu domnul director la penitenciar, am primit niște cărți ale acestui minunat om care se află în fața mea și vreau să spun că m-am ocupat de prima lui carte, am scris o cronică, în revistă. Este o carte foarte bună, Valeriu Barbu mi-a mai lăsat și a doua carte, nu am reușit să scriu o altă cronică, dar din motive administrative, neavând cum să iau legătura și pentru a nu-i face greutăți, am rămas doar la prima cronică. Singurul lucru pe care i-l doresc, așa cum a spus și domnul colonel, este: eliberare grabnică!


Constantin Lămureanu

Când am venit la prima lansare acum un an, tot în această sală era și domnul Zamfir, pe care nu-l anunțasem că vin, iar eu nu-l cunoșteam personal pe Valeriu. Îi dăruisem atunci stiloul și călimara lui George Þărnea. Doamna directoare m-a rugat dacă nu pot să fac un depozit de documente George Þărnea. La ceva timp am adus niște materiale care au aparținut lui George Þărnea, promit să mai aduc, nu am siguranța că foarte repede, pentru că, după moartea lui George hotărâsem mai mulți, nu are importanță cine, să scoatem o carte de manuscrise nepublicate. George era un risipitor, nu îi plăcea să bată la mașină, scria de mână și de obicei dăruia hârtiile scrise fetelor frumoase. Nu era o escrocherie sentimentală, pentru că le-au păstrat și acum când nu mai sunt demult la vârsta adolescenței, acele manuscrise. Am să o rog pe Geanina să pună ultima melodie care am adus-o și o dăruiesc tuturor, fie că sunteți în detenție, fie că nu sunteți încă, fie că sunteți în libertate (urmează ultima melodie în interpretarea lui Laurențiu). Vă mulțumesc mult că ați râs adineauri, dar cea mai mare pușcărie este în interiorul nostru, nu suntem în stare să ne eliberăm de noi înșine, să avem dragostea pentru alții. O invit pe Mariana Kabbout să recite din versurile poetului și apoi una dedicată poetului.


Mariana Kabbout - poetă

Bună ziua tuturor! În primul rând Valeriu te felicit pentru volum, noi putem spune multe despre tine, despre noi, tu de asemenea poți spune multe despre tine, despre noi, cred că mult mai multe pot spune despre tine versurile tale! La lansarea acestui volum mă bucur că poetul este aici și am ales din acest volum poemul:

născut bunic

oare unde se termină răul și începe
binele…
bunicule, tu te-ai născut bunic, trebuie să știi

balada zilei de mâine o cântă o mașinărie complicată
tehnologia surâsului
depășită -
urmează stația tristețe, cât evul,
încap în ea generații inox

oare unde se termină răul și binele începe
bunicule, tu te-ai născut precis, bunic,
pe tine nu te pot vedea copil
trebuie să știi

cum să-mi iau din poveștile tale, vie speranța
contrastele îmi macină ziua și
sufletul
bunicule auzi, trec înapoi rugile părinților tăi… le vezi?
de ce râvneau pacea -
ce este pacea? Balada lor uitată
cântată de tine acum, abia șoptit
pe prispa din piatra fostelor altare
este stranie, altfel îmi atinge cadranul…
altfel surâsul…
oare unde se termină răul și binele începe
bunicule, tu te-ai născut precis, bunic,
pe tine nu te pot vedea copil
trebuie să știi

Ca să mă folosesc de întrebarea ce este pacea, voi spune:

Tu nu ai vrut să știu de ce ne-ascunde,
Secunda, n’stoluri de bătrâni cocori,
Când grabă-i tot și toate-s de oriunde
Și-aproape-oricum ne naștem uneori…

Eu aș fi vrut să fii cel care știe
De ce-s livrate patimi prin cuvânt,
Dar clipa a-nceput de zor să scrie
Cu trupul meu, pe-un alt decor-veșmânt.

Doar tu n-ai vrut…În mine-a fost o vrere,
Atât de mare-ncât m-am întrebat:
Ce-am fost de fapt, lumină sau tăcere?
În care dintre ele-am existat?

acestei clipe …de Mariana Kabbout

Pacea lumină și tăcere!


Constantin Lămureanu

Trebuie să vă spun că dintre cei ce au venit cu mine de la Constanța, doamna Vasilica Mitrea o să ne prezinte două cărți, dar deja timpul ne presează și reprezentanta Ligii navale române are un cadou pentru biblioteca penitenciarului Galați.


Ana Ruse- poetă Constanța

Venirea mea la Galați a fost o mare bucurie mai ales că am scris mai multe reportaje despre Galați – unul dintre capitole este scris cu inima, cu colțul inimii. Gândindu-mă la Galați, cei care vor citi cartea vor face un periplu prin acest oraș. Amintirea despre Galați înseamnă Editura Porto Franco și multe, multe altele ce le puteți găsi în cărțile mele. Cărțile rămase acasă sunt mai valoroase decât aurul, așa că această carte pentru mine valorează foarte mult, o dăruiesc bibilotecii și sper să valoreze și pentru cititorii bibliotecii la fel de mult.


Constantin Lămureanu

Ana îți mulțumesc foarte mult. Am să-i rog pe cei doi colegi ai lui Valeriu, Emil Badiu și Adrian să ne spună câte un cuvânt despre colegul lor.


Emil Dănuț Badiu – coleg de detenție cu Valeriu și cel ce a făcut desenele volumelor

Bună ziua! Vă mulțumesc pentru cele ce s-au spus despre mine, mă bucur că pot și eu să vorbesc, pentru că Valeriu Barbu tot timpul, doar el vorbește. Îmi pare bine că l-am cunoscut pe Valeriu Barbu, mulțumim conducerii penitenciarului că ne aprobă acea posibilitate să ne desfășurăm activitatea așa cum ne dorim noi și vreau să-l asigur pe Valeriu că mă poate considera amicul lui. Mulțumesc!


Adrian – coleg de detenție cu Valeriu

Îmi cer scuze, că nu vin în fața dumneavoastră, sunt coleg de cameră și de serviciu, așa zis de serviciu, cu Valeriu Barbu, nu voi elogia și nu voi lăuda, eu am fost întotdeauna un critic. Îi apreciez foarte mult munca și îl laud pentru ceea ce a făcut, dar profitând de faptul că domnul Lămureanu este editorul Editurii "Neliniști metafizice" îi voi pune o întrebare: Cine ar fi fost domnul Valeriu Barbu fără dumneavoastră? Până a ajunge în penitenciar nu a publicat nici o poezie (aici, l-aș contrazice și eu pe Adrian, Valeriu a publicat, poezia lui era cunoscută, nu întâmplător, dispariția lui de pe siturile literare a atras atenția unor membrii, nu întâmplător poezia lui a continuat să apară pe siteul www.agonia.net prin intermediul unor membri ai sitului).


Constantin Lămureanu

Valeriu Barbu, ar fi fost Valeriu Barbu, eu nu sunt decât un executant și întâmplarea a făcut să mă aflu eu acolo. Ceea ce fac, nu fac decât pentru a-mi face datoria și consider că e datoria mea ca om de cultură. Nu primești decât dacă dăruiești (aș completa și eu vorbele lui Stainhard că: dăruind vei dobândi!) și dacă am acumulat foarte mult din adolescența și din tinerețea mea acum la maturitate sunt obligat să dau înapoi ca să pot primi. Deci eu nu mi-am făcut decât datoria domnule Adrian. Pentru că este unu și douăzeci și cinci și am promis că la unu și un sfert se termină, să-i dăm cuvântul poetului Valeriu Barbu.


Valeriu Barbu

Doamnelor și domnilor, dragi prieteni, mulțumesc gazdei noastre, conducerii colectivului. De fapt mă leagă de această bibliotecă nu numai prima lansare, debutul meu în volum; mă leagă adolescența, mă leagă copilăria și de acum, de anul trecut, sunt legat sufletește pot spune, că sunt undeva o părticica infimă. Mulțumim de asemeni și pentru cărțile care le-ați dat pentru penitenciar și mai ales pentru bunăvoința dumneavoastră pentru că putem împrumuta cărți. Astăzi este 10 iunie și mă gândesc la 1839, se pare că la 10 iunie (sunt contraziceri sau 1 martie) s-a născut Ion Creangă, sper că aceasta este de bun augur, este o binecuvântare să închei un ciclu de volume în ziua lui Ion Creangă. Mulțumesc constănțenilor care m-au adoptat, editurii și cenaclului, adică oamenilor. Nu mulțumesc unei instituții, ci mulțumesc oamenilor, domnului Constantin Lămureanu, care de un an de zile îmi este și prieten și mentor. Prin corespondență mă sfătuiește unde să mai tai din lăstarii care cresc strâmb. O mare afecțiune și o prietenie adevărată doamnei directoare economice a editurii Aiserin Nebicare care, prin corespondența bogată, mă ajută foarte mult. Mulțumesc celor prezenți de la Constanța și celor care sunt doar cu sufletul aici, vreau să-l menționez pe domnul Valeriu Cușner care a semnat prefața a două dintre cărțile mele și vă rog să-i transmiteți salutările mele și mulțumiri doamnei scriitoare Maria Pop, doamnei Mariana Fulger care nu este în sală, doamnei Ana Ruse, am întâlnit o cartea de-a dumneaei în adolescență și când era la editura Porto Franco, eu eram la tipografie. Nu a fost să ne întâlnim atunci, iată, că ne-am întâlnit acum un an și este o mare bucurie, o amintesc pe bunicuța doamna Maria Răceanu. Mulțumesc domnului Ignat, tipograful cărților, domnului Fălcescu Adi care este pe mare, domnului Călin Decebal, mulțumesc bucureștenilor, doamnei Constanța Buzea, lui Felix Nicolau, în mod special lui Florin Caragiu, care astăzi împlinește 40 de ani - el mi-a prefațat prima carte; îi urez la mulți ani! Mulțumesc și doamnei Maria Prochipiuc, care a venit tocmai din Iași, doamna Maria Prochipiuc a venit și la debutul meu, a venit și astăzi, la celelalte lansări a fost aproape în cuvânt cu sufletul, a scris pe siturile literare despre lansări. Îi mulțumesc din suflet doamnei Maria Tirenescu din Cugir –Alba, doamnei Boga din Timișoara, Todirașcu din Brașov, Elena Toma din Pitești prin intermediul căreia l-am cunoscut pe domnul Constantin Lămureanu. Datorez totul editurii, care a făcut ca poezia mea să apară în volum! Mulțumesc și doamnei Mariana Kabbout, domnului Radu Moțoc... Vă mulțumesc tuturor! (În continuare Valeriu Barbu a vorbit despre revista Interval, despre bibliotecă, despre cenaclul George Þărnea).


Constantin Lămureanu

Îți doresc să nu mai spui niciodată ce ai de gând să scrii. Soția mea îmi spunea că dacă mi-i frică de ceva la tine, mi-i frică de ce vei scrie despre mine într-un roman, așa că nu mărturisi că ai de gând să scrii romane. Între « a mic de mână », ieșirea de la tipar și ieșirea de la tipar a volumului « domnului colonel-viața mea așa cum a fost », Editura "Neliniști metafizice", am mai scos o carte. Aș vrea să citesc două paragrafe din această carte, pentru că este un răspuns; dacă să te iei sau nu după sfaturile celorlalți. Nu lăsați pe nimeni să vă împiedice să vă realizați pasiunile, pasiunea mea pentru mare și pentru pescuit m-a împlinit ca om și m-a eliberat de toate necazurile vieții și de clipele pe care ca oricare nu am fost și eu lipsit. Poate v-ați dat seama că sunt un om care iubește viața și oamenii în general, un om care are pasiuni și prieteni adevărați și care nu în ultimul rând are amintiri frumoase chiar și din perioadele pline de chinuri și suferințe. Și așa de mult vă iubesc pe voi cei care citiți aceste rânduri, încât chiar acum mă gândesc să las scrisul de-o parte și mai bine să vă dau câte un telefon să vă întreb ce mai faceți și când treceți pe la mine să vă văd. Această carte a fost terminată cu puțin înainte de 22 februarie, manuscrisul. Autorul nu a apucat să vadă volumul fiindcă pe 22 februarie a murit în brațele mele, este cartea tatălui meu și nu ți-o dăruiesc ție, ci o dăruiesc Mariei –soției tale și apoi ție! Am s-o rog pe Georgiana și pe domnul Belcin să încheie cu o melodie închinată ocrotitoarei noastre a tuturor, indiferent unde ne-am afla pe lumea asta (Ave Maria).


În loc de încheiere

Din confesiunile poetului- Scriu și mulțumesc, scriu cu stiloul lui George Þărnea, poet a cărei voce încă o mai aud recitind, cu ani în urmă, la un spectacol «te-am iubit Marusia». Scriu mulțumind domnului Lămureanu care a venit, a vorbit, mi-a adus daruri neprețuite: cărți, stiloul și o călimară aparținând poetului… Mie, începătorul poetul… îmi tremurau picioarele, vocea, îmi frământam mâinile, uitându-mă peste tot, îmi venea să-i îmbrățișez pe toți laolaltă… Puzderie de lume...Am luat cuvântul, am vorbit aiurea, nici nu știu ce-am spus, eram «beat» de emoție, am uitat să mulțumesc public multora dintre cei veniți… Mulțumesc… Mulțumescul trăiește întreg în inima mea… Nu mă așteptam ca «nimeni-ul» de mine să aibă atâta succes. Trimit gândul meu bun Domnului Lămureanu, tuturor, tuturor, tuturor celor care au venit, m-au citit pe site-uri, care m-au dojenit sau încurajat, care au găsit prin cuvânt calea spre prietenia veșnică. Mulțumesc întregii «planete» de cititori și scriitori din «mediul virtual», stăpânilor site-urilor, mulțumesc tuturor celor care au inventat uneltele, începând cu pana, cerneala, hârtia… și până la curentul electric, sculele electronice, Internetul și… nu uit pe nimeni…!!! Nu știu unde-i capătul...pare că am găsit o imensitate care sfâșie anii și bietul meu trup de grafit... Mulțumesc, de asemenea, cuvintelor pe care le-am găsit venind în această lume și le rog să mă ajute să-mi exprim dragostea pentru voi, pentru oamenii toți...Să știm doar că suntem, suntem grăunțe simpatice din nisipul purtat de marea iubirii. Într-o bună zi îmi voi lua tăcerea sub braț ca pe o carte, sau ca pe un jurnal intim și voi privi așa cum știe doar vântul. Am fost scurt, confuz, poate, nu am răbdare să scriu mai mult din cauza ecoului emoțiilor, să descriu pe larg, așa cum ar trebui. Voi spune mai mult în scrisorile viitoare, să mă liniștesc mai întâi! Fiți binecuvântați cu toții, oameni buni!


Remarci – Remarc forța, explozia, impertinența tehnică. În așteptarea impertinenței estetice, presimt un nou condei care, odată raliat la mișcarea literelor actuală, s-ar putea să ne creeze delicioase probleme de lectură. (Felix Nicolau)


Poet al imaginilor și imaginarului, având în suflet un cer de trandafiri și măiestrie ce duc pe aripi cuvinte și mulțimi de creioane scurtate de trecerea în trupul lor și al hârtiei și loturi de altele noi, Valeriu Barbu ne încântă […] cu versurile sale de o notă aparte[…]. Din spațiul restrâns al desfășurării sale, transmite cerului și oamenilor întrebări esență... ( Mariana Fulger)


Este adevărat că pe undeva o anumită oscilație valorică, o lipsă de unitate și filtrare se resimt în ansamblul acestei colecții de versuri, drumul pe care autorul a pornit nefiind defel unul facil, și mă refer aici nu în ultimul rând la deschiderea spre orizontul teologic care cere o anumită atitudine a rațiunii în fața tainei dumnezeiești și o reglare sinergic-liturgică a însuși actului creator. (Florin Caragiu)

Poți și trebuie să te întrebi cum Valeriu Barbu și-a găsit atât de tranșant drumul spre sine, cea mai necesară cale pe care ar trebui s-o descopere fiecare, până nu e prea târziu, ca să-l complinească, să depisteze ceea ce ursita i-a prezis: să devină om autentic. ( Maria Pop)

Prin întreaga valoare literară a tuturor volumelor sale de poeme, cât și prin atitudinea sa față de cuvântul scris, Valeriu Barbu are dreptul să fie mereu cu fruntea sus și să revină printre noi scriindu-și opera, și mai ales numele, numai cu MAJUSCULE. (Valeriu Cușner)


Notele editorului – Întâlnirea cu poezia lui Valeriu Barbu nu a fost întâmplătoare, doar înlesnită de un alt poet, Elena Toma. Dumnezeul poeților își are socotelile Lui...poezia vorbește singură despre ea și cititorul este cel mai bun critic...cei ce trec pe lângă ei, nu știu că Poeții îs drumul lor către Dumnezeire, mâna ce li se întinde de a ajunge la Îngeri, Îngeri fără scară, spunea George Þărnea sau tot George Þărnea: E mai de preț o ceapă degerată / Și-un gunoier e mai de preț decât / Poetul dus cu funia de gât / Spre eșafod, erată de erată!


Mulțumirile mele

Din Suflet mulțumesc Mirelei Godina pentru faptul că neștiindu-ne mi-a dat posibilitatea să-i cunosc înainte de toate sufletul, a avut bunătatea să-mi trimită toate pozele și surpriză: înregistrarea cu tot evenimentul. Mulțumesc, de asemeni lui Eugen Emeric (și el tot la prima vedere) care a făcut acest transfer între Mirela și mine. Mulțumesc!


>Aici puteți viziona filmul de la lansare!