| = eu, Don... | Mircea Rosu [03.Apr.04 04:38] |
| Place textul tau, dar vezi ca ai o mana pe spate (in poza). Eu lupt cu morile de apa: am depasit demult morile de vant. Am auzit ca dupa morile de apa urmeza panourile solare. Pentru cei ca noi nu se termina niciodata. | |
| = preview | Alice A [03.Apr.04 04:06] |
| în lupta mea cu morile de vânt între atâtea lucruri care par că sunt și nu-s am câștigat experiența de a fi luptat și de-a fi râs de cei ce prea în serios m-au luat sunt sus | |
| = credeți că am vreo șansă? | Luminita Suse [03.Apr.04 05:52] |
| Domnule Escu, eu mă lupt mereu cu pompele de sânge! Încerc să fac inimi adevărate din ele. Dacă văd că nu merge, îmi dau și inima de pe mine. Dar despre utopiile mele nu o să scrie nici un Cervantes contemporan. Știți de ce? Pentru că aproape toți marile figuri ale lumii sunt bărbați! Cu mici excepții. Nu îmi vin în minte acum decât Jenica de arc și Anișoara Karenina, dar le-au ucis scurt pe amândouă, ca să nu își ia femeile nasul la purtare. Și pe Lilith, ați văzut cum a declasat-o și marginalizat-o Dumnezeu? A dat un decret că e demoneasă rea, deoarece induce spaima în copii, prima victimă fiind Adam, și a înlocuit-cu Eva, figură ștearsă ca intelect, doar apetisantă și supusă, au făcut-o capră ispășitoate pentru marea deportare din rai. Că de la începutul lumii au existat astfel de tratamente discriminatorii. Și când te gândești că ambiția lor de a accede la cunoaștere, o chestie pur personală, aș spune chiar intimă, egoistă la urma urmei, a devenit un gest ultraumanitar de care se pomenește de milenii. Unde dai și unde crapă! De-aia au și murit Adam și Eva, au crăpat de ciudă, domnule Escu, de inimă rea că au avut de împărțit comorile nu numai cu urmașii lor ci și cu urmașii urmașilor… românilor. Că ei sunt strămoșii noștri, le-au găsit scheletele în România, de curând. Știați? Vă spun eu, dacă leagănul civilizației nu a fost în România, să nu-mi spuneți mie româncă! Cele mai mari invenții ale lumii tot noi le-am făcut, dar nu s-a știut de ele că eram ocupați să ne luptăm cu turcii și alte neamuri. Așadar, ce mă tot lupt eu cu pompele astea de parcă ar fi mori, că doar sângele apă nu se face! Mulți nici nu au pompă ci trombon, trombonesc toată ziua. Cu aceia nu mă lupt, pentru că nu am timp de tromboane. Credeți că e bine ce fac? Dacă tot n-o să se audă de mine, să mă las? Cunoașteți vreun leac băbesc să-mi treacă inimositatea asta? Că vreau mai departe să mă ocup de spălatul de păcate ale tuturor ferestrelor de pe internet! Aoleu, ce de tromboane și pompe sunt și pe acolo! | |
| = eu și nedumeririle mele... | Virgil Titarenco [03.Apr.04 06:30] |
| Sper să nu vă supărați dar mi se pare destul de subțire ce feceți dumneavoastră aici. Chiar și ca eseu. Și mai am o întrebare, și iar sper să nu fie cu bănat. Dacă tot vă e așa drag de România, de ce va numiți Nick Sava și nu Nicolae, sau Niculae, sau Niculiță, sau poate Nicușor...? | |
| = Nume | Nick Sava [03.Apr.04 07:13] |
| Nu ma supar de loc. Destul de subtirel in general - sau doar "ceea ce fac aici"? Si nu e cu banat, am mai fost intrebat chestia asta. De parca ar conta... Deci, pe vremuri - hat, in copilariile mele - s-a intimplat ca parintii mei sa se mute intr-un bloc 'brend new', muncitoresc, mirosind inca a vopsea proaspata si cu gropi in fata, impreuna cu alte vreo 40 de familii. Intimplator (dar nu cred), mai toate familiile erau "cu copii". Cred ca altfel nu 'pupau' apartamentul - desi, zic eu acum, nu prea aveau ce pierde... Si tot intimpplator (sau nu) ne-am trezit vreo citiva baieti cam de aceasi virsta, din care trei - pentru ca tot trebuiau sa poarte un nume - se numeau Nicolae. a asa obisnuiesc parintii lipsiti de imaginatie, dau copiilor nume de sfinti... Copii fara minte (de clasa a-ntiia), ne-am zis si noi cum ne-am priceput: unul Nicu, altul Nicusor (ca era chiar mai mic si cu mai putina minte), si unu Nic. Probabil inspirat de faimosul nume Tic (personal nu am cunoscut pe nimeni sa se numeasca Tic... in afara de cel din carte). Parintii ar fi trebuit sa puna piciorul in prag - chiar si numai de teama politiei securiste - sa nu ne lase sa adoptam nume cosmopolite, dar sincer sa fiu, la virta mea cam frageda si la mintea cam redusa nu mi-a trecut prin minte sa ma numesc Niculaita, de exemplu, Niculaies, Niculita, Niculaie chiar (pe atunci nu-l citisem pe Preda...), asa cum se obisnuieste prin alte colturi ale frumoasei noastre Romanii - dar nu pe la Brasov. Asa ca am ramas - acceptat de parintii care dadusera si ei in mintea mea - Nic. Asa ma stiu prietenii de-o viata (de n-or fi murit intre timp). Si cind am ajuns in Canada, cei de la Immigration si-au sclintit limba in numele din Pasaport, de era sa-mi refuze viza. Am incercat eu sa ii lamuresc ("Stiti, ca pe Ceausescu..." - de era sa ma trezesc cu numele impuscatului atirnat de existenta mea), dar pina la urma am acceptat solutia simpla (din toate punctele de vedere) de a ma numi Nick. Macar prietenii ma stiu asa, nu trebuie sa dau lamuriri decit strainilor care nu stiu sa intrebe chestii mai inteligente. Dar ca sa nu dau nastere la intrebari timpite, imi semnez volumele publicate sub pseundonimul "Nicu Sabau". Asa, sa ma intrebe prietenii ce mi-o venit, imi e rusine de numele pe care mi-l stiu ei?... Ca sa vezi! | |
| = părere | Paul Bogdan [03.Apr.04 08:36] |
| Interesant este faptul că Cervantes este singurul autor străin care ne-a lăsat o zicere în limbă. (e o adevărată boală etimologicul ăsta pentru mine) Trebuie să te asigur, prietene, că toate comunitățile par unite privite din afară și groaznic de fărâmițate, din interior. Sesizez aproape în fiecare articol ironia ta în fața imposibilității de a da o formă monolită comunității române din Canada. Nu vei reuși deoarece nici o comunitate din lumea asta nu este unită. Sfatul meu este să cauți subiecte de interes comun pentru fiecare categorie în parte. Unul dintre cei mai buni lianți este... divergența. Fă două organizații separate care să funcționeze pe principiul concurenței și vei avea cea mai strânsă comunitate posibilă. Din afară se va vedea viața plină de activitate a comunității iar în interior se va simți un progres remarcabil al vieții comunitare. | |
| = Teme esențiale | Adrian Munteanu [03.Apr.04 17:12] |
| Așa cum îi stă bine unui redactor șef, textele lui au început să ocupe prima pagină ceea ce arată că se ocupă de probleme esențiale, că subiectele sunt din categoria întrebărilor fără raspuns, dar pe care, dacă nu le pui, înseamnă că ești lipsit de curaj și de o brumă de conșțtiință civică. De aceea cred că nu se poate vorbi de subțirimi. Dacă și conștiința noastră este trecută la acest capitol, atunci ce să spunem despre păsărele, glasuri de iubire și dureri neâmpărtășite pe care le tot cântăm și nu mai obosim, din lipsă de orizont și inspirație, desigur. Cred că pe unii îi deranjează atitudinea oarecum zeflemistă a personajului care își întreabă interlocutorii de Cervantes , de pildă, și îi privește cu suficiență. Atâta timp cât vei pune pe tapet vicii esențiale se vor găsi destui care să strâmbe din nas. Și ce dacă ? Tocmai de aia dă-i înainte ! În privința dragostei pentru România, eu găsesc că descoperi grave deficiențe comportamentale ale românului de pretutindeni, așadar și a celui din țară. Să fie asta o dovadă de atașament față de " plaiurile natale " ?. Eu o văd, mai degrabă, ca o lucidă detașare. | |
| = Detașare | Adrian Munteanu [03.Apr.04 16:11] |
| Așa cum stă bine unui redactor șef, textele lui au început să ocupe prima pagină a revistei on line, semn că abordează subiecte esențiale, cu impact pentru o mare categorie de potențiali cititori. În aceste condiții, a vorbi de subțirimi, este cel puțin neadecvat. Cred că ceea ce supără este atitudinea suficientă, zeflemitoare a personajului față de ascultătorii lui atunci când le comentează răspunsurile sau îi întreabă de Cervantes, de pildă. Atâta timp cât vei aborda asemenea vicii comportamentale, de atitudine umană, se vor găsi cititori care să se simtă deranjați. Asta e de bine. Însemnă că este punct ochit punct lovit. Așadar dă-i înainte ! În privința dragostei pe care o manifești sau nu pentru " plaiurile natale ", eu gasesc că abordezi subiecte legate de particularități de atituddine deficitară valabile românului de pretutindeni. Mie îmi sună, mai degrabă, a detașare. | |
| = mori | Nick Sava [03.Apr.04 22:53] |
| Iti multumesc, Adriane, pentru ambele mesaje:-) Pane, buba cu 'unirea' este - in cazul romanilor - ca ei par dezbinati (si sunt) indiferent de unde i-ai privi. Celelalte comunitati cel putin incearca sa para altfel in exterior. Se poate vorbi de o comunitate italiana - desi exista vreo 13 centre, probabil in cearta unul cu celalalt. Comunitatea greaca tine un festival care dureaza O SAPATAMANA! La Festivalul ungurilor au participat 11 mii de maghiari! Exemplele date sunt din Lower Mainland, BC Romanii au in Vancouver 11 organizatii. Fiecare are de la 2-3 pina pe la 160-70 de membri. Una peste alta sunt cca 500 de romani care sunt membri activi ai unei organizatii sau alteia (ca si membri cotizanti). Aproape 10% din populatia romana! Cred ca stam, in aceasta privinta, mult mai bine decit alte comunitati romanesti de Aiurea sau din tara. Aceste organizatii sunt in concurenta cel mai adesea. Atit de acerba incit unii 'lideri' incrunta din sprinceana cind 'organizatia' lor cumpara revista Atheneum. Dar aceasta concurenta are si partile ei bune... Totusi, eu nu scriu despre unire ca un scop in sine. Unirea ne ajuta sa pastram cultura romaneasca aici - singurul lucru care conteaza, dupa parerea mea, dupa asigurarea bunastarii familiale. Cit timp cele doua nu se exclud, mi se pare normal sa avem grija de amindoua. Mai cred ca fiecare din noi are dreptul la o renastere morala. Cine crede ca nu are nevoie de asa ceva, este rugat sa-mi trimita o poza, i-o pun in revista sub titlul de "sfintul..." Uniti, ne cunoastem mai bine, incepem sa ne respectam, uitam de relele care ne tin dezbinati... Desigur, a fi unit nu inseamna sa renunti la individualitate, la libertatea de expresie. Vorbesc de comunitati, nu de partide sau parohii... Desigur, ma bat cu morile de vint. Dar cine stie? | |
| = La Naiba | Nick Sava [03.Apr.04 23:09] |
| Stimata Luminita. Va inteleg dorinta de a face Lumina unde este cazul, ca asa a zis si Dumnezeu - chiar inainte de a-i face pe Adam, Lilith si Eva - sa fie Lumina! Si au fost... Sa fiu sincer, la pompe nu ma pricep. Cum vedeti, eu ma dau la mori, or este binestiut ca ele nu au pompe, ci doar pale. Pe unele le mina apa, pe altele le bate vintul... Propunea cineva pe-acilea un tip de mori cu celule solare. Se poate si asa ceva, doar ca pe alea se pune praful si apoi nu mai avem cu cine ne lupta. Oricum, nu renuntat la inimozitati. Stiu ca nu duc la nimic bun, dar uneori o viata prea comuda si lipsita de griji duce la ingrosarea lichidului care, oricit de lipsit de calitati aquifere ar fi, e bine sa curga, totusi. Altfel pompa are nevoie de reparatii, iar sufletul se duce Naibii. Va rog sa ma credeti pe cuvint! Despre acel triunghi pierdut in timp, va marturisesc sincer ca nu ma pricep la decrete. Nici macar de cele guvernamentale, d-apoi ale lui Dumnezeu... Nu stim cit de apetizanta era Lilith. O fi pus ochii pe ea vreun 'arhanghel' mai barosan, si l-a uitat pe bietul Adam, ca prea era gol pusca si lipsit de toate cele. Da, acesta este un foarte bun temei de a considera ca astfel de chestii se intimplau in 'leaganul' omenirii, undeva intre Carpati si Mare, taman pe malul Dimbovitei... | |
| = domnului Nick Sava | Virgil Titarenco [06.Apr.04 06:25] |
| Mulțumesc domnul Sava. Îmi pare rău că v-am deranjat cu chestii din astea mai puțin inteligente. Eu zic că am explicat în întrebare de ce. Dar poate nu m-am exprimat suficient de inteligent. Iertare… În ce privește subțirimea, niciodată (cel puțin din cîte îmi aduc eu aminte) nu am exprimat în subsolul unui text o apreciere față de întreaga activitate publicistică a unui autor. Nu știu dacă ar fi corect și oricum asta presupune un instrumentar de analist literar mult peste mijloacele mele modeste. Eu nu vorbeam decît despre articolul de față. Sub aspect pur cantitativ, cam după 5-6 paragrafe nu am prea descoperit nimic nou. Apoi sub aspectul “texturii” nu mi se pare că dezvoltă în adînc problematica idealistului în diaspora sau în orice alt context. Ludicul predomină transformînd textul într-un fel de monolog a la Dem Rădulescu; fără aroma ușor amăruie a lui Caragiu. Mi se pare mai degrabă un articol-glumiță cu iz moralizator ca în revistele Urzica de altă dată. Cam atît. În ce privește conținutul (și aici îmi voi permite să privesc din perspectiva a ceea ce ați publicat pînă acum) mi se pare aceeași temă în diverse variațiuni. Fie că e vorba de indiferența față de cultura clasică la români, fie că este voba de lamentabilul om nou de astăzi, fie că este vorba de lipsa de unitate a românilor din diaspora, etc, etc, etc. Eu numesc această tipologie (și vă rog din toată inima să nu vă supărați pe mine), ca fiind “autosavurarea văicărelii românești”. Se întîlnește în diaspora și văd că și profesorul Escu e foarte contaminat de ea. Sînt momente chiar cînd am impresia că tot ce faceți prin intermediul dînsului este doar să parodizați această meteahnă dulceagă a intelectualului român în diaspora. Dacă asta ați încercat să știți că ați reușit. Dacă însă dumneavostră chiar credeți în ideile lui dom’ Escu atunci aș vrea să vă răspund cu o parabolă la parabola lui cu eroul lui Cervantes: Luați un borcan cu miere și puneți-l afară în gradină și vă garantez că în cîteva minute vor năpădi și albine și muște și viespi. Luați apoi un borcan gol pe care puneți o etichetă mare și scrieți pe ea MIERE și puneți-l în grădină. Vă asigur eu că după cîteva ore probabil veți avea în el o muscă sau un gîndac rătăcit. Morala? În contextul competitiv al lumii occidentale chestiuțe ieftine cu etichete patriotarde nu prea mai amăgesc pe nimeni. Iar marea tragedie (în general nerecunoscută) este că marea majoritate a organizațiilor, cluburilor, asociațiilor românești din diaspora se ocupă de nimic(uri). Și hai să fim serioși, sînt convins că nu vă spun o noutate. Nu uitați parabola cu borcanul de miere. Aduceți ceva semnificativ și oamenii vor da buzna. Fie că e în engleză fie că e în românește. Cu amiciție. | |
| = A bate | Nick Sava [08.Apr.04 07:44] |
| Dle Virgil Titarenco, imi gasesc timp sa raspund la mesajul dvoastra. Cind am intrebat "aici" m-am referit absolut numai la articolul de fata. Desi expresia "ce faceti pe aici" se poate extinde la general - si nu numai la postari, ci asa, la actele mele, bune sau rele, pe acest site. M-ati ghicit. Scriu despre un singur lucru. Imi pare bine ca il enumerati si dvoastra: "Fie că e vorba de indiferența față de cultura clasică la români, fie că este voba de lamentabilul om nou de astăzi, fie că este vorba de lipsa de unitate a românilor din diaspora, etc, etc, etc. " Va spun o carte in care exista intr-adevar UN SINGUR SUBIECT: Biblia. Sunt unii care gasesc in ea lectura vietii lor. Pot sa mai alatur citeva: "The Lord of the Rings", "Flowers for Algernon", "The Gods Themselves", sonetele lui Shakespeare, "Don Quijote" (ca tot suntem aici...) Sunt convins ca si dvoastra aveti o carte preferata. Sunt convins ca si ea are o tema, varianta a vreunei teme... As putea sa spun si eu ca nu voi mai citi poezii pentru ca majoritatea vorbesc despre Dragoste... Asa ca mie mi se pare ca de fapt acea tema multipla a mea nu va prea place. Si aveti dreptate, scriind pe borcan MIERE, nu realizezi prea multe. Dar viata m-a invatat ca daca nu scri MIERE pe borcanul cu miere, nu numai ca nu atragi viespi, dar risti sa-l arunci la gunoi, nestiind ce este in el :-) Da, articolele mele (si o sa mai aveti parte de citeva, cred...) nu numai ca mi-au atras (printre noii veniti din tara) supranumele de "noul Mesia" (sunt convins ca habar nu au ce inseamna 'mesia'), dar chiar a urnit niste lucruri in Vancouver. Faptul ca la primul cenaclu literar au fost prezenti vreo 50 de romani, ca la Festival au fost in jur de 900 - se datoreaza si articolelor mele uni-tematice :-) Cica Unul a spus: "Bate, si ti se va deschide. Cere si ti se va da". Eu bat ;-) | |