Comentariile membrilor:

 =  Români
Tudor Ioan Bogdan
[07.May.07 10:15]
În principiu ai mare dreptate, deși nu aș idealiza românul. Nu sunt toți românii motiv de mândrie națională și eu zic că n-a fost niciodată altfel. Dar, buni și răi, așa cum suntem, avem o identitate culturală care suferă de mari și profunde mutații. Mutații care n-au început de acum, de după revoluție ci încă de pe vremea comunismului. Sub unele aspecte chiar dinainte. Acum însă ritmul și profunzimea acestor mutații s-a mărit considerabil. Nu mai suntem francofoni ci anglofoni. Ne asumăm rapid o cultură de tip coca-cola, care pe lângă mediocritate mai este și profund străină culturii românești. Sunt conștient că nu este vorba de opțiune ci de un stil de viață care se impune indiferent dacă ne convine sau nu și care generează organic o astfel de cultură. Nu numai societatea românească va ieși profund zdruncinată din aceste vremuri ci întreaga lume. Pentru dezintegrarea familiei și a valorilor ce țin de ea este de vină, cred eu, în primul rând faptul că femeia abdică de la menirea sa sfântă de a naște, pentru aceea de a face carieră sau a-și utiliza timpul cât mai plăcut. Ceea ce, în mod paradoxal, o îndreaptă tot mai mult spre psiholog și psihiatru. Bărbații sunt și ei tot mai efeminați, labili și nedispuși să-și asume responsabilități. Este pe de altă parte adevărat că sunt vremuri în care nu mai poți să-ți crești copiii cu câteva rânduri de cămeșoaie și o pereche de păpuci și nici nu mai sunt exploatabili din punct de vedere economic. Cultura (și desigur poezia cu sensibilitatea care o caracterizează) nu face excepție; suferă și ea de aceeași dezintegrare și redă cu finețe traumele și psihozele care ne încearcă. Globalizarea nu e o glumă, nu este nici măcar ceva ce ni se impune cu forța ci este felul în care merege lumea înainte adaptându-se din mers. Puține principii rămân nedărâmate în acest marș forțat. Cel mai viabil, cred eu că este, crezul creștin, de aceea avem datoria de a-l trăi și mărturisi ca salvator. Cu simpatie, Tudor




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !