| + e ciudat ca nemuritor in noi e numai ceea ce e mort | zabet mihai [22.Jan.07 21:02] |
| aici am amutit poema este un strigat o ușă care se deschide/ nu se deschide o lume un întreg rostogolit pe un drum aproape nici un om nu admite referitor la sine teoria lui galilei ca dumnezeu este centrul universului lui si nu el insusi mi-a placut | |
| = free her | florin caragiu [22.Jan.07 21:31] |
| Poezia debutează cu un aer de ghicitoare, prin expresia impasibilă a feței personajului ce nu poate fi privit în ochi. Avem înainte de la început un mister pe moment inabordabil, o punere în scenă ce ne atrage în “poveste”: „nu-l pot privi în ochi/ nu zâmbește nu/ se încruntă”. Atmosfera de mister este păstrată, dezvăluirile sunt prin “înghițituri mici”. Este vorba de un drum și de o sete îndreptate spre ținte fixate de ochii muți dar ținute secrete. Se insinuează un risc al dezvăluirii care face să crească tensiunea firului narativ: „un taximetrist știe/ ca și un barman/ știe oamenii au ochii muți/ n-ar trebui să spun unde merg/ unde merg/ nimeni nu știe asta” ceea ce stă fixat în vedere ca un cui este dincolo de vorbe, dincolo chiar de idei, ține de a fi sau a nu fi, de ființa vie însăși și mișcările ei care sunt tot atâtea uși care se deschid sau nu: “aici nu vorbim/ eu tu oameni alții/ în viață nu există iubire dreptate durere adevăr/ noi suntem/ sau nu/ toate astea/ și o ușă care se deschide/ nu se deschide”. lumea ne apare apoi ca labirint al aparențelor, fapt ilustrat prin sentimentul trecerii “nepăsătoare” a unui flux al istoriei ce nu poate fi reținut și care pare, privit autonom, să nu rețină nimic din ceea ce este amprenta zbaterilor eului liric „uite/ o lume/ cum trece în rosturile ei/ nepăsătoare/ adânc/ roți se învârt/ duc se duc/ fug merg vin?” Eul liric trăiește criza identitară a pierderii curelei de transmisie dintre roți, roata mică a lumii sale lăuntrice și roata mare a lumii. Imaginea traseului omului în lume este sintetizată foarte plastic în expresia: “un întreg rostogolit pe un drum”. Aflat pe drum, omul trăiește în actele sale un sentiment de substituire, în actul său de creație pare a uita un altceva, pare a se uita pe sine. De aici se face simțit un sentiment de nesuprapunere între “a face” și “ a fi”: “mâna mea bate bate bate/ ține loc de altceva/ e ciudat”. Indicii ne sunt lăsate în mărul și privirea de departe, semn al împărtășirii și vederii prin care ne putem regăsi chipul oglindit în taina “transcendenței prezente”: „am un măr și-o privire/ de departe”. Gluma din final este ca o lăsare a lucrurilor, a tainei, să se întâmple. Sper să nu te „supere” interpretarea mea personală, textul fiind deschis interpretărilor multiple. Mi-a plăcut și felul în care păstrezi tensiunea și o eliberezi în final, cu o nuanță de „glumă serioasă”. Sincere felicitări! | |
| = nici | Alice Drogoreanu [22.Jan.07 21:37] |
| un om nu admite că nu știe planul unde merge că nu se învârte totul în jurul lui ce să zic? uitasem gustul unei stele mulțumesc mihai | |
| = ceea ce stă fixat în vedere | Alice Drogoreanu [22.Jan.07 21:41] |
| Florin, e dincolo de vorbe asta e obsesia mea dintotdeauna interpretarea ta "personală" e de excepție n-am parte prea des de așa ceva îți mulțumesc | |
| = din toată inima | florin caragiu [22.Jan.07 21:47] |
| Mihai a fost mai iute de data asta, ți-aș fi dat și eu o stea, Alice, din toată inima, dar când am văzut după ce am scris ditamai comul că tocmai ți-a dat stea Mihai, m-am gândit că e bine, cum nu pot da stele des aceluiași autor, să mă păstrez pentru următoarele poezii... Așa că mai trec... Cu nostalgia Ploieștiului natal, Florin | |
| = Alice | Dana Mușat [23.Jan.07 17:27] |
| mișto așezarea în pagină.:) Cum făcuși? :)) Îți meriși steaua, ai niște imagini bine conturate, nu te pierzi în explicații aiurea. Simt o urmă de 'rise in level'. Îmi plac și inserțiile în engleză. Keep doing that! | |
| = rise in level | Alice Drogoreanu [23.Jan.07 20:40] |
| evident mă bucur că-i vizibil cât despre inserții, măcar ție să-ți placă și mie :D | |