| = amar | Florina Daniela Bordieanu [27.Jan.07 18:08] |
| amar gust tablou incremenit parca intr-un peisaj coclit in alt timp, nu intr-unul in care-ai vrea sa fii ca-n cosmarele acelea in care te zbati din nefericire, existi intr-un asemenea timp si e real exist existam asta e senzatia dupa lectura ca sunt o musca prinsa in cleiul asta temporal degeaba inchid ochii si trag o suta de usi dupa mine cainele acela era acolo copilul acela barbatul cu femeia lui batuta degeaba inchid ochii poate maine o sa uit putin poate va fi alt tramvai sau doar alta lume | |
| = ... | Elena Marcu [27.Jan.07 19:01] |
| Dincolo de bucuriile mărunte, marile tragedii, tramvaie, fântâni arteziene, copilării cu sau fără cântecele, care trec pe lângă noi sau noi pe lângă ele, mi-aș dori ca măcar din când în când să mai coborâm și noi în alte stații decât ale noastre. Și știu că tu o faci. Și cu atât mai mult mă bucur că ai trecut pe-aici azi. | |
| = ...... | luana zosmer [27.Jan.07 19:38] |
| Un tablou trist si cu asta ma duc sa-mi intind oasele mai Elena:((((( per fare tutto...nu mai vreau sa fac nimica. | |
| = Hai măăă... | Elena Marcu [27.Jan.07 20:19] |
| Acuma ce naiba să fac?:) las’ că poate mă scot cu textul următor, dar tu să nu aștepți până atunci, că o mai fi vreo Cuha care te așteaptă să o faci vedetă și să aducă zâmbete. | |
| = :)))))))))))))))) | luana zosmer [27.Jan.07 21:04] |
| Uaaaaaaaaaaaaa, cum pot sa scriu de Cuha cind m-am intristat total mai fata? scrie si tu lucruri mai vesele ce d.zeu, te rog frumos.Bine? altfel iara urlu:) | |
| + per fare un sottilissimo brano | felix nicolau [27.Jan.07 23:08] |
| e de ajuns penelul ametitor al elenei. bucata ar fi perfecta daca ar lipsi amuzamentul si rumoarea, ca inregistrare a reactiei de mediu la modul prea civilizat.insa realmente pregnant | |
| = Felix... | Elena Marcu [28.Jan.07 13:00] |
| Te referi strict la fraza celor doi termeni sau la întreg paragraful în care raportarea se face la ceilalți? Dacă e vorba de prima situație, aia se rezolvă ușor, în celălalalt caz, nu că ar fi creația lui pește prăjit, o pot rescrie, dar îmi schimbă ideea de punct de sprijin în ceilalți, ca evadare și eschivă prin asimilare și integrare în mediu. Nu insist pe idee, dar mi se părea potrivită pentru sugestia fugii de realitate prin chiar fuga din tine însuți, aderând forțat și ipocrit la „normalitatea” general acceptată a celorlalți, cu care împarți călătoria. Rămâne de văzut... până una-alta scot rumoarea și amuzamentul.:) Mă bucur mult că, spre deosebire de ultimele tale comentarii pe textele mele, mi-ai punctat, cum mă obișnuisem la un moment dat, punctele slabe ale textului.:) Nu întind coarda, mă bucur că ești cu ochii pe textele mele, mă obligă să fiu ceva mai atentă la ele. Mulțumesc. | |
| = exact | felix nicolau [28.Jan.07 15:54] |
| prima situatie--adica e ma ibine sa se vada reactia spectatorilor din replici sau grimase,fara epitete superflue | |
| = oboseala odihnitoare | Corneliu Traian Atanasiu [02.Feb.07 17:42] |
Ce fericire, pacea aia e totul! Să-ți poți savura împăcat oboseala. Trupul care a dovedit. Și nimeni nu te lasă în oboseala ta. Eu, cîteodată, închid ochii (nu laș, în joacă doar) și totul devine doar o rumoare caldă și extrem de bizară. Ochii sînt de vină. N-au milă. | |
| = oboseala odihnitoare | Corneliu Traian Atanasiu [02.Feb.07 17:42] |
Ce fericire, pacea aia e totul! Să-ți poți savura împăcat oboseala. Trupul care a dovedit. Și nimeni nu te lasă în oboseala ta. Eu, cîteodată, închid ochii (nu laș, în joacă doar) și totul devine doar o rumoare caldă și extrem de bizară. Ochii sînt de vină. N-au milă. | |
| = Ochii sunt de vină | Elena Marcu [02.Feb.07 21:49] |
| ...și când îi închidem uneori. Multe de zis, sper că o parte din ele am reușit să spun în text. Mulțumesc pentru prezența ta în subsolul lui și da, pacea aia...:) | |
| = Intre doua respiratii | Razvan Dragoi [04.Feb.07 22:54] |
| Textul asta imi aduce aminte de tabloul lui Dali, "Persistenta memoriei". Mie mi-a transmis sentimentul unui timp slinos si lent, apt sa murdareasca tot ce atinge, de la concret si pana la vise.O realitate centrifuga, temandu-se de insasi substanta ei, in spatele careia se profileaza o forma de tristete. | |