| = geometrie a ferestrelor întredeschise | Vasile Munteanu [16.Apr.07 12:46] |
| univers al claustrării, obscur al plecării amânate, de ce nu, frământare a unei speranțe nemărturisite; totul sub un unghi (perspectivă) la limita internului și a alternului. cu plăcerea lecturii, | |
| = Vasile | Alice Drogoreanu [16.Apr.07 13:33] |
| mulțumind c-o întrebare ce-ți mai rămâne după ce înmormântezi ceva? | |
| = Alice | Vasile Munteanu [16.Apr.07 13:57] |
| răspunzând cu o mulțumire: prin locurile în care am copilărit eu, oamenii spun cam așa: când nu ți-a mai rămas nimeni de înmormântat, înseamnă că ai trăit destul... pierderile sunt întotdeauna ireparabile, dar și "trestia" asta denumită om (sisif pre numele lui de domnișoară) multe greutăți poate să ducă (de unde și "nu-i da omului cât poate..."); în definitiv, soluția este inevitabil una bivalentă: te oprești sau mergi mai departe. | |
| = cât | Alice Drogoreanu [16.Apr.07 14:12] |
| poți să duci mergând mai departe asta e ideea când pierzi ceva afli multe cât de sărac cât de bogat ai fost până la urmă cât ai fost și ce | |
| = de înmormântat | veronica popa [16.Apr.07 14:16] |
| Mereu iți rămâne de înmormantat ceva, chiar și atunci când ai senzația că ultima oara te-ai înmormântat pe tine însăți. "adâncul casei ăsteia" e ceva ce aș schimba. | |
| = "omul ăsta" | Mureșan Dan Constantin [16.Apr.07 14:40] |
| Alice, "omul ăsta" va privi întotdeauna în urmă, va plânge și va râde mai mult decât restul, va trăi mai mult, va muri ănaintea tuturor.. omul ăsta te citește. :) | |
| = deci | Alice Drogoreanu [16.Apr.07 14:55] |
| veronica s-ar putea să fie așa de schimbat nu schimb nimic Dan mulțumesc omului ăstuia | |
| = desigur! | veronica popa [16.Apr.07 20:21] |
| Îmi place ca nu schimbi nimic, zau! E mai bine cum știi tu! | |
| = veronica | Alice Drogoreanu [16.Apr.07 21:54] |
| unele ies altele dispar înainte de a fi spuse simt și știu unde nu scot nu pun nu șterg e bine că mă aprobi | |