| = O poezie reușită, de groază | Ioana Geacăr [16.Nov.06 16:51] |
| Muzica poemului tău e foarte tristă, ba pare un bocet, ba un blestem: pământ în suflet, Ela?Brrr! Cu drag, | |
| = paradox | Daniela Șontică [16.Nov.06 17:09] |
| Este ceva paradoxal in acest poem: reusesti sa fii profunda si in acelasi timp sa spui lucrurile foarte firesc. Cu un fel de blandete a incrancenarii. Un poem despre mizeria umana, dat si despre puterea pe care ti-o da recunoasterea slabiciunii. | |
| = poem sfârșit în notă pozitivă | Adela Setti [16.Nov.06 18:04] |
| când voi fi fiind vinovată voi îngropa această buruiană acolo acolo lângă creștetul mamei să crească din ea lotuși - mi-a plăcut îndeosebi. Desigur, fără descinderea precedentă în vină și moarte, efectul înălțării nu ar fi fost la fel de puternic. Adela | |
| = Ei bine, da! | Andu Moldovean [16.Nov.06 18:22] |
| Un poem in forta, parca auzi corul lui Schiller prin pana lui Ludwig "freude, freude!" Mai putin "solo-ul" din "aici sunt toți cei cu epiderma descompusă de la tălpi până la frunte neputincioși strâmbi" unde, ca sa citez pe Blaga de data aceasta "o metafora face poezia iar doua o strica". Salut cu plecaciune aceasta schimbare de stil. Se pare ca, uneori, e bun si răul la ceva :-) Andu. | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [16.Nov.06 18:27] |
| Ioana, cineva a zis blestemul, eu tot cânt binecuvântările. Fiecăruia după gând, suflet și faptă. Mulțam. Daniela, mă bucură că ai surprins paradoxul. Și mai ales acea blândețe a încrâncenării. Să nu mă fi văzut în ultimele 12 ore. Mulțumesc. Adela, mulțumesc, despre Înălțarea din mizeria umană, da, despre asta. Și nu doar. Ai ascultat din lăuntruri. Mulțumesc. Andu, NU, nu face bine răul, nici măcar poeziei. NU, nu e o shcimbare de stil, este doar o altă poezie scrisă așa, cu suflet cu tot. Nu, nu renunț la "solo", fiindcă este bine cadrat în mozaic. În mozaicul cel spart. Nici nu mai contează acum. Mulțumesc pentru bine. De rău să te/ne ferească Dumnezeu. Ela | |
| = ela | mircea lacatus [16.Nov.06 19:08] |
| mozaicul se restaureaza usor spre deoasebire de pictura sau sculptura important este sa vrei sä-l repari si sa ai rabdare ca cauti pietrele care se potrivesc si sa le lipesti bine sa nu mai cada | |
| = Mircea | Ela Victoria Luca [16.Nov.06 19:56] |
| Desigur că știai că știu cum este cu restaurarea picturii, sculpturii, mozaicului, sufletului. Cât despre luminile sparte, cred că încep să le caut o altă prismă. Mulțumesc și am trecut deja peste "perturbările" din norma pământului, fiindcă a doua zi m-am izbit de absurdurile lui. Viața, de'. Ela | |
| = un semn | Uln Aron Alex [16.Nov.06 22:46] |
| Poeta ca intotdeauna si trgica... Ela duce poezia si o readuce prin indurare si durere si iertare... "când voi fi fiind vinovată voi îngropa această buruiană acolo acolo lângă creștetul mamei" drag Uln | |
| = Tot despre înălțare | Ioana Geacăr [17.Nov.06 00:18] |
| Nu cred că m-ai înțeles, Ela. Intrasem aici după exotism și lirism diafan, înălțător, și am dat de o expresie șocantă:"nu știa prea bine cât pământ intră/ în suflete" Despre accentul ăsta de blestem vorbeam, m-am cutremurat. Ai schimbat registrul, tonalitatea, însă înălțarea a rămas, prin moralitate, prin tonul grav al discursului, prin puritatea lui. Tot cu drag, | |
| = Ela Victoria | Mahmoud Djamal [17.Nov.06 00:52] |
| "Nu nu împart vina neîntâmplată nici cu fiul nici cu fiul fiului", cred că e o trimitere contradictorie cu anumită înterpretare religioasă. Ultimă strofă mi-a plăcut și este un răspuns revoltei primelor strofe din poezie. Cu respect Djamal | |
| = lotuși | Miruna Dima [17.Nov.06 09:40] |
| Eu am reținut versurile "sau la ce bun să întinzi larg palmele /când scrii cu pumnii încleștați/când ai ochii acoperiți de o crustă subțire/prin care vezi creaturi", poate pentru că ele au avut rezonanță în sufletul meu, poate pentru că deasupra porției de trufie și a apelor murdare este totuși altceva, chiar dacă foarte greu, chiar dacă aparent fără rost, știu lotusul este acolo, înflorind mereu din literele tale, din ființa ta. | |
| = Mulțumesc | Ela Victoria Luca [17.Nov.06 11:12] |
| Uln, da, despre durere și iertare. Despre durerea de a fi. Despre iertarea de a te juca cu fiindul. Despre iluminare. Să prețuim ce avem. Nu știm când ni se duce. Mulțumesc. Ioana, mulțumesc pentru revenirea ta. Înțelesesem tare bine sensul a ceea ce mi-ai spus, mi-era greu să mă păstrez pe acel registru. Acum m-am înălțat. :) Djamal, ai perceput bine acea contradicție. Tocmai fiindcă e asumearea unei neîntâmplări, unui nerost, pentru a fi t5recut mai departe. Și nerostul își are rostul lui, asta am aflat de copilă. Mulțam fain. Miruna, înflorirea din mâluri, da, Lotusul din adâncul putrezit își are rădăcina. Și câtă lumină dăruie. Mulțumesc, uneori nici eu nu știu ce transmit. Aflu ulterior prin ecoul din celălalt/ceilalți. Ela | |
| = Ela-Victoria merge mai departe | George Asztalos [17.Nov.06 19:36] |
| Un poem plin de negatii dar care place la modul afirmativ.Da, Ela, asa se afirma viata cu pumnii inclestati, cu dragalasha noastra ciuda prin care, asemeni lui Caragiale, "simt enorm si vad monstruos"...De groaza lasa-i sa scanceasca pe cei cu cashul la gura.Noi avem treaba: sa o desfiintam.Buruieni cum suntem pe campurile arse din care cresc curcubee de lotusi... Totdeauna o placere sa te recitesc!Si fruntea sus voinicule! | |
| = George | Ela Victoria Luca [17.Nov.06 23:11] |
| Da, astăzi (și uite că ieri era doar pre-sentimentul) am afirmat viața cum nu am mai făcut-o de multă vreme. Așa, cu toată forța mea. După câteva minute când era cât pe ce să vină în inimă apele negre. Mulțumesc pentru semnul tău. Ela | |