| = parere | nica mădălina [18.Mar.07 10:12] |
| pentru mine, efectul textului este de clip publicitar al conceputului de "a dainui" (acel "patru"). imi placu faptul ca dupa liber numai interjectia mai are demnitate. iar prima insertie (paranteza), cea mai densa in imagini dintre toate, e o lume in sine, cu toata ironia aferenta a acelui "de forma". incifrari, tema pesterii, de unde si iluziile; pe scurt, o filosofie simtita a realului. sau existentului? | |
| + stăm prost. si e bine | dorin cozan [18.Mar.07 16:20] |
| strofa 1: de la “unu…” până la “...de formă.”: conștientizarea libertății intr-un univers formal, descris sub forma unui nor, cu rădăcinile înfipte în pământ: ești liber/să te simți/să gândești/să fii pentru că, deja, eu sunt liber și sunt pentru că (și) tu ești, deci, împreună ….numai astfel se construiește libertatea și se aplică; conștientizarea limitei, până la urmă, într-un univers în care totul e permis, dacă vrem să vedem. (dar să punem totul în paranteză , ca și cum ar fi, ca și cum jocul e totul: să căutăm lostrița/peștele-cel-mare/sensul/calea dar să fim …serioși (!) toate sunt de plastilină/de mucava/șabloane re-produse și preajucate. Semnul s-a pus de-a curmezișul, ajută, dar și întrerupe codul/mesajul/accesul la ..dincolo. mai mult, să luăm în calcul încă o ipoteză: totul e un décor - vezi “asfaltul închegat al nopții e de formă”- o viziune fenomenologică care caută să sesizeze, dincolo de aparențe, esența, fluxul viu al trăitului ) strofa 2: de la “doi” până la “clipești și câștigi” : recunoscând cele de sus, intri în cele de jos, aplici teoria și vezi: ești în miezul lucrurilor în “buzunarele” ființei/în intimitatea/familiaritatea/singularitatea asemănătorilor. totul e plin/viață aerul e la baza lumii (Anaximene) totul pare să se justifice prin sine mascând aproape total fragilitatea oricărui existent. Dez-văluirea acestui adevăr se face prin “praguri” trecând dincolo de semne, de concepte, de toate “chestiile” care te fac să clipești și să câștigi...iluzia....cine câștigă viața o va pierde, oricum; aici, în românia, cu timbru/cu tot ce trebuie.... strofa 3: si totusi, trebuie să mergi (vezi strofa 1 : “aici doar se merge”) trebuie să prelungești să te întinzi, să lași semn peste, copii, sa (te) lipesti de ceva/cineva/gondolierul care iti va legana desteptarea, inca un timp....; initierea sugerata in strofa 2 e sustinuta aici pentru a face posibila lepadarea pielii/mastilor/iluziilor....iesirea din starea de neascundere inceputa in strofa 1, de fapt, inceputa mai inainte.... rezultă simplu: “nici un mâine”/nici o asteptare/nici o speranta naiva in starea-de-bine-naturala-a-lucrurilor strofa 4: concluzia, in stil eleat: totul este, pentru că ceea ce nu este, dispare. rămâne esența: o posibilă re-facere, re-nastere a universului de toate felurile. e o păstrare, nu revoltă, nu optimism, nu trădare. o recunoastere a ceea ce suntem, adica vii. finalul: totul se face, -ar trebui-, în numele a ceva, care are un nume: viață. Astfel e mecanismul; astfel putem roti cheița ptr a o lua de la capăt. Poemul e un fel de popas, un moment de recunoastere a propriei fiinte ca apartinand sau nu universului care nu stie de tine, iar daca stie, tu nu vei avea niciodata aceasta re-cunoastere – o vei pre-simti doar. | |
| = un copy&paste de viață | Mihai Chiriță [18.Mar.07 23:29] |
| După Dorin nu mai este loc... :) | |
| = >> Mădălina, Dorin, cu mulțumiri | Alina Manole [18.Mar.07 23:33] |
| Mădălina, interesant cum ai văzut textul, și ai văzut bine, ideea de clip publicitar aplicată la imaginile dintre paranteze. Francisc, ai surprins cheile poemului într-un mod neașteptat de clar și sigur, mulțumesc. Poate pentru că recunoaștem doar ceea ce am mai aflat cândva, vedem doar ceea ce știm. Și așa e: "stăm prost și e bine". Iar atunci când te detașezi de tot, ești liber. :) Vă mulțumesc pentru aprecieri! | |
| = mulțumiri | Alina Manole [19.Mar.07 01:19] |
| Mihai, este loc, Dorin are un suflet mare. Mulțumesc vouă. | |