| = Varianta traducere | Cristian Vasiliu [11.Mar.09 07:58] |
| În noaptea asta pot scrie… În noaptea asta pot scrie cel mai trist poem. Pot scrie, de exemplu: “Noaptea e plină cu stele, Iar stelele, albastre, tremură în depărtare”. Vântul nopții alergă pe cer și cântă. În noaptea asta pot scrie cel mai trist poem. Am iubit-o și, câteodată, și ea m-a iubit. În nopți ca aceasta am ținut-o în brațe. Am sărutat-o de atâtea ori sub cerul infinit. Ea m-a iubit și, câteodată, și eu am iubit-o Cum să nu fi iubit ochii ei mari și liniștiți? În noaptea asta pot scrie cel mai trist poem. Îmi închipui că nu-mi mai aparține. Pentru a simți că am pierdut-o. Pentru a auzi imensitatea nopții, mult mai adâncă fără ea. Noaptea e plină cu stele și ea nu mai este cu mine. Atât. Undeva, departe, cineva cântă. Departe. Sufletul meu este pierdut fără ea. Ochii mei o caută ca s-o apropie. Inima mea o caută, dar ea nu mai este cu mine. Aceeași noapte înalbind aceeași copaci. Noi - noi care-am fost - de-acum nu mai suntem la fel. N-o mai iubesc, e-adevărat, dar cât am iubit-o! Vocea mea trimite vântul să-i atingă urechea. Altuia. Se va dărui altuia, la fel cum odată s-a dăruit săruturilor mele. Își va dărui vocea, trupul clar. Ochii ei infiniți. N-o mai iubesc, e-adevărat, dar poate-o mai iubesc. Dragostea este atât de scurtă și uitarea atât de lungă! Pentru că în nopți ca aceasta o ținem în brațe, sufletul meu este pierdut fără ea. E poate ultima rană pe care mi-o provoacă și poate ultimul poem pe care-l scriu pentru ea. Traducere de Cristian Vasiliu | |